Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

UPDATE Primul CSAT convocat de Ilie Bolojan: România își întărește Apărarea și parteneriatul strategic cu SUA

România își întărește Apărarea. Vom aloca mai mulți bani acestui domeniu, și cumpărăm și nave noi pentru a asigura securitatea Mării Negre. Sunt câteva din deciziile liate astăzi în cadrul CSAT, în prima ședință din mandatul interimar al lui Ilie Bolojan.

Rolul României la Marea Neagră devine din ce în ce mai important, vom avea misiunea de a ne asigura că traficul de cereale de desfășoară în siguranță.

Membrii CSAT au hotărât dotarea Forțelor Navale Române cu o navă nouă de tip corvetă. În plus, treptat, vor fi alocați tot mai mulți bani în domeniul Apărării.

28/03/2025 , 15:31

Concluziile ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării

Comunicatul președinției: „În cadrul ședinței au fost analizate evoluțiile războiului ilegal și neprovocat declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei acum trei ani, cu accent pe analiza situației din teren, precum și pe stadiul și perspectivele negocierilor privind soluționarea acestui război de agresiune.

România salută rezultatele negocierilor recente de la Riad privind încetarea focului și eforturile SUA în această direcție, ca un prim pas spre ajungerea la un acord de pace. Obiectivul fundamental rămâne o pace justă și durabilă, în urma căreia Ucraina, susținută de toți aliații săi, să poată începe reconstrucția țării și refacerea economiei.

România, ca țară vecină, cu cea mai lungă graniță terestră și maritimă cu Ucraina, este direct interesată de încheierea războiului. Dorim ca Ucraina să se bucure de pace și să-și poată urma parcursul european, conform deciziilor adoptate la nivelul Uniunii Europene. Sprijinul nostru pentru Ucraina va continua.

Poziția României rămâne consecventă în ceea ce privește faptul că încetarea focului trebuie urmată de un acord de pace care să ofere garanții solide de securitate și să descurajeze orice agresiune viitoare a Rusiei. Cooperarea transatlantică este vitală în acest proces. Negocierile de pace nu pot avea loc fără Ucraina și Europa.

Președintele interimar al României a prezentat membrilor Consiliului rezultatele discuțiilor de la Summitul de la Paris, dedicat Ucrainei, la care a participat pe 27 martie 2025. Toți liderii prezenți au reafirmat continuarea susținerii financiare și militare pentru Ucraina și sprijinul ferm pentru o soluție negociată, care să conducă la o pace robustă, în interesul Ucrainei și al Europei. A fost evidențiată și importanța consolidării, în continuare, a Flancului Estic. Acțiunile concrete ale țării noastre au ca obiectiv consolidarea contribuției europene la asigurarea securității Ucrainei, a regiunii noastre și a Europei.

Ca stat riveran la Marea Neagră, România urmărește cu maximă atenție toate discuțiile legate de armistițiu, monitorizarea acestuia și asigurarea siguranței navigației în zonă. România își va aduce contribuția la acțiunile de monitorizare, prin infrastructura sa și alte capabilități. Concomitent cu acțiunile de implementare a înțelegerii de armistițiu, ne vom coordona strâns cu aliații din regiune și din NATO în ceea ce privește aspectele legate de securitatea și siguranța navigației la Marea Neagră.

Întrucât aceste evoluții au impact și asupra Republicii Moldova, membrii Consiliului au discutat și despre sprijinul acordat în continuare pentru asigurarea viitorului european al acesteia.

În cadrul CSAT s-au discutat, de asemenea, măsurile pe care le vom continua la nivel național pentru gestionarea eficientă a efectelor situației din imediata noastră vecinătate, precum și acțiunile menite să consolideze contribuția la apărarea colectivă în cadrul NATO și la întărirea dimensiunii europene de securitate și apărare.

Este clar că trebuie să ne asumăm, împreună cu partenerii europeni, un rol mai important în menținerea păcii pe continentul european. Aceasta înseamnă că este necesar să luăm în calcul, în viitor, o creștere etapizată a procentului din PIB alocat cheltuielilor de apărare, fără a crea dezechilibre bugetare, utilizând în acest sens instrumentele europene.

Totodată, pentru a răspunde eficient noilor provocări geopolitice, este necesar ca România să adopte o strategie proactivă, consolidându-și, totodată, relația bilaterală cu SUA, în vederea menținerii unei prezențe militare americane consistente pe teritoriul României, esențială pentru interesele de securitate ale țării noastre. Consolidarea posturii NATO de descurajare și apărare, în special pe Flancul Estic, rămâne o prioritate.

