ROMÂNIA PIERDE TRENUL
România aleargă după tren. La întrebarea ”de ce România a pierdut trenul?” premierul spune: ”Pentru că n-am fost serioși”
În ziua în care a fost buluc de politicieni și autorități la inaugurarea primului tren electric cumpărat de România în ultimii 34 de ani, am primit și confirmarea lor că ”România pierde trenul”.
Cale ferată ruptă de ape, încă pe câmp. Autoritățile au pus autobuze pe traseul Galați – Bârlad abia după două luni
A fost nevoie de două luni după inundațiile de la Galați ca autoritățile să ia o primă decizie. Oamenii care nu mai pot merge cu trenul, după ce linia ferată Bârlad - Galați a fost luată de ape, pot merge cu autobuzul pus la dispoziție de autorități.
20 de locomotive CFR vor primi un sistem de propulsie cu baterii, în locul celui vechi, pe motorină
Zeci de locomotive CFR care ar fi ajuns la fier vechi vor primi o nouă viață. În cadrul unui proiect finanțat cu bani din PNRR, în primă fază, 20 de locomotive vor primi un sistem de propulsie cu baterii, în locul celui vechi, care folosește motorină.
Înghesuiți în trafic, din cauza lipsei trenurior. Între Gara de Nord și Pantelimon există infrastructură, dar sunt prea puține trenuri
Într-o capitală sufocată de mașini și de poluare, o soluție ar putea fi o rețea de trenuri metropolitane care să lege Bucureștiul de localitățile din apropiere.
CFR Racoș - Ormeniș, cel mai lung tunel feroviar din România, va avea două sensuri și o lungime totală de 14 km
Drumul promisiunilor că, la un moment dat, vom putea circula cu trenul de la Vest la Sud fără probleme și cu viteză de 160 de km la oră, trece prin tunelul din zona Racoș - Ormeniș. Cel mai mare tunel feroviar din România începe să prindă contur.
”România pierde trenul”. Cum arată cel mai lung tunel feroviar din România
Drumul promisiunilor că la un moment dat vom putea circula cu trenul de la Vest la Sud cu viteze ca-n țările civilizate trece prin tunelul din zona Racoș -Ormeniș. Cel mai mare tunel feroviar din România începe să prindă contur.
Cu 40 km/h între litoral și Delta Dunării. Șef de tren: „În anul 3240 se va circula cu 1600 km/h, să avem răbdare”
Dacă vreți ca în aceeași vacanță să vedeți și litoralul, și Delta Dunării și folosiți trenul ca mijloc de transport, înarmați-vă cu răbdare. Veți avea nevoie. Un traseu de 180 de kilometri durează peste patru ore pe calea ferată.
Podurile feroviare ale României: vechi, ruginite, cu șuruburi slăbite și bucăți gata să cadă
Peste 80% dintre podurile și podețele pe care trec trenurile la noi în țară au nevoie de lucrări de reabilitare și n-ar rezista la asemenea viteze. Ba unele ar trebui închise și dărâmate, atât de vechi și degradate sunt.
Trenuri noi, în testare de peste jumătate de an. Autoritățile din România au semnat un contract pentru achiziția a 37 de rame noi
Am pierdut deja șirul anilor care au trecut de când autoritățile de la noi au cumpărat ultimele garnituri pentru calea ferată. Și totuși, există și trenuri noi, doar că de luni întregi sunt în teste.
Valea Plângerii pe Valea Oltului: Traseu de 60 de kilometri, parcurs cu trenul în două ore
Sunt deja câteva săptămâni de când Valea Oltului a devenit Valea Plângerii pentru cei care au de circulat în zonă. Ca să se poată face lucrări de defrișare pentru viitoarea autostradă, traficul rutier a fost închis pe DN7 în timpul zilei.
Prima cursă directă cu trenul pe ruta București-Giurgiu, reluată după 19 ani. Podul de la Grădiștea a fost finalizat
Prima cursă directă de pasageri cu trenul de la Bucuresti-Giurgiu a fost reluată după aproape 20 de ani de așteptare. Podul de la Grădiștea a fost într un final terminat, după ce în 2005 s-a prăbușit din cauza viiturilor.
BEST OF - De aproape trei luni, Euronews vă arată cum ”România pierde trenul”
Trasee uitate de autorități, rute aglomerate, gări aproape prăbușite, proiecte prăfuite abandonate prin sertare, călători ignorați și promisiuni că va fi mai bine. Am mers prin aproape toată țara, am vorbit cu oamenii, fie ei călători, fie angajați CFR.
Siguranța pe calea ferată, la mila Domnului. Parcul rulant al CFR Călători n-a mai primit vagoane noi din 2011
Vagoane și locomotive vechi de zeci de ani scârțâie pe șinele din toată țara. Cu un parc rulant extrem de învechit, CFR Călători face eforturi disperate pentru a putea să funcționeze
Dacă în România trenurile încă mai merg în ritm de căruță, cele din Coreea de Sud parcă zboară pe șine: circulă cu 300 de km/h
Datele oficiale arată că în 2023 viteza comercială de circulație pe rețeaua CFR era de 44,71 kilometri pe oră. La celălalt capăt de lume, în Coreea de Sud, trenurile circulă cu 300 de kilometri pe oră.
CFR Marfă merge în ritm de melc și adună datorii: viteza medie a trenurilor de marfă este de 17 km/h, în România
O nouă companie feroviară ar trebui să fie salvarea pentru transport de marfă pe calea ferată, Carpatica Feroviar. Căpușată în decursul timpului de contracte păguboase, indiferență și incompetență, CFR Marfă se apropie de finalul existenței ca societate.
Orașe izolate între cioturi de linie ferată - Un nou episod din campania Euronews ”România pierde trenul”
Pe vremuri un oraș plin de oameni și de viață, Cugirul de acum e departe de ce a fost înainte de Revoluție. Pe aici trecea ceea ce era cunoscut atunci ca fiind cel mai lung tren de navetiști din Europa.