Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Oltenii vor înfrățirea cu americanii. Ce a însemnat sosirea acestora la Deveselu: în primul rând, străzi asfaltate

În inima Olteniei, în comuna Deveselu, se află una dintre cele mai importante baze americane din Europa, concepută ca sistem de apărare împotriva pericolelor din afara Europei. Pentru cei 3.000 de localnici, sosirea americanilor a însemnat în primul rând străzi asfaltate. Americanii au construit o grădiniță și au modernizat școala. Vestea că Pentagonul ar putea retrage mii de militari inclusiv din România este privită cu îngrijorare de oamenii din Deveselu.

Localnicii din Deveselu, îngrijorați de posibila retragere a trupelor americane

E clădirea școlii. Se vede că era… se degradase. Înainte, nici toaletele nu erau făcute aici...

Aceste imagini sunt de la Școala Gimnazială Deveselu înainte de sosirea americanilor în zonă, la baza militară. Oamenii spun că odată ce au început lucrările la sistemul antirachetă, americanii au modernizat școala și chiar au construit o grădiniță de la zero.

Ciprian Rusu, directorul Școlii Gimnaziale Deveselu: Aceștia participă și săptămânal la activitățile desfășurate în cadrul școlii. Citesc împreună cu elevii la orele de engleză, activități de zilele premergătoare Paștelui, Crăciunului.

Elevii spun că interacțiunea cu soldații americani la ore le-au oferit mai multe informații despre cultura lor și i-au ajutat să învețe mai bine limba engleză.

Mădălina Ilinca, elevă a Școlii Gimnaziale Deveselu: Avem, de exemplu, activități și cu domnii americani de la baza militară, care vin și ne prezintă cultura americană. Ne însoțesc la orele de engleză și totul e mai fascinant.

Simona Nică, profesoară de Limba Engleză, Școala Gimnazială Deveselu: Săptămâna trecută, ne-a prezentat un soldat american zona Hawaii.

Și localnicii spun că s-au văzut schimbări după ce americanii au venit în Deveselu.

Localnic: Au făcut și la grădiniță, și aici, și la Comanca, și la Caracal.

Localnic: S-a asfaltat comuna toată.

Localnică: Au participat la construirea grădiniței din localitate. Participă în domeniul educației, știu că participă.

Ciprian Rusu, directorul Școlii Gimnaziale Deveselu: Cel puțin la grădiniță, mai ales că avem două grădinițe cu program prelungit, vin și din afara comunei Deveselu, din Vlădila, Caracal.

Vestea că Pentagonul ar vrea retrage mii de militari inclusiv din România nu este acceptată la nivelul administrației.

Marius Aliman, primarul comunei Deveselu, Olt: Refuz să accept și să cred că se va întâmpla lucrul acesta. Sunt convins că nu vor pleca. Americanii sunt aici pentru a ne apăra pe noi ca și stat și, pe noi, ca și Deveselu. Până la urmă, suntem cea mai bine păzită comună de pe glob, nu? Cred. Sau cel puțin din România, nu?

Scutul antirachetă de la Deveselu a devenit operațional în 2016 și reprezintă contribuția Statelor Unite la apărarea antirachetă a NATO.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE