ALEGERI PARLAMENTARE
DOCUMENT. Cum vrea PNL să modifice legea electorală pentru ca președintele Iohannis să poată candida la Senat
Neînțelegerile partenerilor de coaliție din ultima vreme au fost parțial eliminate. Inclusiv în privința modificării legii electorale pentru a permite președintelui Klaus Iohannis să candideze la parlamentare fără să demisioneze din funcție.
Parlamentare 2024. Cine poate vota cu urna specială. Alegătorii aflați în străinătate pot vota cu urna specială?
La alegerile parlamentare 2024, care vor avea loc pe 1 decembrie, între cele două tururi ale alegerilor prezidențiale, alegătorii care din motie obiective nu se pot deplasa fizic la secția de votare îți vor putea exercita dreptul la vot cu urna specială.
Riposta PSD, după ce Ciucă i-a numit „urmașii comuniștilor”: Au greșit adversarul / Hai să nu ardem podurile
Au fost atacuri virulente la adresa partenerului de coaliție. La Consiliul Național al PNL, liderii partidului au avut discursuri despre cât de nepotrivit este PSD pentru a conduce România. Asta, în condițiile în care cele două partide sunt responsabile cu guvernarea până la finalul anului.
Marcel Ciolacu: „Coaliţia îşi va duce mandatul până la capăt”. Când va fi învestit viitorul guvern
Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat, vineri, că noul guvern al României va fi învestit în jurul datei de 23 decembrie, imediat după încheierea alegerilor parlamentare şi prezidenţiale.
Studii. Ce fel de președinte vor românii: de la candidați-locomotivă la candidați-frână, până la problema lui Ciolacu sau atuul lui Lasconi
Cum se prezintă „candidații-titulari", problema lui Ciolacu, „defectul ucigător” al lui Ciucă și singurul candidat care generează emoție. De ce a apărut afirmația „avem nevoie de Băsescu din trecut”.
ANALIZĂ Există riscul să vedem extremiștii la putere în România?
Ascensiunea extremiștilor în marile democrații din Europa poate pune pe gânduri și România. Exemplele din prezent, din țări precum Germania, Franța sau Italia, erau de neconceput în urmă cu câțiva ani, însă ceea ce a rezultat la alegeri creează neliniște în blocul comunitar.
Începe pregătirea listelor pentru alegerile parlamentare: 100 de aleși PNL inactivi, trimiși la pensie. La PSD se iau în calcul rezultatele
E agitație mare în principalele partide, care pregătesc listele de candidați pentru alegerile parlamentare. Se anunță o luptă acerbă pentru locurile eligibile.
De ce ar putea duce la o confuzie generalizată organizarea alegerilor trei weekenduri la rând în România
Programarea alegerilor parlamentare şi prezidenţiale în trei duminici consecutive este de natură "să creeze confuzie în rândul electoratului", susțin reprezentanții mai multor organizații neguvernamentale.
Capcana în care este prins PNL se numește Mircea Geoană. Cum joacă liberalii, alături de PSD, cartea alegerilor prezidențiale și parlamentare
Hotărârea din Coaliție a trecut și prin ședința de Guvern, așa că s-a stabilit ca primul tur al prezidențialelor să fie pe 24 noiembrie, turul 2 să fie pe 8 decembrie, iar între ele să fie parlamentarele, adică pe 1 decembrie.
Extremiștii din Franța îl amenință pe Macron cu reducerea atribuțiilor. Adunarea Națională conduce în sondaje, înaintea alegerilor legislative anticipate
A început numărătoarea inversă pentru alegerile legislative din Franța. Emmanuel Macron riscă să piardă pariul politic pe care l-a făcut atunci când a decis convocarea anticipatelor.
Macron avertizează că un război civil ar izbucni în Franța dacă partidele extremiste câștigă alegerile anticipate
Președintele francez Emmanuel Macron i-a avertizat pe cetățeni să nu voteze partidele extremiste de dreapta sau de stânga la alegerile parlamentare anticipate deoarece politicile acestora dezbină și cresc riscul declanșării unui ”război civil” politic.
Surse: Liberalii, iritați de anunțul lui Ciolacu despre organizarea prezidențialelor în septembrie. De ce vrea Ciucă să mai tragă de timp
Marcel Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne Cătălin Predoiu să pregătească Hotărârea de Guvern privind organizarea alegerilor prezidențiale în septembrie. Anunțul făcut de premier i-a iritat pe liberali, au declarat surse politice pentru Euronews.
10.000 de buletine de vot din București ar fi dispărut în timpul numărătorii oficiale de după alegerile locale, potrivit Europa Liberă. Situație similară, în întreaga țară
În jur de 10.000 de buletine de vot din București ar fi dispărut în timpul numărătorii oficiale de după alegerile locale din 9 iunie. Potrivit Europa Liberă, o situație similară s-ar înregistra și în Brașov, Craiova sau Cluj-Napoca.
Data alegerilor prezidențiale, pe masa Coaliției. PSD și PNL se amenință cu ruperea coaliției și mutarea datei alegerilor pentru Cotroceni
Prezidențialele ar putea să fie mutate la termen, în decembrie, dacă PNL și PSD nu vor reuși să se înțeleagă pe candidatul comun la Cotroceni, susțin surse social-democrate.
Campania electorală, epopeea afișelor. Ce unelte de comunicare folosesc echipele de campanie pentru a promova politicienii
Înaintea campaniilor electorale, o provocare pentru echipele de comunicare ale partidelor și candidaților este aceea a mesajului transmis. Ce cuvinte folosim pentru a atrage votanții, ce postură trebuie să aibă politicianul sau cum să sabotăm campania altui candidat, în mod subtil sau nu.
Trezoreria statului, noua pușculiță electorală. Cum reușesc primarii să ducă proiectele la capăt și să câștige capital electoral
La nici patru luni de la aprobarea propriilor bugete, peste o sută de primării au solicitat deja ajutor financiar de la Guvern pentru a-și duce la capăt proiectele locale pe bani europeni sau cele prin PNRR, în an electoral.