BANI
Investiții de peste trei miliarde de euro în reședințele de județ ale României. Ce orașe au folosit cei mai mulți bani europeni
Reședințele de județ ale României au cheltuit în ultimii cinci ani fonduri europene în valoare de peste trei miliarde de euro. Ritmul de absorbție nu este neapărat grozav. De exemplu, în București s-au cheltuit mai puțin de jumătate dintre fondurile disponibile.
România nu îndeplinește condițiile pentru a adopta moneda euro. Concluzia Comisiei Europene
România nu îndeplineşte condiţiile pentru a adopta moneda euro. Este concluzia la care a ajuns Comisia Europeană în urma evaluării privind compatibilitatea juridică şi îndeplinirea criteriilor de convergenţă.
Vicepreședintele SUA anunță un ajutor de peste 1,5 miliiarde de dolari pentru Ucraina
Kamala Harris, vicepreședintele Statelor Unite, a anunțat sâmbătă că Ucraina ar urma să primească un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari pentru sectorul energetic, asistenţă umanitară şi securitatea civilă.
Apetit crescut pentru credite de consum. Creditele de consum au atins un record în martie și au ajuns la 4,2 miliarde lei
După o perioadă în care apetitul românilor pentru credite în monedă națională a fost redus, pe fondul costurilor mari și al inflației ridicate,, vedem o creștere a cererii în primele trei luni ale anului.
Introducerea salariului minim european în România, pusă în dezbatere. Ciolacu: ”Românii să aibă slujbe plătite cât mai aproape de media europeană”
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi că a fost pus în dezbatere publică proiectul ce prevede introducerea salariului minim european în România.
Raport: Prețul produselor de bază pentru micul dejun a crescut cu 55%, în ultimul an
Costurile produselor esențiale pentru un mic dejun tipic au crescut cu 55% într-un singur an, conform celui mai recent indice al produselor de bază pentru micul dejun, realizat de platforma de tranzacționare și investiții eToro.
Dezbatere electorală. Următorii lideri UE vor decide cum se va apăra Europa
Securitatea în Uniunea Europeană este una dintre temele care domină dezbaterile între politicienii care candidează la alegerile europarlamentare de duminică, 9 iunie, în contextul în care războiul din Ucraina se poartă la granițele UE de aproape doi ani și jumătate
Colecție impresionantă de genți de lux, scoasă la licitație. Modele Hermès, Chanel sau Louis Vuitton, printre cele mai râvnite
O geantă este, pentru cei mai multe dintre persoane, un accesoriu funcțional în care să îți ții portofelul și rujul, însă unele o consideră a fi o operă de artă ce trebuie prețuită sau un reper în materie de modă.
Produse românești, retrase de la raft pentru importuri. Producătorii nu depun plângeri de frica retailerilor
Producătorii români de alimente se tem să depună plângeri împotriva marilor magazine care le scot produsele de pe raft, de teamă să nu ia aceeași măsură și alte lanțuri comerciale, spune Consiliul Concurenței.
Programul de fertilizare in vitro 2024. Câți bani pot primi cuplurile infertile care vor să aibă copii
Programul de fertilizare in vitro continuă și în 2024, după ce Guvernul a aprobat majorarea bugetului Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse cu suma de 150 milioane lei credite de angajament şi 5 milioane lei credite bugetare.
Delistarea unui produs românesc cu preţ mai mic va fi sancţionată cu 5% din cifra de afaceri. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii
Delistarea unui produs românesc, având un preț inferior celui importat ulterior de către retailer, ar putea fi penalizată cu 5% din cifra de afaceri, conform unui proiect legislativ în curs de elaborare la Ministerul Agriculturii.
Reacția lui Ciucă după ce Ciolacu a anunțat creșterea salariului minim de la 1 iulie: "De regulă, toate aspectele importante au fost discutate în Coaliție"
Nicolae Ciucă: "Șase miliarde de lei, în momentul de față, ținând cont de cum arată astăzi bugetul și deficitul, nu există. Și nu sunt convins că vorbim doar de șase miliarde."
Investigații decontate pentru pacienții neasigurați. Peste trei milioane de români nu au asigurare medicală
Peste 3 milioane de români nu au asigurare medicală, arată cifrele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. De la 1 iulie, unele categorii dintre aceștia vor avea acces la servicii de prevenție și diagnostic.
Masa caldă pentru angajații din România, tot mai scumpă. Prețurile din meniurile restaurantelor s-au majorat, în medie, cu 12% anul acesta
În România există trei tipuri de angajatori: cei care nu oferă niciun ban pentru masa de prânz, cei care dau o indemnizație fixă de hrană și angajatori care oferă companiei tichete de masă ce pot ajunge și la 40 de lei pe zi.