Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Mierea de Bihor, obținută în vârful munților: Povestea unei afaceri de familie cu tradiție de mai bine de 30 de ani

În România Frumoasă vă purtăm în cele mai interesante locuri din țară, însă nu doar ca să ne bucurăm de peisaje și obiective turistice, ci și ca să gustăm din bucatele locale.

În Spinuș de Pomezeu, în județul Bihor, la aproximativ 50 de kilometri de Oradea, familia Popa se ocupă cu apicultura de mai bine de 30 de ani. Albinele sunt duse sus, în vârful dealurilor, unde găsesc cel mai dulce și curat nectar.

Mierea de aici a obținut certificarea de ”produs montan”

E și motivul pentru care mierea de aici a obținut certificarea de ”produs montan”, acordată de Agenția Națională a Zonei Montane.

Maria Popa, apicultor: Încep cu salcâmul că asta e din zonă.

Reporter: Așa, hai să începem cu salcâmul.

Reporter: Doamne ce galbenă e și ce curată!

Maria Popa, apicultor: Da, aurul stuparului!

În familia Popa, albinăritul e deja tradiție transmisă de la o generație la alta.

Maria Popa, apicultor: A fost o pasiune de-a soțului meu. Și azi, și mâine. Am luat-o și eu, a luat-o și băiatul nostru. Și uite așa am ajuns s-o ducem 30 de ani.

În fiecare an, stupii sunt duși pe rând pe dealurile din zonă

Familia Popa are aproape 500 de stupi. Doar dintr-unul singur ies aproximativ 40 de borcane cu miere în fiecare an. Și totul este făcut în familie.

Nu e o miere obișnuită, dovadă și certificarea de ”produs montan”. În fiecare an, stupii sunt duși pe rând pe dealurile din zonă, în locuri ferite de poluare, acolo unde albinele găsesc flori cu nectar dulce și curat.

Maria Popa, apicultor: Avem șase stupine pe șase dealuri. Dar noi facem pastoral. Plecăm cu ele pe munte, pe Stâna de Vale, pe munții Pădurea Craiului la Recaș, la Castani, Arieșeni. Deci zone cât mai sus, cât mai naturale.

Ca să păstrezi un număr mare de familii de albine, e nevoie de eforturi mari

De la an la an însă, e tot mai grea munca în stupină, iar ca să păstrezi un număr mare de familii de albine e nevoie de eforturi mari. Și asta pentru că hrana naturală pentru albine suferă din cauza vremii.

Maria Popa, apicultor: Depinzi de intemperii, dacă e secetă mare cum e anul acesta, dacă sunt ploi foarte dese, foarte multe, spală nectarul din flori, seceta iară îl usucă. Primăvara e lucru mult la ele. Cum se duce iarna de prin februarie încolo, deja începi să te gândești la albine.

Familia de apicultori a fost prima din Bihor care a obținut certificarea de ”produs montan” pentru mai multe tipuri de miere: de salcâm, de castan, de brad, de zmeură, miere de pădure, miere de mană și din polen uscat-crud. În funcție de sortiment și de cantitate, un borcan de miere costă între 20 și 35 de lei.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE