Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Fluturii, indicatorii calității mediului înconjurător: Numărul acestora a devenit tot mai mic, din cauza temperaturilor ridicate

Fluturii nu sunt doar vestitori ai verii, ci foarte buni indicatori ai schimbărilor climatice. Din păcate, pe măsură ce temperatura Pământului a crescut, numărul acestora a devenit tot mai mic.

Este constatarea ecologiștilor britanici, care spun că anul acesta marchează minimul ultimilor 14 ani.

O organizație ecologistă din Marea Britanie spune că a observat o adevărată prăbușire a numărului acestor insecte colorate și diafane.

Speciile de fluturi rămân cu tot mai puține exemplare

Din anii 1970 până acum, 80% din speciile de fluturi care trăiesc în Marea Britanie au rămas cu tot mai puține exemplare.

Acest lucru se întâmplă din cauza distrugerii habitatelor lor, utilizării chimicalelor în agricultură, dar și a schimbărilor climatice. Însă lucrurile se pot schimba în bine, spun specialiștii.

”Un lucru ține de ceea ce putem face acasă. Adică să nu folosim pesticide în grădini, permițând ierbii de pe anumite parcele să crească foarte înaltă. Este o modalitate foarte bună de a ajuta fluturii. Dar situația este mult mai amplă.

Ar trebui să determinăm guvernele să recunoască faptul că trebuie să facem mult mai mult, modul în care sunt gestionate terenurile agricole și modul cum sunt utilizate pesticidele în mediul rural.”, a declarat Russel Hobson, membru al organizației Butterfly Conservation.

Conservaționiștii atrag atenția că fluturii nu sunt doar o metaforă pentru frumusețe și delicatețe, ci sunt foarte importanți pentru rolul lor în a poleniza plantele.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE