Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Primul zbor privat în jurul Lunii a fost anulat. Cum a motivat miliardarul japonez decizia

Miliardarul japonez Yusaku Maezawa a decis să anuleze misiunea "dearMoon", care ar fi marcat primul zbor spațial privat în jurul Lunii, informează Reuters.

Proiectul inițiat de Maezawa urmărea să realizeze un zbor circumlunar cu celebrități până la sfârșitul anului trecut, însă acest obiectiv s-a dovedit a fi "nefezabil", conform unei declarații publicate pe site-ul oficial al misiunii "dearMoon".

Milionarul a cerut scuze public

"Fără o certitudine a unui calendar pe termen scurt, cu mare regret, dl. Maezawa a luat decizia inevitabilă de a anula proiectul. Ne cerem scuze tuturor celor care au susținut acest proiect și au așteptat cu entuziasm această misiune", se arată în declarație.

Într-o altă postare pe site-ul misiunii, Maezawa a indicat că incertitudinile legate de dezvoltarea proiectului au dus la anularea acestuia. El a semnat contractul în 2018, cu așteptarea ca lansarea să aibă loc la sfârșitul anului 2023.

"Proiectul este în continuă dezvoltare, dar nu este clar când Starship va fi pregătită pentru lansare. În aceste condiții, nu îmi pot planifica viitorul și mă simt rău să țin echipajul în așteptare, de aici decurgând decizia dificilă de a anula misiunea pentru moment", a explicat Maezawa.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE