CHINA
Chinezii s-au înfuriat după declarațiile de la summitul NATO de la Washington: "Provocări și minciuni"
Pe lângă faptul că au decis acordarea unui nou ajutor de 40 de miliarde de dolari Ucrainei, șefii statelor membre NATO au acuzat China că facilitează agresiunea Rusiei asupra ucrainenilor.
Aliații NATO acuză China că facilitează agresiunea Moscovei împotriva Ucrainei și că vrea să submineze ordinea mondială
Liderii statelor NATO au decis, la Washington, să acorde Ucrainei un nou ajutor de cel puțin 40 de miliarde de euro în următorul an. Drumul Ucrainei spre integrarea în Alianța Atlantică este „ireversibil”, se arată în textul declarației finale.
Discret, NATO se pregătește de confruntarea cu Putin: „În cercurile Alianței se pronunță cuvântul război, deja lucrurile sunt grave”
Dincolo de declarații oficiale, summitul NATO de la Washington scoate în evidență o stare de îngrijorare generală în privința Rusiei - ce putem face dacă Vladimir Putin decide să atace o țară din alianță.
NATO, la 75 de ani. Alianța e mai necesară ca oricând, spun aliații: avem război în Europa și Orient și o agresivitate crescândă a Chinei
Președintele american Joe Biden și omologii săi occidentali se întâlnesc la Washington pentru a marca cea de-a 75-a aniversare a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord. Cifra în sine nu este motiv de sărbătoare, pentru că problemele sunt multe, pe un fond de insecuritate globală.
E oficial. UE a impus taxe mari pentru mașinile electrice din China
În urma acelor verificări și cercetări întinse pe durata ultimelor nouă luni, Comisia Europeană a conluzionat că subvențiile pe care le primesc companiile chineze sunt incorecte, într-o lege a concurenței existente în Europa.
Fostul șef al armatei chineze, acuzat de corupție. Li Shangfu a fost exclus din Partidul Comunist Chinez, pentru că ar fi luat mită
Fostul ministru chinez al Apărării a fost exclus din Partidul Comunist. Pe numele lui Li Shangfu au fost făcute acuzații de corupție, potrivit agenției oficiale de presă de la Beijing. Însă nimeni nu a precizat ce se va întâmpla acum cu fostul înalt oficial.
China vrea ca UE să elimine taxele pentru mașinile electrice. Oficialii de la Beijing, dispuși să negocieze
Guvernul de la Beijing vrea ca Uniunea Europeană să renunțe la tarifele preliminare aplicate mașinilor electrice fabricate în China, în condițiile în care oficialii chinezi și cei de la Bruxelles au convenit să poarte noi discuții referitoare la relațiile comerciale.
SUA şi China reiau comunicaţiile militare. Beijingul suspendase discuţiile militare cu Washingtonul la sfârşitul anului 2022
Miniştrii apărării din SUA şi China, Lloyd Austin şi Dong Jun, s-au întâlnit vineri la Singapore, prima reuniune la acest nivel a celor două mari puteri în ultimul an şi jumătate.
”Diplomația panda” dintre China și SUA se reia: Beijingul trimite un mascul și o femelă panda la grădina zoologică din Washington
Beijingul trimite noi soli de pace către Washington. Este vorba de doi urși panda, care vor ajunge curând în capitala Statelor Unite. Ei fac parte dintr-un acord de împrumut care este valabil până în 2034.
Secretarul general al NATO afirmă că sprijinul Chinei pentru Rusia este crucial pentru cursul războiului din Ucraina
Sprijinul Chinei pentru Moscova este un factor crucial în războiul Rusiei împotriva Ucrainei, a declarat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg într-un interviu acordat ziarului german Welt am Sonntag.
Tensiuni în Asia-Pacific: Oficiali din SUA și China vor avea o întâlnire. Washingtonul îndeamnă Beijingul la „reținere”
Ministrul american al Apărării Lloyd Austin se va întâlni săptămâna viitoare cu omologul său chinez Dong Jun, a anunţat vineri Pentagonul, într-un moment în care Beijingul a întreprins manevre militare de amploare în jurul Taiwanului.
SUA avertizează că nu acceptă un joc al Chinei ''pe două terenuri'', cu Occidentul şi cu Rusia în acelaşi timp
Washingtonul nu este de acord ca preşedintele chinez Xi Jinping să "joace pe două terenuri", adică să consolideze legăturile Chinei atât cu Occidentul cât şi cu Rusia, a transmis joi diplomaţia americană.
Vladimir Putin și Xi Jinping, o ”prietenie de neînlocuit”. Președintele rus i-a mulțumit omologului său pentru încercarea de a soluționa ”criza din Ucraina”
Rusia și China sunt principalii factori de stabilitate pe scena internațională, a susținut Putin, în cadrul întâlnirii cu liderul comunist de la Beijing, în prima sa vizită în China după inaugurarea celui de-al cincilea mandat.
Un ''bărbat frumos'', un ''lider carismatic'' ce ''trebuie respectat''. Chinezii au o părere pozitivă despre Vladimir Putin
Un lider ''carismatic'', cu care trebuie să discuţi, ''fie că îţi place sau nu'' - joi, pe străzile din Beijing, chinezii au exprimat o părere în general pozitivă despre Vladimir Putin, în prezent în vizită de stat în China.
Platforma de comerț online Temu, acuzată de manipularea clienților. Plângere făcută de asociațiile europene ale consumatorilor
Regulamentul Uniunii Europene privind serviciile digitale impune anumite obligații, pentru ca utilizatorii să aibă o mai bună protecție împotriva conținutului ilegal.
Xi Jinping, după ce l-a primit pe Putin la Beijing. ”Vom lucra împreună pentru a menține echitatea și dreptatea mondială”
Vladimir Putin a ajuns joi la Beijing, unde are programată o vizită oficială de două zile. Este prima deplasare externă de la preluarea celui de-al cincilea mandat de președinte.
Putin susține planul de pace al Chinei pentru războiul din Ucraina. ”Oficialii de la Beijing înțeleg cu adevărat cauzele profunde”
Președintele rus Vladimir Putin a declarat că sprijină planul Chinei pentru încheierea războiului din Ucraina, întrucât oficialii de la Beijing înțeleg ”cauzele profunde” al crizei.