După ce am văzut bisericile fortificate și moștenirea sașilor și a armenilor în primul episod, ne-am întors în Sibiu, pentru că mai aveam multe de vizitat. Și prima dată ne-am oprit la Muzeul Astra, aici unde găsim o Românie în miniatură.
Descoperim azi județul Neamț, locul în care poveștile prind glas, iar turiștii sunt cuceriți de frumusețea peisajelor, de diversitatea bucătăriei moldovenești și de legătura puternică a localnicilor cu istoria.
Mergem azi în inima Transilvaniei, în județul celui mai cunoscut drum de munte din România și al fortificațiilor sau bisericilor gotice, rămase mărturie a trecerii pe aici a unor civilizații acum intrate în legendă.
Țara lemnului și a moroșenilor, Maramureș e locul tradițiilor și al ospitalității. Iar pe harta turistică a României frumoase are un loc special. Însă ca să ajungi acolo ai nevoie de timp. Și de răbdare. Dacă pleci din București cu mașina, așteaptă-te la un drum de măcar nouă ore până în Baia Mare.
Cetatea Oradei, Cetatea Șoimului, gastronomia slovacilor stabiliți în Șinteu sau Biserica de Lemn din Tilecuș. Prin toate v-am plimbat în prima noastră călătorie din Bihor. Dar județul are încă foarte multe să ne arate, așa că ne-am întors.
Dacă nu ați ajuns încă în Țara Hațegului, e timpul să vă faceți planuri. Despre aceste locuri, oamenii de aici spun, cu toată mândria, că sunt cele mai frumoase din România. Pornim la drum prin județul Hunedoara!
În inima Crișanei, Nord-Vestul României, se ridică mândră Cetatea Oradiei. Timp de două secole, de la 1464 și până în 1667 pe aici a trecut Meridianul zero, cel pe care azi îl știm la Greenwich, în Marea Britanie.
Există zone din România Frumoasă, unde uriașul potențial turistic al naturii a rămas stingher, în lipsa unor proiecte care să îl pună în evidență. Poate tocmai de aceea, am ales ca primă destinație, în județul Tulcea, un loc aproape uitat de lume: Chilia Veche.
Avem o țară frumoasă, dar, să recunoaștem, prea puțin cunoscută. Atât de necunoscută, încât, anual, chiar și mulți dintre ai noștri pleacă în vacanță unde văd cu ochii (iar, de obicei, privirile lor nu obosesc prea tare, căci se apleacă rapid pe lângă graniță) numai în România, nu.
