LIFESTYLE
Studiu: Aproape jumătate din decesele cauzate de cancer sunt produse de factori pe care i-am putea evita
Un nou studiu realizat de Societatea Americană de Cancer (ACS) a constatat că un număr mare de cazuri de cancer și de decese la adulții de 30 de ani și peste se datorează unor factori care ar putea fi preveniți, cum ar fi fumatul și alimentația necorespunzătoare.
PFAS, substanțele chimice care se găsesc peste tot. De ce sunt nocive pentru sănătate și cum le putem evita
Substanțele perfluoroalchilice și polifluoroalchilice (PFAS), cunoscute sub denumirea de "substanțe chimice veșnice", sunt utilizate în diverse industrii, de la electronică la industria aerospațială.
Statuie din ceară a lui Beyonce, făcută de un muzeu. Aspectul de care s-au plâns fanii
Echipa muzeului a lucrat nu mai puțin de șase luni la realizarea sculpturii care o surprinde pe Beyonce într-o ipostază foarte senzuală, accentuată și de ținuta vestimentară și de accesoriile strălucitoare.
Faimosul cabaret Moulin Rouge, redeschis după prăbușirea palelor morii, de pe 25 aprilie
Fetele de la celebrul cabaret Moulin Rouge au dansat în stradă, în fața clădirii din cartierul parizian Montmartre. Spectacolul de dans și artificii a fost prilejuit de deschiderea noii mori, după incidentul care a avut loc în luna aprilie.
„Meniul de EURO”, o problemă pentru sănătate. Microbistul român consumă mici și bere când iese la terasă
Avem o vară plină de evenimente sportive. Suntem în același timp cu ochii pe EURO 2024 și Wimbledon și sezonul continuă cu încă o lună de meciuri și competiții la Jocurile Olimpice de Vară.
Studiu: 2,6 milioane de decese cauzate de consumul de alcool la nivel mondial, într-un singur an. OMS: E un nivel "inacceptabil de ridicat"
Potrivit unui nou raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), oamenii sunt mai predispuși să moară din cauza problemelor legate de alcool în Europa decât oriunde altundeva.
Visezi la o casă în Toscana? Cum poți primi 30.000 de euro pentru a te muta într-o regiune de vis din Italia
Cumpărarea unei case în Toscana rurală, una dintre cele mai pitorești regiuni din Italia, se află pe lista de dorințe a multor oameni. Mulți sunt descurajați pentru că proprietățile imobiliare din regiune sunt cunoscute ca fiind scumpe.
Studiu: Postul intermitent poate ajuta diabeticii de tip 2 să controleze glicemia
Postul intermitent poate ajuta persoanele cu diabet zaharat de tip 2 timpuriu să își îmbunătățească nivelul zahărului din sânge, să piardă în greutate și să își reducă tensiunea arterială, arată datele unui nou studiu.
Studiu: Unul din patru oameni alege să doarmă mai puțin pentru a sta pe dispozitive electronice
O treime dintre utilizatorii de internet din Franța au declarat că au simțit efecte nocive ale folosirii dispozitivelor electronice în afara serviciului sau a studiilor, iar una din patru persoane a declarat că își limitează somnul pentru a sta pe un ecran cel puțin o dată pe săptămână.
Adina Buzatu dezvăluie secretele garderobei de vară: cum să te îmbraci elegant și confortabil în zilele caniculare
Pe măsură ce vara se apropie, este esențial să știm cum să ne îmbrăcăm pentru a face față caniculei. Adina Buzatu, una dintre cele mai renumite creatoare de modă din România, ne oferă sfaturi prețioase despre cum să alegem hainele potrivite pentru temperaturile extreme.
Colecție impresionantă de genți de lux, scoasă la licitație. Modele Hermès, Chanel sau Louis Vuitton, printre cele mai râvnite
O geantă este, pentru cei mai multe dintre persoane, un accesoriu funcțional în care să îți ții portofelul și rujul, însă unele o consideră a fi o operă de artă ce trebuie prețuită sau un reper în materie de modă.
Ziua Națională a Supraviețuitorilor de Cancer. Una din cinci persoane, la nivel global, va avea o formă de cancer
Una din cinci persoane la nivel global va fi diagnosticată pe parcursul vieții cu o formă de cancer, arată datele Organizației Mondiale a Sănătății. În 2022, 20 de milioane de oameni au primit acest diagnostic la nivel mondial.
Pentru prima dată la mare, cadou de 1 iunie pentru 21 de elevi premianți din Bacău
Au fost momente pline de emoție pe plaja din Mamaia unde 21 de copii dintr-o comună din Bacău au văzut marea pentru prima dată. Extrem de fericiți s-au aruncat îmbrăcați în valuri și au înotat bucuroși chiar daca apa mării nu avea mai mult de 18 grade.
Brânza de vaci, preferata generației Z, mai nou. De ce a devenit alimentul popular pe TikTok și ce spun nutriționiștii
Brânza de vaci este, mai nou, super-alimentul preferat de generația Z. Brânza cottage, așa cum mai este cunoscută, a ajuns trend pe rețelele de socializare. Comercianții din Marea Britanie spun că au înregistrat o creștere semnificativă a cererii pentru acest aliment.
Balenciaga înalță moda cu sneakerși cu talpa de 16 cm: „Pantofi mai mari decât casa mea”
Balenciaga surprinde din nou industria modei cu un model de sneakerși cu talpa înaltă de 16 centimetri. Aceștia fac parte din noua colecție și au fost postați pe contul de Instagram al casei de modă cu doar câteva zile înintea prezentării Spring 2025, care va avea în loc Shanghai pe 30 mai 2024.
Romanian Fashion Week: Peste o sută de designeri, 300 de fotomodele și cel mai mare podium din țară
Timp de trei zile, Iașiul este centrul modei românești. A început Romanian Fashion Week, cel mai longeviv festival dedicat modei. Peste o sută de designeri, 300 de fotomodele și cel mai mare podium din țară.
Produsele apicole, cele mai apreciate la Iarmaroc: România este pe locul doi în Europa la producția de miere de albine
Parcul Etnografic din Cluj-Napoca a găzduit în weekend un târg de produse locale tradiționale. Zeci de producători din zonă au venit să-și promoveze mărfurile la acest iarmaroc, printre care mulți apicultori.
Noua generație de designeri de la marile case de modă a venit cu o viziune proapătă și necesară
De la Pharell Williams pentru Louis Vuitton, până la Daniel Lee pentru Burberry, trecem în revistă împreună cu analistul de modă Alin Gălățescu, cei mai importanți noi designeri de marile case de modă.
Bouldering, alternativă la sala de fitness. Un antrenament de 30 de minute poate arde aproximativ 300 de calorii
O metodă de a arde cloriile după sărbători - escalada. Sălile de cățărat din București sunt din nou pline, după scurta vacanță de Paște. Deși pare un sport extrem, escalada e pentru toată lumea, spun specialiștii.
De la Înviere, în club. Centru Vechi din București a fost următoarea oprire a tinerilor, după biserică
Nu doar bisericile au fost pline în noaptea de Înviere, ci și cluburile. În Centrul Vechi, sute de oameni au dansat până dimineața. Mulți au venit cu lumânările aprinse direct de la biserică, de la slujba de înviere.
Studiu: Femeile trăiesc mai mult decât bărbații, dar au o calitate a vieții mai scăzută
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), bărbații trăiesc în medie până la 69 de ani, în timp ce femeile ajung în general la 74 de ani. Dar un nou studiu a dezvăluit cum sexul și genul ne modelează sănătatea și longevitatea.