trenuri
Ce reduceri au elevii și studenții la călătoriile cu trenul. Actele necesare pentru reducerile CFR Călători
Elevii beneficiază de transport gratuit la călătoriile cu trenul și în acest an școlar, în timp ce studenții pot cumpăra bilete reduse cu 50%, reamintește CFR Călători. Pentru a beneficia de aceste facilității, tinerii trebuie să facă dovadă calității de elev sau student.
Energie regenerată, dar fără plată. Noile locomotive de ultimă generație construite la Craiova, capabile să regenereze energie
România face pași spre zona de material rulant de ultimă generație, capabil să regenereze energie. Un exemplu vine de la Craiova, unde locomotivele construite au astfel de sisteme care pot regenera între 10 și 30% din energia consumată.
Trenuri noi, obiceiuri vechi. Unul dintre noile trenuri de la Alstom a fost lovit cu pietre când circula cu viteză mare
Noile trenuri mult așteptate de la Alstom, nici nu au trecut încă de perioada de testare în vederea omologarii că au și fost lovite cu pietre, zgâriate, iar geamurile au fost sparte. Incidentul s-a petrecut în timp ce trenul rula cu viteză mare, fiind în faza de testare.
CFR oferă apă și merdenele pentru ore întregi de întârzieri. De ce nu pot primi despăgubiri călătorii
Ore înregi de întârzieri și kilometri de nervi întinși la maximum. Totul într-o singură zi, în Gara de Nord din București, după un incident în care a fost implicat un tren marfar între Merișor și Crivadia.
Trenuri noi, în testare de peste jumătate de an. Autoritățile din România au semnat un contract pentru achiziția a 37 de rame noi
Am pierdut deja șirul anilor care au trecut de când autoritățile de la noi au cumpărat ultimele garnituri pentru calea ferată. Și totuși, există și trenuri noi, doar că de luni întregi sunt în teste.
Valea Plângerii pe Valea Oltului: Traseu de 60 de kilometri, parcurs cu trenul în două ore
Sunt deja câteva săptămâni de când Valea Oltului a devenit Valea Plângerii pentru cei care au de circulat în zonă. Ca să se poată face lucrări de defrișare pentru viitoarea autostradă, traficul rutier a fost închis pe DN7 în timpul zilei.
Călătoria cu trenul, pe proprie răspundere. Între 2018 și 2022, AGIFER a investigat 171 de accidente feroviare
La trei zile după ce vagoanele unui tren privat de călători erau izbite chiar de locomotiva care trebuia să le ducă la destinație, compania a transmis un răspuns sec, prin care anunță că a început o anchetă internă și că va colabora cu toate instituțiile de la noi.
Accidentele feroviare, tot mai dese. Expert: ”Avem material rulant vechi de 30-40 de ani. Ce casează alții, aducem noi pe șinele noastre”
Accidentul feroviar din gara Basarab aduce în discuție, din nou, calitatea îndoielnică a vagoanelor și locomotivelor care circulă pe șinele din țara noastră. Discuția revine după accidentul feroviar de vineri seară
Trenurile vor circula mai încet în weekend, din cauza codului roșu de caniculă. Viteză redusă cu 20-30 km/h
Trenurile de călători vor circula cu o viteză mai redusă față de cea normală, în acest weekend, pe fondul avertizării meteo de cod roșu de caniculă, informează Compania Națională de Căi Ferate ”CFR” – SA, într-un comunicat de presă.
UPDATE Circulația trenurilor pe ruta Bucureşti Nord - Aeroport Henri Coandă a revenit la normal, după ce defecțiunea macazului a fost remediată
Circulaţia trenurilor pe ruta Bucureşti Nord - Aeroport Henri Coandă şi retur este dată peste caă din cauza unui macaz defect între Mogoşoaia şi Baloteşti. Anunțul a fost făcut de Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA.
De la „Poftiți în vagoane”, la „topiți în vagoane”. Ca să scape de căldură, pasagerii călătoresc pe treptele trenului, cu ușile deschise
„Cu natura nu ne putem lupta!”. Este explicația dată de șeful CFR Călători pentru jurnaliștii Euronews atunci când a fost întrebat de ce nu funcționează instalațiile de aer condiționat din vagoanele companiei de stat.
Două trenuri care mergeau spre litoral au avut întârzieri uriașe. Unul din trenuri, operat de CFR, a ajuns cu 6 ore mai târziu la destinație
Două trenuri care au plecat din vestul țării spre Constanța au avut întârzieri uriașe. Una dintre garnituri, operată de CFR, a plecat din Timișoara aseară și a ajuns cu 6 ore mai târziu pe litoral.
Trenurile Soarelui 2024, alternativă către mare. Cât costă și cât durează un drum București - Constanța
Românii pot pleca cu trenul spre litoralul autohton și nu numai. 30 de garnituri vor pleca zilnic din Gara de Nord către litoralul românesc. Acestora li se mai adaugă alte 36 de trenuri din diferite colțuri ale țării.
Trei trenuri de călători, blocate din cauza furtunii în Mureș. Mii de oameni, fără curent electric în Harghita
Trei trenuri în care se află călători au rămas blocate luni seara între localitățile Archita din județul Mureș și Beia, din județul Brașov, din cauza apelor și aluviunilor care au acoperit calea ferată.
Operatorii Eurotunelului investesc 50 milioane de euro pentru a atrage mai multe companii pe calea ferată
Operatorul Tunelului Mânecii, Getlink, a oferit 50 de milioane de euro pentru a încuraja mai multe companii să lanseze noi servicii feroviare pentru a distruge monopolul Eurostarului, conform Financial Times.
BEST OF - De aproape trei luni, Euronews vă arată cum ”România pierde trenul”
Trasee uitate de autorități, rute aglomerate, gări aproape prăbușite, proiecte prăfuite abandonate prin sertare, călători ignorați și promisiuni că va fi mai bine. Am mers prin aproape toată țara, am vorbit cu oamenii, fie ei călători, fie angajați CFR.