Cetatea Oradei, Cetatea Șoimului, gastronomia slovacilor stabiliți în Șinteu sau Biserica de Lemn din Tilecuș. Prin toate v-am plimbat în prima noastră călătorie din Bihor. Dar județul are încă foarte multe să ne arate, așa că ne-am întors. De la stațiuni cu ape termale până la peisaje magnifice din vârful Munților Apuseni, în Bihor turistul poate găsi aproape orice.
Maia Bondici, jurnalistă Euronews: „Bine ați venit în Oradea! Acesta este punctul nostru de plecare în aventura de astăzi”.
Știm ce drum lung ne așteaptă, așa că ne pregătim....cu o gustare.
Cu energie proaspătă, parcă altfel ni se întinde drumul în față. Trecem întâi pe lângă Băile Felix, recunoscute pentru apa termală care poate ajunge chiar și la aproape 50 de grade Celsius. Însă de data asta nu ne oprim aici. Vrem să vă arătăm un loc mai puțin cunoscut, dar care cu siguranță merită un popas.
Povestea primei pălincării din Oradea
La mai puțin de 50 de kilometri de Oradea, ne oprim în Tulca, să gustăm o băutură cu tradiție.
Selina Bânce, reprezentantă pălincărie: „Bine ați venit în Bihor! Poftiți la o pălincă!”.
Era undeva pe la 1905 când a apărut prima pălincărie din Tulca, iar de atunci au tot fost. În urmă cu vreo 60 de ani, Florian Chișe a preluat o pălincărie, de care acum se ocupă nepoții lui. Iar pălinca făcută de ei a ajuns inclusiv pe lista produselor tradiționale atestate de Ministerul Agriculturii.
Selina Bânce, reprezentantă pălincărie: „Noi producem pălincă de prună, că pruna-i baza. Prună, mere, pere, caise, gutui, am avut și cireșe și anul acesta ne pregătim cu fructe de pădure”.
Tone de fructe sunt depozitate în butoaie de 200 sau 400 de litri, unde stau la fermentat până la șase săptămâni. Când e gata borhotul, totul se fierbe într-un cazan. Rezultatul este vodca, iar abia după aceea iese pălinca.
Selina Bânce, reprezentantă pălincărie: ”Aici ne aflăm în sala butoaielor, unde punem pălinca la învechit, pentru minim trei ani, în butoaie de stejar, de unde pălinca își capătă aroma și culoarea aurie”.
Pălinca de aici a ajuns și pe mesele celor din Ungaria și Austria, unde a câștigat premii. Însă în Bihor paharul de pălincă trebuie musai însoțit de slănină și ceapă roșie.
Mierea din Spinuș de Pomezeu, dulceața Apusenilor
Ne-am odihnit suficient așa că ne continuăm drumul spre Spinuș de Pomezeu. Aici e vremea pentru ceva dulce.
Maia Bondici, jurnalistă Euronews: „Familia Popa are aproape 500 de stupi. Doar dintr-unul singur ies aproximativ 40 de borcane cu miere în fiecare an. Și totul este făcut în familie”.
Maria Popa, apicultor: „A fost o pasiune de-a lui soțu meu. Și azi, și mâine. Am luat-o și eu, a luat-o și băiatul nostru. Și uite așa am ajuns s-o ducem 30 de ani. Nu este un an unul ca și celălalt. Vedeți, e o ramură a agriculturii, depinzi de intemperii, dacă e secetă mare cum e anul acesta, dacă sunt ploi foarte multe, foarte dese, spală nectarul din flori, seceta iară îl usucă”.
Tradiția pastoralei e păstrată cu sfințenie aici. Albinele sunt purtate în fiecare an pe șase dealuri din zonă, cât mai sus, departe de poluarea orașelor. Acolo își găsesc cele mai curate flori din care să își ia polenul pentru mierea de brad și zmeură, de mană, de munte sau de salcâm.
Cornel Palladi, singurul meșter de viori cu goarnă din Bihor
Dacă până aici ne-am lăsat purtați de gust, acum muzica este cea care ne-a adus la Cornel Palladi, singurul lutier din regiune care mai face viori cu goarnă. Pe prima a construit-o prin anii 80, în vremea comunismului. Din mâna lui au ieșit instrumente care au ajuns pe cele mai mari scene din Paris, Londra sau New York. La Beiuș a organizat chiar o expoziție.
