Articole scrise de Răzvan Boboc
Cât de sigur este zborul cu avionul în ziua de azi. Accidentele aviatice, analizate pentru măsuri de siguranță mai avansate
Un avion American Airlines cu 64 de pasageri și echipaj s-a ciocnit în aer cu un elicopter militar, în timp ce se apropia de Aeroportul Național Ronald Reagan din apropiere de Washington, la doar cinci kilometri sud de Casa Albă și de Capitoliul SUA.
Proiectul Stargate. Europa, în corzi după ce Trump a anunțat investiții de 500 de miliarde de dolari în AI
Președintele Donald Trump a anunțat un joint venture, numit Stargate, care va investi până la 500 de miliarde de dolari pentru infrastructura legată de inteligența artificială, prin intermediul unui nou parteneriat format de OpenAI, Oracle și SoftBank.
Ordonanța „trenuleț” nu e pentru toți: „Cureaua se strânge numai pentru unii. Legea se aplică diferit pentru decidenții politici și pentru simplul cetățean”
2025 vine cu scumpiri și cu reduceri de venituri. Cresc accizele la carburanți și taxele locale, iar salariile bugetarilor și pensiile ar putea fi înghețate.
De ce sunt necesare măsurile din ordonanța „trenuleț” și ce impact vor avea asupra românilor în 2025
Ordonanța „trenuleț”, care ar urma să fie adoptată, prevede aplicarea mai multor măsuri. Printre ele, înghețarea pensiilor și a salariilor pentru angajații de la stat, precum și renunțarea la voucherele de vacanță.
Prețul cafelei, la nivel record. Brazilia și Vietnam, principalele țări producătoare, se confruntă cu condiții meteo extreme
În Brazilia și Vietnam, cei mai mari producători de cafea din lume, există îngrijorări tot mai mari cu privire la recolta de cafea din sezonul acesta. Prețul cafelei a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 47 de ani.
Previziuni economice pentru 2025, anul post-alegeri: Euro va trece de 5 lei, o creștere pe care o vom resimți cu toții. Produsele de import se vor scumpi
Investitorii de la Bursa de Valori București dau dovadă de optimism după rezultatele alegerilor parlamentare. Cel puțin până la această oră. Indicii bursieri s-au apreciat încă de la deschiderea ședinței de tranzacționare, cu creșteri de peste 2%.
Cine a „inventat” produsul Călin Georgescu. A crescut „aproape de intelectuali ai securității comuniste"
Daniel Șandru, președintele Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, și-a exprimat îngrijorarea față de ascensiunea în turul al doilea al alegerilor prezidențiale a lui Călin Georgescu.
Viitor fără numerar: Țările din Europa care se pregătesc să renunțe la plățile cash
Conform unei analize recente, țările nordice sunt cel mai aproape de un viitor fără tranzacții în numerar. În același timp, țări precum Armenia, Georgia și Germania au rămas destul de în urmă în ceea ce privește viața fără cash.
Legionar, suveranitate, antisemitism. Cele mai căutate cuvine pe dexonline, după anunțarea rezultatelor la alegerile prezidențiale
„Legionar” a fost cel mai căutat cuvânt pe dexonline, în noaptea de 24 spre 25 noiembrie, după anunţarea rezultatelor parţiale pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale.
Cum poți „fabrica” un candidat pe social media: „Călin Georgescu este ideal pentru un produs digital, vinde un vis, vinde o direcție măreață. Are idei exotice”
Călin Georgescu, candidatul care a adunat cele mai multe voturi în primul tur al alegerilor prezidențiale, este un produs al TikTok-ului și al social media.
Alegeri prezidențiale 2024. Sondaj INSCOP: Marcel Ciolacu, pe primul loc, urmat de George Simion și Mircea Geoană. Patru scenarii pentru turul II: Cine ar câștiga
Cel mai recent sondaj INSCOP arată că, în clasamentul intenției de vot pentru turul I al alegerilor prezidențiale, pe primul loc se află Marcel Ciolacu, urmat de George Simion și Mircea Geoană.
Artiști din ABBA, The Cure și Radiohead, îngrijorați de folosirea lucrărilor creative în antrenarea sistemelor de inteligență artificială: „Amenințare majoră și nedreaptă”
Mii de artiști, inclusiv muzicieni de la ABBA, The Cure și Radiohead, au semnat o scrisoare de protest împotriva utilizării operelor creativilor pentru antrenarea instrumentelor de inteligență artificială.
Exclusiv Euronews: UE vrea să interzică fumatul și vapatul în spații exterioare, conform unui proiect. Sunt vizate inclusiv terasele
Comisia Europeană va recomanda interzicerea fumatului la terasele cafenelelor, în stațiile de autobuz și în grădinile zoologice. Mai mult, planurile vizează și produsele fără nicotină, potrivit unui document obținut de Euronews.com.
Ce este „Proiectul 2025”, planul controversat cu care Kamala Harris îl atacă pe Donald Trump
Vicepreședintele Kamala Harris l-a atacat pe fostul președinte Donald Trump, în cadrul dezbaterii prezidențiale, cu privire la asocierea sa cu arhitecții „Proiectului 2025”, un plan radical al conservatorilor.
Roma vrea taxă pentru Fontana di Trevi, în lupta cu turismul excesiv și lipsa de respect a turiștilor: „Mănâncă înghețată sau pizza pe un monument care merită respect”
Roma caută modalități de a reduce turismul excesiv și „lipsa de respect” pentru una dintre cele mai faimoase atracții turistice din oraș. În curând, ar putea fi lansat un sistem de ticketing pentru a putea vizita unul dintre cele mai emblematice locuri din Roma.
GALERIE FOTO O nouă expediție la epava Titanicului: Cercetătorii entuziasmați și întristați, în același timp, de descoperirile făcute. Cum arată azi
GALERIE FOTO O nouă expediție la epava Titanicului: Cercetătorii entuziasmați, dar și întristați de descoperirile făcute. Cum arată azi