Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Reducerile obligatorii la alimente, eliminate în Ungaria. Guvernul susține că inflația scade și oamenii au mai mulți bani de cheltuit

Ungaria renunţă la reducerile obligatorii de preţ la anumite alimente de bază impuse marilor retaileri.

Măsura intră în vigoare la începutul lunii viitoare și vine după scăderea inflației, anunță autoritățile.

Inflaţia se diminuează, salariile reale înregistrează creşteri, ceea ce înseamnă venituri mai ridicate pentru familii, contribuind la majorarea consumului, susține ministerul economiei de la Budapesta.

Guvernul premierului Viktor Orban a introdus în iunie anul trecut reduceri obligatorii de preţ, după ce Ungaria a înregistrat cea mai ridicată inflaţie din Uniunea Europeană.

Conform acelor reglementări, retailerii de alimente cu vânzări anuale importante erau obligaţi ofere reduceri săptămânale la 20 de produse alimentare.

Acestea includeau carne de porc, lapte, brânză şi pâine.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE