Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

O alianță a „anti PSD" este dorința lui Ludovic Orban, care spune că o susține pe Elena Lasconi la președinție. Ea precizează că discuțiile s-au blocat

O alianță împotriva PSD. Aceasta este marea dorință a președintelui partidului Forța Dreptei, Ludovic Orban. Iar pentru acest deziderat, el preciează că o va susține pe Elena Lasconi la candidatura pentru președinte al României.

În acest fel, mai rămâne ca partidele de centru-dreapta „care se opun PSD" să formeze o coaliție. Numai că președintele USR, Elena Lasconi, susține că nimic nu este încă stabilit, iar mărul discordiei îl reprezintă parlamentarele.

Alianță anti-PSD, dorită de Ludovic Orban. Elena Lasconi, propunerea la președinție

„Fiecare îşi doreşte cât mai mult şi când spun asta, mă gândesc la locurile eligibile pentru parlamentari, nu la altceva”, a spus Elena Lasconi, care susține că le-a propus celorlalte trei partide ca această alianță anti-PSD să se numească chiar USR.

”Punctul meu de vedere este că nu ne-am poticnit, a existat o diferenţă de opinii în negocieri, firească, care din punctul lui de vedere poate fi corectată. În ceea ce ne priveşte pe noi, am venit cu o deschidere mare. Au fost negocieri de bun simţ, decente în ceea ce priveşte reprezentarea parlamentară, care pleacă tocmai de la implicarea cât mai serioasă a tuturor formaţiunilor politice de centru-dreapta, indiferent de mărimea lor, care să ducă la susţinerea candidatului la prezidenţiale pentru a ajunge în turul doi. Eu am acceptat să nu particip în competiţia de desemnare a candidatului la preşedinţie şi am acceptat să susţin candidatura lui Elena Lasconi, care este, cred eu, o dovadă că ne dorim şi suntem dispuşi să renunţăm”, a precizat Ludovic Orban.

Elena Lasconi ar vrea ca alianța să cuprindă USR, PNL și UDMR, dar după alegerile parlamentare. De cealaltă parte, Ludovic Orban nu a ascuns faptul că a dorește să discute chiar și cu Nicolae Ciucă, liderul unuia dintre cele două partide de la guvernare, PNL.

„În ceea ce priveşte strategia pentru alegerile parlamentare şi prezidenţiale, Consiliul Naţional a luat decizia de a susţine constituirea unei alianţe a formaţiunilor politice de centru-dreapta, democratice, care se opun PSD şi a stabilit ca obiectiv politic pentru Forţa Dreptei să participe la o coaliţie care să aibă capacitatea de a învinge PSD în alegerile prezidenţiale şi parlamentare. (...) Suntem într-un stadiu al negocierilor care mă face să fiu optimist şi îmi permite să spun că există cu adevărat posibilitatea unei coagulări serioase a formaţiunilor politice de centru-dreapta, de orientare liberală, conservatoare. Am avut deschiderea de a dialoga cu liderul PNL, numai că nu s-a produs nicio întâlnire între Ciucă și mine. Și nu din cauza mea. Pur și simplu, Ciucă nu s-a întâlnit cu mine”, a spus Ludovic Orban.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE