Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Proiectul Stargate. Europa, în corzi după ce Trump a anunțat investiții de 500 de miliarde de dolari în AI

Președintele Donald Trump a anunțat un proiect ambițios, numit Stargate, care va investi până la 500 de miliarde de dolari pentru infrastructura legată de inteligența artificială, prin intermediul unui nou parteneriat format de OpenAI, Oracle și SoftBank.

Proiectul grandios vine în contextul în care legile stricte privind siguranța și confidențialitatea au încetinit dezvoltarea modelelor de inteligență artificială în Europa.

Giganți din domeniul tehnologiei, în proiectul Stargate

Donald Trump a făcut, astfel, echipă cu giganții din domeniul tehnologiei pentru a accelera progresele Statelor Unite în domeniul inteligenței artificiale, cu scopul de a-și consolida poziția de lider în cursa tehnologică mondială, în special în fața Chinei.

  • Parteneri inițiali: Arm, Microsoft, NVIDIA, Oracle și OpenAI
  • Parteneri care urmează să se alăture proiectului: Microsoft, Nvidia și Arm.

Demersul agresiv al lui Trump de a extinde capacitățile inteligenței artificiale contrastează puternic cu mediul de reglementare mai restrictiv al UE.

Proiectul Stargate, în contrast cu reglementările restrictive ale UE

Legile stricte privind siguranța și confidențialitatea au încetinit dezvoltarea modelelor de inteligență artificială în Europa, determinând companii precum Apple și Meta să limiteze disponibilitatea celor mai recente tehnologii ale lor în regiune, scrie euronews.com.

Potrivit Casei Albe, noua entitate, Stargate, va începe să construiască centre de date necesare pentru dezvoltarea ulterioară a inteligenței artificiale. Investiția inițială este estimată la 100 de miliarde de dolari și ar putea ajunge la de cinci ori această sumă.

„Sunt bani mulți și oameni de înaltă calitate”, a declarat Trump, adăugând că este „o declarație răsunătoare de încredere în potențialul Americii” sub noua sa administrație.

Altman: „Acesta va fi cel mai important proiect al acestei ere”

Alături de Trump, proaspăt învestit la Casa Albă, au fost Masayoshi Son de la SoftBank, Sam Altman de la OpenAI și Larry Ellison de la Oracle. Toți trei l-au creditat pe Trump pentru că a contribuit la realizarea proiectului, chiar dacă dezvoltarea proiectului a început deja.

„Acesta va fi cel mai important proiect al acestei ere”, a declarat Altman, CEO al OpenAI.

Ellison a menționat că centrele de date sunt deja în construcție, 10 fiind construite până acum. Președintele Oracle a sugerat că proiectul este, de asemenea, legat de înregistrările medicale digitale și va facilita tratarea unor boli precum cancerul, prin posibila dezvoltare a unui vaccin personalizat.

„Acesta este începutul epocii de aur”, a spus Son, făcând referire la declarația lui Trump potrivit căreia SUA ar fi într-o „epocă de aur” cu el la Casa Albă.

Son, un miliardar stabilit în Japonia, s-a angajat deja în decembrie să investească 100 de miliarde de dolari în proiecte americane în următorii patru ani.

Planul Stargate, încă din timpul administrației Biden

Planurile inițiale pentru Stargate datează din timpul administrației Biden. Publicația de știri tehnice The Information a scris pentru prima dată despre proiect în martie 2024. OpenAI s-a bazat mult timp pe centrele de date Microsoft pentru a-și construi sistemele de inteligență artificială, dar a arătat din ce în ce mai mult un interes pentru construirea propriilor centre de date.

În toamna anului trecut, OpenAI a scris într-o scrisoare adresată Departamentului Comerțului al administrației Biden că planificarea și autorizarea pentru astfel de proiecte „pot fi lungi și complexe, în special pentru infrastructura energetică”.

Trump a anulat un decret privind securitatea inteligenţei artificiale

Perspectivele de reglementare pentru inteligența artificială rămân oarecum nesigure, deoarece Trump a anulat luni ordinul din 2023 semnat de președintele de atunci, Joe Biden, pentru a crea standarde de siguranță și marcarea conținutului generat de inteligența artificială, în speranța evitării unor riscuri ale tehnologiei pentru securitatea națională și bunăstarea economică.

Textul inițial, dezvăluit în octombrie 2023, cerea companiilor din sector să transmită guvernului federal anumite date referitoare la modelele lor de inteligență artificială.

Documentul le cerea, de asemenea, să comunice rezultatele testelor atunci când programele prezentau „un risc grav pentru securitatea națională, securitatea economică națională sau sănătatea publică”.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE