”Oameni ca pâinea caldă”. Am mers prin țară să-i căutăm. Și i-am găsit, dar am dat și de pâinea caldă ca sufletele lor. În Pecica, în vestul țării, se face pita după cum era pe vremuri. În cuptoare tradiționale, după o rețetă transmisă din generație în generație.
Am cules prune pentru magiunul de Topoloveni, am învârtit plăcinta dobrogeană, am pus la afumat cârnații de Pleșcoi și am făcut cașcaval de Săveni. A venit momentul să completăm masa noastră tradițională cu o pâine. Dar nu orice pâine. Mergem azi în vestul țării și ne oprim în județul Arad.
Pita de Pecica, recunoscută la nivel european
Pâinea cea de toate zilele este aici, la Pecica. Tradiția locului a transformat pâinea într-un brand, iar Pita de Pecica, cu coaja crocantă și interior pufos, a ajuns să fie recunoscută la nivel european și a primit Indicație Geografică Protejată.
În cea mai veche brutărie din Pecica, ridicată în anii ‘70, timpul pare că s-a oprit în loc. Oamenii folosesc cuptorul de atunci, măsoară aluatul pe același cântar cu balanță. Iar pâinea, frământată în tihnă și cu suflet, are izul vremurilor de altădată.
Lorand Istin, brutar: "Sunt brutar din 1987, brutar calificat ca malaxorist sau ca frământător și lucrez în această firmă de cel puțin peste 15 ani."
Lorand Istin, brutar: "Totul este manual, deci ruptul la mână este manual, cântăritul. Este un cântar din ăsta mai vechi de balanță, tot manual, virguitul tot manual, se lucrează manual absolut tot. E un lucru sfânt, cum te-ai ruga la Tatăl Nostru, după aia vii și faci pâinea tradițională de Pecica."
Valeriu Țigu a moștenit brutăria chiar de la cel care a construit-o. Deși au fost destule ocazii în care ar fi putut schimba cuptorul vechi, s-a încăpățânat să facă treabă așa cum au făcut și cei de dinaintea lui. Pentru el, nu e un simplu cuptor, e bucată din sufletul comunității. Și nu l-ar schimba pentru nimic în lume.
Valeriu Țigu, proprietar brutarie: "Cuptorul a fost făcut din pământul acestei comune, de sub dealul viilor, de unde s-o luat pământ galben pe vremea aceea, s-au făcut cărămizile și s-o construit acest cuptor. Un pământ mai special, acesta denotă autenticitatea zonei și a grâului acestei zone. Când vezi că munca ta este răsplătită și ai clienți la ușă și vin dupa pită, te bucuri atunci. Ți-ai făcut treaba cum trebuie și ești bucuros."
Noile tehnologii, împletite cu cele vechi
Vremurile noi n-au alungat obiceiurile vechi. Tradiția e respectată și în fabricile care au apărut în ultimii ani, iar producătorii se ambiționează să ducă mai departe învățăturile deprinse de demult. Unul dintre ei e Liviu Perijoc. Pentru el, pâinea e legătura peste timp cu bunicii lui.
Liviu Perijoc, tehnolog brutar: "Compoziția este făină, sare, drojdie și maia. Da, respectăm ceea ce s-a respectat dintotdeauna aici în zonă, vorbim și de 100 de ani în urmă, când maiaua era la loc de cinste la pâine pe vatră. Tot procesul, cum se vede, se rupe manual, se cântărește, rotunjirea și punerea în coșuri tot manual și am păstrat exact ce se făcea și ce făceau bunicii noștri."
Iar cuptorul desăvârșește pâinea care transformă orice masă în sărbătoare.
Liviu Perijoc, tehnolog brutar: "Noi astăzi nu avem flacără deschisă în interiorul cuptorului și am păstrat exact ce au făcut ei mai demult, ca gustul să fie de altădată și să știm ce au mâncat părinții și bunicii noștri. Și să înțelegem gustul, de aceea este un gust diferit. Modul de preparare, modul de organizare a tot ce se întâmplă este pus bine la punct de către mine și atunci ăsta este rezultatul. Chiar dacă e scoasă din cuptor, acuma din ‘91 sunt obișnuit, nu arde."
Au fost vremuri în care pita de Pecica umplea și mesele simandicoase de la curțile nobililor de peste granițele pe care le știm noi acum.
Pentru Antal, primarul orașului Pecica: "Știți foarte bine că imperiul austro-ungar s-a întins de la Viena până în Transilvania și pâinea noastră nu era cunoscută numai în județ sau în țară, era cunoscută și în Ungaria, și în Austria, de aceea pâinea a ajuns și în acea perioadă în Budapesta, în Viena și în orașele mari din actuala Românie: Arad, Timișoara, alte orașe mai mari."
