Într-un interviu pentru agenția de presă RBC-Ucraina, amiralul Giuseppe Cavo Dragone lansează un nou avertisment dur pentru Vladimir Putin. Președintele Comitetului Militar NATO susține că, dacă Rusia ar ataca un stat NATO, „răspunsul ar fi catastrofal pentru Moscova”.
Acest aspect a fost subliniat, de câteva ori, de mai mulți specialiști în domeniul militar. În plus, în urmă cu câteva zile, șeful NATO, Mark Rutte, a transmis același lucru pentru președintele Rusiei, pe care l-a avertizat că un eventual „atac împotriva Poloniei sau oricărui alt aliat se va confrunta cu întreaga forţă a acestei alianţe feroce. Reacţia noastră va fi devastatoare. Acest lucru trebuie să fie foarte clar pentru Vladimir Vladimirovici Putin şi pentru oricine altcineva care ar dori să ne atace".
Președintele Comitetului Militar NATO, avertisment pentru Putin
Referitor la calitatea armamentului și echipamentelor NATO, nu este niciun secret că rușii nu se pot compara cu dotările NATO. Dovada o reprezintă tocmai rezistența de peste trei ani a militarilor ucraineni, care, deși sunt de aproape patru ori mai puțini decât rușii, au făcut față până acum datorită armelor și tehnologiei occidentale. Practic, dacă nu ar fi existat atât de multe restricții și întârzieri, ucrainenii ar fi putut de mult să câștige războiul, după cum s-a sublinat deseori. Însă ajutorul pentru Kiev ar fi trebuit acordat mult mai repede, înainte ca rușii să-și acelereze industria militară.
Avertismentul oficialului NATO vine într-un moment în care părțile negociază pentru un armistițiu. Giuseppe Cavo Dragone a amintit că în Conceptul strategic și Strategia militară a NATO, principalele amenințări sunt Federația Rusă și grupurile teroriste.
„În ceea ce priveşte un posibil conflict, ca militar, pot spune că, dacă Rusia va face un pas atât de imprudent, răspunsul va fi catastrofal pentru Moscova. Fără îndoială, forţele şi capabilităţile NATO le depăşesc semnificativ pe cele ale Rusiei", a spus Dragone.
Amiralul a sublinat că probabilitatea unui conflict direct între NATO și Rusia este scăzută, dar nu este exclusă. Acesta face apel la istorie și amintește că rușii „și-au repetat ciclic acțiunile”.
„Pe de altă parte, din anii 1990, Rusia și-a repetat ciclic acțiunile, efectuând agresiuni și invazii în țările vecine, folosind adesea campanii hibride și de destabilizare care nu ajung la nivelul războiului la scară largă. Acest model de comportament este deja bine studiat", a precizat Dragone.
În contextul actualelor negocieri de oprire a focului, Dragone spune că aceste acțiuni și discuții trebuie să fie susținute „de o poziție de forță”.
Donald Trump a lăsat de înțeles că americanii nu vor mai ajutat atît de mult alianța NATO, ceea ce a dus la mobilizări și luări de poziții extrem de ferme din partea liderilor occidentali, în ultimele săptămâni. Practic, Uniunea Europeană a devenit conștientă că ar trebui să-și creeze o armată capabilă să rivalizeze cu cea a Rusiei și care să poată înlocui o eventuală retragere a americanilor, chiar dacă va fi și parțială. Însă este posibil ca, după acțiunile din ultima vreme, când membrii NATO l-au ascultat pe Trump și sunt hotărâți să-și mărească investițiile în domeniul apărării, președintele american să-și schimbe părerea.
„În ultimele zile, administrația SUA și-a reafirmat în mod repetat angajamentul față de NATO, relațiile transatlantice și aliații europeni. Pentru mine, acesta este cel mai important lucru. NATO are planuri solide de apărare și lucrăm pentru a ne asigura că avem forțele și capabilitățile necesare pentru a descuraja și, dacă este necesar, a ne apăra reciproc. Dacă în viitor vor exista mișcări de trupe americane în interiorul Europei, sau chiar retragerea lor parțială, sunt absolut încrezător că aceasta va avea loc în coordonare cu toți cei 32 de aliați. Prioritatea va fi menținerea unei prezențe stabile a trupelor și a capacității de luptă, astfel încât nivelul de securitate, apărare și descurajare să rămână același ca în ultimii 75 de ani”, a declarat Dragone.
Practic, ceea ce rezultă din această situație este că modul de negociere cu Trump pare să fie similar cu cel de negociere cu Putin, în sensul că elementul cel mai important care contează în aceste luări de poziție este cel al puterii propriu-zise. Puterea este singurul limbaj pe care Putin îl înțelege, după cum au tot avertizat experții. Și Trump pare făcut din același aluat. Iar Uniunea Europeană demonstrează că vrea să capete acest statul de forță aproape egală cu Rusia sau SUA.