Cornel Palladi, meșter popular: „Fiul meu de la vârsta de șase ani a făcut ore de vioară și a ajuns să cânte în orchestra liceului și acolo colegii aveau vioară cu goarnă. Și a venit acasă să-mi spună „tati, am și eu nevoie de vioară cu goarnă”. Eh, din momentul acela și până astăzi am început să fac viori cu goarnă încontinuu”.
Dacă pe vremuri era simplu să ia cutia de rezonanță dintr-un patefon și goarnele din recuzita pionierilor, acum componentele nu se mai găsesc atât de ușor. Așa că meșteșugește totul de la zero.
Cornel Palladi, meșter popular: „Acesta e un șablon pentru decupat tabla de acolo pentru partea asta de aici până aici. Și după ce e decupat acolo, se decălește tabla aia, e oțeloasă și se rulează pe cornul acesta. Și așa obțin partea asta de aici până aici. Iar partea de aici se face pe strung”.
Nu știe exact câte viori cu goarnă a făcut la viața lui, dar câteva sute sunt sigur. Dacă alegeți să cumpărați una, ar trebui să vă țină cel puțin o viață.
Peștera Urșilor, o minune a naturii
Lăsăm muzica viorii în urmă și încet, încet intrăm în cea a muntelui. Parcul Natural Apuseni e o arie protejată care adăpostește aproximativ 1500 de peșteri și peisaje care îți taie răsuflarea.
Maia Bondici, jurnalistă Euronews: „Bine ați venit la Peștera Urșilor! Aceasta s-a format în urmă cu aproximativ patru milioane de ani. Chiar aici ne aflăm în Sala Lumânărilor. Sunt peste 200 de stalagmite pe metru pătrat”.
Miron Goldiș, ghid Peștera Urșilor: „Se numește Peștera Urșilor după numărul foarte mare de oseminte găsite. Peste 1.500 de piese, bucăți, fragmente dintre care 141 de cranii de urși. O specie de urs dispărută de aproximativ 20.000 de ani. Urșii foloseau peștera pe post de casă, adăpost, pentru că în vremea respectivă iernile erau lungi, friguroase, veri scurte, umede, ploioase și atunci își căutau condiții”.
Intrarea în peșteră costă 40 de lei și orice turist trebuie să respecte câteva reguli. Nu ar trebui să atingem stalagmitele sau să aruncăm bănuți în apă. Tocmai din cauza lor au dispărut ultimele crustacee din peșteră. Mii de oameni vizitează Peștera Urșilor în fiecare an, iar întreg Parcul Natural Apuseni primește peste 500.000 de turiști din toată Europa.
Alin Moș, directorul Parcului Natural Apuseni: „Este o zonă foarte cunoscută care deja începe să aibă infrastructură îmbunătățită în ceea ce privește accesul cel puțin. Dar de asemenea, s-a îmbunătățit în timp destul de mult tot ceea ce înseamnă servicii, cazarea, masa”.
Cazările încep de la 150 de lei, însă pot să fie și mai ieftine. Mai ales dacă îți dorești să fii și mai aproape de natură și alegi să stai la cort.
Glăvoi este locul din care mii de turiști pornesc în drumeții. Dacă în urmă cu 10 ani, aici era doar o tarabă de unde puteai cel mult să îți iei ceva de băut, acum este un loc plin de viață care a reușit totuși să își păstreze autenticitatea. Iar mâncarea locului nu trebuie ratată.
În Bihor, bogracsiul nu lipsește din farfurii. Un fel de gulaș, dar puțin altfel. Legenda spune că pe vremuri, când veneau ciobanii obosiți de la muncă, puneau într-un ceaun ce aveau la îndemână. Așa a apărut bogracsiul.
Ne-am plimbat, am mâncat, am băut, ba chiar și desert am avut astăzi. La finalul unei zile pline, ne merităm odihna, în acorduri de chitară.
Maia Bondici, jurnalistă Euronews: „Aceasta a fost povestea Bihorului. Dacă v-a plăcut, haideți să-l vizitați!”.
Reporter: Maia Bondici
Imagine: Daniel Stan
Editor montaj: Robert Stănescu
Editor coordonator: Amalia Dascălu
