România este o țară cu adevărat frumoasă: avem peisaje superbe, mâncăruri locale delicioase și oameni calzi și, totuși, mulți dintre noi ne întrebăm unde să mergem în concediu în propria țară.
Georgiana Anicăi, reprezentanta unei companii de turism sustenabil, prin care oferă tururi private pentru turiștii care vor să descopere România, ne-a oferit câteva ponturi despre locațiile mai puțin cunoscute din România, care merită să fie vizitate.
Printre locațiile recomandate se numără Cazanele Dunării și Harghita
„Dacă e să își aleagă concediul aleg, de obicei, Bran, Peleș, Marea Neagră, poate în Deltă să ajungă câțiva și prea puțini merg să exploreze zonele mai puțin cunoscute. Una dintre locațiile mele preferate și care cred că oamenii nu se așteaptă să o găsească în România este o drumeție lângă Cazanele Dunării, pe Ciucarul Mare. Este o drumeție foarte simplă, de două ore, dar ajungi deasupra munților și ai o vedere extraordinară asupra Dunării, și, de cele mai multe ori, oamenilor nu le vine să creadă că suntem în România și ne întreabă unde este acest loc. Altă locație care ne place foarte mult este Harghita. Acolo, în general, este o ofertă foarte mare de activități de aventură și foarte putini știu de statuia lui Iisus din Odorheiu Secuiesc, care mie mi se pare că seamănă cu statuia lui Iisus din Rio de Janeiro, din Brazilia, și este foarte frumos să mergi acolo cu ATV-ul sau cu mașini de teren. În Transilvania, am descoperit o locație într-un fost sat de sași, unde se poate dormi într-o fostă biserică fortificată. Mi se pare o experiență unică”, a spus Georgiana Anicăi.
România, o destinațe aleasă de străini
Întrebată dacă după pandemie străinii au redescoperit țara noastră și dacă devine o destinație preferată pentru ei, reprezentanta companiei de turism a explicat că, „din cauza conflictelor internaționale de la graniță, acel entuziasm de la începutul anului s-a diminuat un pic”.
„Străinii vor să vină, să descopere România, dar cred că mai degrabă 2023 va fi acel sezon pe care îl așteptăm cu toții, noi, cei care lucrăm în turism”, a mai adăugat Georgiana Anicăi, reprezentanta unei companii de turism sustenabil.