Pita pentru Ceaușescu era transportată cu avionul
Chiar și Nicolae Ceaușescu a fost impresionat, așa că, pentru el, se muncea fără oprire ca să aibă mereu pe masă pita făcută după obiceiul vechi.
Attila Antal, brutar: "Eu am început să lucrez la tinerețe la Ogoru, unde se făcea pâinea tradițională, se făcea și pâine pentru tovarășul Nicolae Ceaușescu. Era o pâine tradițională, era o pâine bună. A ajuns la Pecica, a gustat din pâinea noastră și de atunci tot se ducea pâinea la București de două ori pe săptămână, marți și vineri."
50 de pâini plecau de la Pecica spre Capitală în fiecare săptămână. Erau transportate cu avionul, să nu cumva să-și piardă din prospețime. Nu erau însă pentru oricine, numai familia Ceaușescu și câțiva membri aleși pe sprânceană din Comitetul Central aveau acces la pâinea pentru care cei care o făceau nu închideau un ochi cel puțin 24 de ore.
Attila Antal, brutar: "Brutarii începeau seara, 22:00-23:-00 seara începeam și până seara ailaltă lucrau și mai era după-masă o tură care făcea hameiul pentru pregatirea pâinii."
Pita de Pecica atrage turiști din toată țara
Pita de Pecica a supraviețuit și căderii regimului comunist, iar oamenii locului au ținut aproape tradiția și și-au dorit să facă chiar mai mult pentru ea. Marinela Petran a crescut cu această pâine, iar mirosul din cuptor i-a fost prieten din copilărie. Așa că a inițiat procesul de acreditare la nivel european pentru ca pita să-și primească locul pe care îl merită în galeria tradițiilor culinare românești și nu numai.
Marinela Petran, președinta grupului aplicant pentru recunoasterea IGP: "Am fost, pot spune, produsul care a primit recunoașterea în timpul cel mai scurt. Pentru ca s-a făcut cu un efort de echipă, s-a făcut calculat și s-au urmat toți pașii conform regulamentului. În doi ani ne-a venit recunoașterea."
Iar asta ar putea transforma zona în una cu potențial turistic. Oamenii au aflat de Pecica și de bunătatea de pâine făcută aici și unii chiar vin să vadă și să cumpere. Mai ales că pita de Pecica nu e la vânzare decât în câteva județe apropiate.
Marinela Petran, președinta grupului aplicant pentru recunoasterea IGP: "Odată cu promovarea atrag tot mai mulți consumatori, care vin și văd și locurile, nu numai gustă pita. Și e un câștig pentru toată lumea.
Suntem acasă la pita de Pecica, care este un produs pe care l-am primit moștenire prețioasă de la străbunici, bunici, mătuși și tot așa vrem să avem grijă și să-l predăm mai departe generației viitoare. Acest renume vrem să-l păstrăm și să-l dăm ca o moștenire de valoare copiilor și nepoților noștri. Să nu dispară, pentru că este un patrimoniu și, ca orice patrimoniu, trebuie avut grijă, nu numai să-l conservi, ci și să-l promovezi."
Copiii învață meșteșugul pâinii
Iar grija pentru tradiții se învață de mic. Într-o grădiniță din oraș, copiii deprind de la doamna lor meșteșugul pâinii care le-a făcut zona cunoscută.
"Ajutăm pita să crească punând în făină drojdie. Pe lângă făină și drojdie, ce ne mai trebuie? Apă. Și ca să fie pita gustoasă? Sare. Sunt convinsă că o să fiți cei mai demni urmași ai pecicanilor, clar", le spune educatoarea celor mici.
"Buni m-a învățat (n.r. să frământ) Atunci nu era mixer din ăla la țară. Când o să fiu mare, vreau să-i zic la mami să fiu bucătăreasă", spune o fetiță de cinci ani.
Tatiana Moș, dascăl: "Activitățile create se nasc din dragostea față de oamenii locului. Noi, cei mici, trebuie să păstrăm aceste datini, aceste tradiții neîntinate și să păstram respectul față de înaintașii noștri."
Aproximativ 1.000 de kilograme de pită de Pecica ies zilnic dintr-un cuptor. Iar brutarii umplu cuptorul cam de opt ori pe zi. Ca să poată fi consumată proaspătă și, mai ales, să-și păstreze coaja crocantă, pâinea trebuie să ajungă la client cât mai repede, așa că distribuția se face în special în județele Arad și Timiș.
