Articole scrise de Euronews
Fostul fotbalist Dănuţ Lupu, eliberat condiţionat din închisoare. Decizia instanţei este definitivă
Fostul fotbalist Dănuţ Lupu a fost eliberat condiţionat din închisoare. Acesta executa la Penitenciarul Rahova o pedeapsă de 7 luni şi 10 zile de închisoare, primită după ce a fost prins de două ori conducând fără permis.
Polonia l-ar putea sprijini pe Iohannis la șefia NATO. Sikorski: ''Ne place Mark Rutte, dar vom pleda pentru candidaţi din regiunea noastră"
''Ne place Mark Rutte, dar vom pleda pentru candidaţi din regiunea noastră la poziţii de top la NATO, UE şi ONU", a declarat la Bruxelles ministrul polonez de externe Radosław Sikorski.
Elveţia va vota asupra iniţiativei privind stăvilirea imigraţiei și limitarea populaţiei ţării la 10 milioane
În ochii primului partid al Elveţiei, toate problemele micii ţări alpine vin de la o imigraţie "necontrolată". Însă dreapta radicală are un plan şi vrea să cheme poporul la un referendum pentru a spune "Nu unei Elveţii cu 10 milioane de locuitori".
Eurostat: Turiștii europeni folosesc tot mai des platformele de booking. Care au fost cele mai apreciate opțiuni
Turiştii au petrecut anul trecut aproximativ 678,6 milioane de nopţi în spaţii de cazare închiriate pe termen scurt din Uniunea Europeană, rezervate prin intermediul platformelor Airbnb, Booking, Expedia Group şi Tripadvisor, în creştere cu 13,8% faţă de 2022.
Preşedintele Consiliului European, primit la Palatul Cotroceni: Vă felicit pentru paşii importanţi făcuţi privind aderarea la Spaţiul Schengen
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a fost primit, miercuri, la Palatul Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis, cei doi oficiali urmând să găzduiască o reuniune de lucru dedicată pregătirii viitoarei Agende strategice a Uniunii Europene.
Volodimir Zelenski: Rusia a lansat 3.000 de bombe asupra Ucrainei într-o singură lună
Ucraina a redus vârsta de mobilizare în armată, în condițiile în care se confruntă cu nevoia de a înrola noi soldați pe front. Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a semnat o lege care prevede ca vârsta minimă de recrutare să fie de 25 de ani, față de 27 ani cât era până acum.
Baschet de anvergură internațională la București: European Youth Basketball League
În premieră, turneul final al celei mai mari competiții europene de baschet masculin, dedicat juniorilor, U15 (sub 15 ani), E.Y.B.L. (European Youth Basketball League), va avea loc la București, în perioada 24-28 aprilie 2024.
Rusia susține că numărul de recrutări în Armată a crescut după atacul ISIS din Moscova
Rusia a anunțat că a fost înregistrată o creștere semnificativă a numărului de persoane care semnează contracte pentru a se alătura forțelor armate, după atacul mortal comis asupra unei săli de concerte din apropiere de Moscova în urmă cu aproape două săptămâni.
Ce impact au atacurile cu drone ale Ucrainei asupra rafinăriilor de petrol din Rusia
Atacurile cu drone asupra rafinăriilor de petrol din Rusia s-au dovedit una dintre cele campaniile militare de succes ale Ucrainei, în condițiile militarii ruși au avansat pe front în ultimele săptămâni.
Camerele video în clase sunt „un atac la drepturile fundamentale” dacă dascălii și părinții nu le acceptă, susțin sindicaliștii din Educație
Sindicatele din Educație s-au răzgândit și nu mai susțin amplasarea camerelor de supraveghere în clase. Asta deși, de curând, președintele Federației „Spiru Haret” declara la Euronews România că instalarea camerelor este o „necesitate”.
Armata Rusiei, lângă granița cu Israel. Trupele ruse au deschis un punct de observare în zona Platoului Golan
Armata rusă s-a apropiat de granița dintre Israel și Siria. Un punct de control și observare al trupelor Moscovei a fost instalat în zona Înălțimilor Golan, un teritoriu disputat de mai multe decenii de către Siria și Israel.
Zelenski a semnat decretul: Ucraina scade vârsta de mobilizare militară, pe fondul lipsei de soldați pe front
Președintele Volodimir Zelenski a promulgat legea prin care vârsta de mobilizare militară scade de la 27 la 25 de ani, o măsură prin care Ucraina vrea să trimită mai mulți soldați pe front pentru a respinge invazia rusă.
APCE: Milioane de euro datorate prosumatorilor. Furnizorii nu au emis la timp facturile pentru zeci de mii de prosumatori
Furnizorii de energie electrică au restanțe de peste 150 milioane de euro la prosumatori, cei care produc și folosesc energie din surse regenerabile, susține Asociația Prosumatorilor din România.
CS Dinamo s-a calificat în sferturile EHF European League. Echipa masculină de handbal a câștigat la trei goluri diferență în fața danezilor
Echipa CS Dinamo Bucureşti a obținut o victorie importantă în deplasare împotriva echipei daneze Bjerringbro-Silkeborg, asigurându-și astfel calificarea în sferturile de finală ale competiţiei masculine de handbal EHF European League.
Rusia acuză o ”conspirație” pentru excluderea sportivilor săi de la Jocurile Olimpice 2024
Rusia l-a acuzat marți pe Thomas Bach, președintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), că, împreună cu Ucraina, participă la o ”conspirație” pentru a-i exclude pe cei mai valoroși sportivi ai săi de la Jocurile Olimpice organizate în acest an la Paris.