Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Cozonaci făcuți după rețete tradiționale. Gospodinele din Iași folosesc cinci kilograme de făină pentru aluat

Mirosul de cozonaci calzi se simte intens mai ales în satele românești, zilele acestea. Deși estimările arată că peste șapte milioane de cozonaci vor fi vânduți în magazine de sărbătorile pascale, multe gospodine preferă să frământe coca în mod tradițional. Rețetele sunt păstrate din generație în generație.

Cu puțin înainte de Paște, gospodinele pregătesc cozonacul, pasca și ouăle acasă. Carmen Popa are cinci copii și nu este sărbătoare în care să nu frământe cozonacii. De obicei, folosește cinci kilograme de făină.

"Eu vă voi împărtăși rețeta mea de cozonaci pe care o moștenesc din bătrâni, de la bunici cu cât mai multe alimente sănătoase pentru că suntem la țară: făină, gălbenușuri, unt, laptele amestecat cu zahărul, drojdia și laptele pentru maia, sare și esențe.

Așa spunea bunica: maiaua ajută ca cozonacul si pasca să rămână proaspete mai mult timp, mai fragede", spune Carmen.

Pe lângă aceste ingrediente, Carmen mai face câțiva pași importanți: opărește făina, lasă maiaua la crescut preț de câteva minute, iar peste gălbenușuri pune puțină sare.

Această gospodină din Iași spune că pentru ea Paștele reprezintă un moment de unitate, în care își poate vedea familia reunită la masă în zi sfântă.

De la masa de Paște, nu lipsește nici friptura.

Rețeta pentru cozonac și pască este păstrată din generație în generație. Carmen avea 13 ani când a frământat prima dată un aluat.

După ce a fost frământat bine, aluatul este gata și lăsat să crească.

După ce a crescut, se adaugă zaharul, brânza, esențele si stafide. Odată pregătită pasca, este rândul cozonacului să fie pus in tăvi. Cu nucă și rahat din belșug. Câteva ore bune de muncă și așteptare, iar preparatele dulci sunt gata.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE