E agitație mare în principalele partide, care pregătesc listele de candidați pentru alegerile parlamentare. Se anunță o luptă acerbă pentru locurile eligibile.
Liberalii, de exemplu, vor să-i sancționeze pe cei care nu se străduiesc îndeajuns pentru imaginea partidului și a liderului Nicolae Ciucă, astfel încât aceștia riscă să nu mai prindă un mandat în viitorul Legislativ.
Povestea lui Jules Verne cu înconjurul Pâmântului în 80 de zile a devenit la PNL criteriu de selecție a candidaților eligibili la parlamentare. Iritată de lipsa de activitate, conducerea liberalilor amenință cu măsuri după ce și-a trimis în balon aleșii care nu se luptă pentru imaginea partidului și a liderului Nicolae Ciucă.
De altfel, potrivit Euronews, liderii PNL au decis ca fiecare parlamentar, în special cei inactivi, să facă un raport de activitate, scris, de două trei pagini și să îl predea până pe 26 august.
Care e strategia PNL
Totodată, liderii de filiale au fost și ei mandatați să vină și ei cu alte rapoarte de activitate care să exemplifice 3-5 măsuri luate de către Nicolae Ciucă luate pe vremea de când era premier, măsuri care au fost implementate în fiecare județ.
Aceasta ar fi mai mult o strategie prin care să descurajeze o parte din actualii senatori și deputați de a mai emite pretenții să obțină un nou mandat, totul pentru a face loc unei noi garnituri de candidați ce vor fi deciși de conducerea centrală, în special în județele cu rezultate slabe la alegerile precedente.
De cealaltă parte, la PSD, criteriile vor ține seama mai degrabă de rezultatele obținute în 9 iunie, dar și de rezultatele obținute de fiecare filială la ultimele alegeri parlamentare, pentru a se face totodată și o serie de sondaje pentru a măsura la nivel local vizibilitatea actualilor parlamentari.