RĂZBOI UCRAINA
Rusia bombardează masiv Krivoi Rog. Cel puțin 14 oameni, printre care și șase copii, au fost uciși
Cel puțin 14 oameni, printre care și șase copii, au fost uciși, vineri, după un bombardament cu rachete al militarilor ruși într-o zonă rezidențială din Krivoi Rog, orașul natal al președintelui Volodimir Zelenski.
Donald Trump își pierde răbdarea cu Vladimir Putin. Avertismentul lui Marco Rubio la reuniunea ministerială a NATO
Președintele american Donald Trump își pierde răbdarea cu omologul său rus Vladimir Putin, în condițiile în care liderul de la Casa Albă încearcă să negocieze un armistițiu în Ucraina.
SUA susțin că sunt ferm angajate față de NATO, dar cer aliaților mai multă implicare. „Toată lumea, cu câteva excepții, cheltuiește mai mult pentru apărare”
Statele Unite și-au reafirmat angajamentul față de NATO, la finalul reuniunii miniștrilor de la Bruxelles. Secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Mark Rutte, a mai spus că europenii vor investi mai mult în apărare și vor continua sprijinul pentru Ucraina.
AFP: Înaintarea forțelor ruse în Ucraina a încetinit pentru a patra lună consecutiv
Cu 240 de kilometri pătrați ocupați în martie 2025, înaintarea forțelor ruse în Ucraina a încetinit pentru a patra lună consecutiv, potrivit unei analize a AFP pe baza datelor furnizate de Institutul american pentru Studiul Războiului (ISW).
Întâlnire a liderilor militari din Marea Britanie, Franța și Ucraina după summitul „coaliției celor dispuși”
Liderii militari britanici, francezi și ucraineni se vor întruni în zilele următoare pentru a discuta despre „dinamica reală” a eforturilor de consolidare a securității Ucrainei, a anunțat luni un purtător de cuvânt al premierului britanic Keir Starmer,
Ucraina nu va accepta noul acord cu SUA privind exploatarea mineralelor. „Donald Trump ține pistolul la tâmpla lui Zelenski”
În noul acord, pe lângă exploatarea pământurilor rare, SUA cer control asupra infrastructurii energetice, inclusiv cea de petrol și gaze, dar și asupra centralelor de pe întreg teritoriul țării.
Zelenski: Rusia sabotează eforturile diplomatice. Armata rusă continuă atacurile în Ucraina
Zelenski acuză Rusia că sabotează eforturile diplomatice, după ce armata rusă a lovit mai multe ținte civile și infrastructura energetică. Ministrul ucrainean al apărării va informa partenerii americani în legătură cu atacurile Rusiei.
UPDATE Primul CSAT convocat de Ilie Bolojan: România își întărește Apărarea și parteneriatul strategic cu SUA
România își întărește Apărarea. Vom aloca mai mulți bani acestui domeniu, și cumpărăm și nave noi pentru a asigura securitatea Mării Negre. Sunt câteva din deciziile liate astăzi în cadrul CSAT, în prima ședință din mandatul interimar al lui Ilie Bolojan.
Putin ar condiționa semnarea armistițiului de ridicarea sancțiunilor pentru Rusia. Expert: Scopul final este ștergerea Ucrainei de pe hartă
Președintele rus Vladimir Putin ar condiționa semnarea unui acord de încetarea a focului în Ucraina de ridicarea sancțiunilor aplicate Rusiei, o măsură respinsă în mod vehement de aliații europeni ai Kievului.
Bolojan: E nevoie de stabilitate politică. Avem o situaţie complicată şi în plan internaţional
România are nevoie de stabilitate politică pentru a putea schimba lucrurile, în condițiile în care țara noastră se confruntă cu „o situaţie complicată şi în plan internaţional” pe fondul războiului din Ucraina, a avertizat președintele interimar Ilie Bolojan.
De ce războiul poate fi fără învingător. Semnalul lui Trump că Rusia „se poate confrunta cu puterea americană incomensurabilă", dacă Putin nu poate fi convins
Declarațiile marilor lideri care conduc aceste discuții, Emmanuel Macron și Keir Starmer, au devenit mai cumpătate din acest punct de vedere, iar trimiterea de trupe în Ucraina a căpătat nuanțe.
Nu doar că NATO nu se diminuează, dar chiar se și întărește pe flancul estic. Bolojan a spus ce înseamnă asta pentru România
România are un rol-cheie în această problemă, în special datorită poziției geostrategice. În acest sens, multă lume s-a întrebat ce anume ar avea de câștigat România de pe urma contribuirii la ajutarea Ucrainei.