În inima Crișanei, Nord-Vestul României, se ridică mândră Cetatea Oradiei. Timp de două secole, de la 1464 și până în 1667 pe aici a trecut Meridianul zero, cel pe care azi îl știm la Greenwich, în Marea Britanie. În Renaștere, Oradea a adăpostit și primul observator astronomic din Europa. În acest leagăn de cultură și civilizație, tradiția și știința au conviețuit pentru a da naștere orașului.
Biserica cu Lună, unică în Europa
Maia Bondici, jurnalistă Euronews: „Biserica cu Lună se află chiar în centrul Oradiei. Aceasta a fost construită la sfârșitul secolului al 18-lea. Denumirea i-a fost aleasă tocmai datorită sistemului unic în Europa care se ascunde în turla bisericii”.
Oradea are propria magie, indiferent unde te uiți. Aici, în turla bisericii, stropul de magie e dat de...legile fizicii. În fiecare seară, dacă trec pe lângă biserică, orădenii pot să afle dacă va fi lună plină sau nu.
Ioan Corodean, preot: „Sistemul în sine funcționează pe principiul ceasornicelor acelea cu cuc pe care le știam noi încă din copilărie formate din foarte multe roți dințate care în conexiune cu acest glob lunar, cu această sferă pe care o avem aici, face ca la fiecare 28 de zile, să se învârtă în jurul axei sale și să indice foarte frumos și foarte precis cele patru faze ale lunii solare”.
Povestea cetății din Oradea
Iar dacă ai văzut Biserica cu Lună, cetatea e un loc pe care nu trebuie să-l pierzi dacă ajungi în Oradea. La fel ca orașul, și zidurile cetății adună povești noi cu fiecare om care pășește în interior.
Maia Bondici, jurnalistă Euronews: „Dacă acum 1000 de ani, aceste ziduri ascundeau comori sau planuri de luptă, astăzi găzduiesc seri de film, spectacole, expoziții de artă și chiar și un muzeu”.
Pe vremuri, mulți au încercat să cucerească cetatea, însă puțini au și reușit. Și există în fiecare piatră urmele trecerii lor pe acolo. Sub cetate sunt vaste rețele subterane în care ai toate șansele să te pierzi, dacă n-ai ghid. Mai mult, de fiecare dată când era atacată, șanțurile din jurul cetății erau umplute cu apă termală, fierbinte, specifică zonei. Azi poți doar să intuiești forma de pentagon a cetății, cu cinci bastioane impunătoare, iar luptele se mai dau doar o dată pe an, la festivalul medieval, când cetatea se întoarce la viața din urmă cu sute de ani.
Au fost și perioade în care cetatea și-a pierdut, pentru un timp, rolul pentru care a fost construită. N-a fost ușor, pentru cei care au urmat, să o readucă la viață.
Mariana Negru, ghid turistic: „În perioada comunistă a fost luată și aici în cetate funcționa sediul arhivelor Securității. 1950 Când s-a început reabilitarea cetății în anul 2006, în foarte multe săli a trebuit să dăm jos foarte multe straturi de tencuială. De la 9 la 12 straturi de tencuială au fost date în sălile acestea ca să ajungem la anumite picturi pe care am reușit să le recuperăm.”
Ciorbele cu smântână și rântaș, delicatesele locului
Nu poți ajunge în Oradea și să nu încerci și mâncarea locului, influențată și ea de-a lungul vremii de toți cei care și-au făcut din județ casă. După plimbarea prin oraș, odihniți-vă puțin și poftiți la masă!
Sorin Alexan, bucătar: „Avem un bobgulaș unguresc din carne de porc. Vită, legume, bineînțeles. Este și un condiment special, care este secretul bucătăriei ungurești”.
Dacă în sudul țării găsiți mai degrabă ciorbe cu borș, aici, în Bihor, baza e în smântână și rântaș, cu boiaua împrumutată de la maghiari.
Wanda Jári, proprietar restaurant: „Avem influențe atât din partea slovacilor, maghiarilor care se resimt în preparatele noastre. Și românești, dar toate astea au prins un mix cunoscut local, acum poate putem exagera să spunem că sunt gusturi bihorene”.
Biserica de Lemn din Tilecuș și Cetatea Șoimului
Am mâncat bine, ne-am odihnit, acum lăsăm orașul în urmă. Județul Bihor mai are foarte multe să ne arate. Facem un prim popas la Biserica de Lemn din Tilecuș, construită la sfârșitul anilor 1700. Răsfoim cărți bisericești, vechi de trei sute de ani, și admirăm simplitatea pe care lăcașul de cult a reușit să și-o păstreze.
Sebastian Lacatuș, preot: „Pictura bisericii a fost realizată în 1795. O pictură tradițională. O pictură cu o iconografie mai străveche”.
Liniștea o găsim și la următorul punct de pe hartă, unde, după un drum anevoios, ajungem în creierii pădurii, unde se ascunde Cetatea Șoimului.
Maia Bondici, jurnalistă Euronews: „Primele documente care atestă existența cetății sunt din 1305. Însă construcția sa a început pe la mijlocul anilor 1200. În secolul 18 a fost dinamitată. De mai bine de 300 de ani niciun om nu i-a trecut pragul. Însă în prezent se află în proces de restaurare. În curând, își va deschide porțile pentru turiști”.
Ciprian Bica, directorul Centrului de Informare și promovare turistică Aleșd: „Este o finanțare de aproximativ 2 milioane de euro, iar termenul de finalizare a proiectului ar fi a doua parte a anului 2026. Se vor ridica pereții cetății, vom avea o parte din clădiri care vor fi refăcute, inclusiv donjonul care era clădirea principală a cetății”.
Cetatea poate fi vizitată și acum, într-un tur organizat, gratuit, care vă poartă și pe la Cascada Dubina și Poiana Florilor. Iar recomandarea noastră e să renunțați la mașină. La pas, istoria locului se dezvăluie ca paginile unei cărți.
Călin Ghemiș, arheolog: „Descoperirile în sine, materialul arheologic, nu este unul foarte bogat, dar este unul destul de spectaculos pentru perioadele respective. Apar piese mărunte, monede, piese de harnașament, tot felul de catarame, ținte, verigi, câteva fragmente de cuțite de luptă”.
Șinteu, tărâmul slovacilor
Și nu puteam ajunge în Bihor fără să ne oprim pe tărâmul slovacilor.
Miroslav Iabloncsik, proprietar complex turistic: „Dobrý deň! Bună ziua! Bine ați venit la Huta. Nova Huta, pe românește Șinteu. Istoria slovacilor începe din 1780 aici la Șinteu când s-a construit prima fabrică de sticlă din România, pe aceste dealuri. Pentru că aici s-au găsit pietre de siliciu”.
De atunci și până în zilele noastre, generații întregi de slovaci au transformat Șinteul în „acasă”, iar în ultimii ani, și-au deschis porțile oamenilor pentru a le arăta frumusețile care le ies din mâini.
Miroslav Iabloncsik, proprietar complex turistic: „Mi-am dorit să vadă și copiii ce se întâmplă cu sticla. Și așa am început să facem o mini făbricuță de sticlă. Avem foarte multe sticle. Noi nu le mai predăm, le reciclăm singuri. Și facem din ele obiecte de artizanat”.
De la vaze, pahare, obiecte de decor din sticlă, până la pălincă, magiun, brânzoaice sau alte bucate tradiționale, în Bihor găsim de toate. Însă mâncarea de bază sau pâinea slovacului, cum se mai numește în zonă, este cartoful.
Maria, bucătăreasă: „Când am răzuit cartofii, punem un pic de sare. Un pic de apă adăugăm. Și amestecăm. Și adăugăm făină. Făină cât cuprinde, să fie aluat nici moale, nici tare”.
Ne odihnim și noi, după atâta umblătură și vă invităm să descoperiți și alte secrete ale oamenilor de aici și ale locurilor care fac din Bihor un popas obligatoriu pentru orice turist. Veniți și stați un pic, o zi nu v-ar fi de ajuns ca să vă bucurați de tot ce poate oferi județul.
Reporter: Maia Bondici
Imagine: Daniel Stan
Editor montaj: Robert Stănescu
Editor coordonator: Amalia Dascălu