În acest context de securitate, membrii Consiliului au analizat și aprobat, în ședința de astăzi, dotarea Forțelor Navale Române cu o navă nouă, de tip corvetă ușoară, capabilă să execute, în cel mai scurt timp, o multitudine de misiuni, în vederea inițierii demersurilor necesare de către Ministerul Apărării Naționale pentru realizarea achiziției.

Dotarea cu o astfel de navă va avea un impact semnificativ asupra flotei existente, fiind parte a programelor de modernizare și înzestrare aflate în diferite faze de derulare. Armata României va continua să își concentreze eforturile strategice pentru consolidarea capacității de apărare la nivel național și aliat, în vederea descurajării și combaterii eficiente a tuturor tipurilor de amenințări clasice, asimetrice, hibride sau de altă natură.

Totodată, în CSAT au fost analizate și aprobate rapoartele privind activitatea desfășurată de instituțiile cu atribuții în domeniul securității naționale în anul 2024 și principalele obiective pentru anul 2025, precum și rapoartele privind execuția bugetară a cheltuielilor operative destinate realizării siguranței naționale de către aceste instituții.

De asemenea, membrii Consiliului au evaluat și Raportul Consiliului Suprem de Apărare a Țării privind activitatea din 2024, raport care va fi trimis spre aprobare Parlamentului României.

Pe parcursul anului 2024, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a coordonat eforturile de consolidare a securității și apărării României, promovând implementarea integrală a deciziilor NATO privind postura consolidată pe Flancul Estic și susținând creșterea prezenței militare aliate pe teritoriul național.

În actualul context de securitate regională, deciziile Consiliului Suprem de Apărare a Țării au vizat:

• creșterea coordonării bilaterale și aliate pentru consolidarea semnificativă a posturii de descurajare și apărare pe Flancul Estic al NATO, inclusiv prin dislocarea de forțe aliate pe teritoriul României;

• întărirea Parteneriatului Strategic cu SUA și aprofundarea cooperării bilaterale în domeniul securității și apărării;

• analiza și armonizarea cadrului legislativ național, cu accent pe domenii esențiale, precum managementul crizelor, securitatea cibernetică și reziliența;

• sprijin multidimensional pentru Republica Moldova, adaptat provocărilor sale de securitate și stabilitate;

• adoptarea de măsuri suplimentare de sprijin pentru Ucraina, în conformitate cu deciziile aliate și angajamentele internaționale;

• adaptarea cadrului de planificare și implementarea unor măsuri operaționale pentru gestionarea eficientă a fluxurilor migratorii la frontierele României."

28/03/2025 , 13:21

Ședința CSAT a început la Palatul Cotroceni

Ședința CSAT a avut loc de la ora 13, după ce președintele interimar, Ilie Bolojan, l-a convocat. Întrunirea vine la doar o zi după întrevederea liderilor europeni de la Paris, acolo unde s-a discutat securitatea continentului european și mai ales poziționarea statelor europene și nu doar a statelor aliate în ceea ce privește garanțiile de securitate pe care fiecare stat și Uniunea Europeană pot să le ofere Ucrainei în acest context.

În urmă cu o săptămână, Administrația Prezidențială a anunțat că președintele interimar Ilie Bolojan a convocat ședința CSAT pe 28 martie, la Palatul Cotroceni.

Subiectele aflate pe ordinea de zi a ședinței CSAT vizează:

  • stadiul și perspectivele conflictului din Ucraina în urma agresiunii ilegale și nejustificate a Federației Ruse, implicații pentru România;
  • poziționarea României în contextul procesului de negociere privind încheierea conflictului dintre Federația Rusă și Ucraina;
  • raport privind activitatea desfășurată de către instituțiile cu atribuții în domeniul securității naționale în anul 2024 și principalele obiective pentru anul 2025;
  • raportul Consiliului Suprem de Apărare a Țării privind activitatea desfășurată în anul 2024.

„În cadrul ședinței Consiliului vor fi analizate și alte tematici de actualitate din domeniul securității naționale”, au transmis reprezentanții Administrației Prezidențiale.

Aceasta este prima ședință a CSAT condusă de președintele interimar Ilie Bolojan.

Potrivit agendei președintelui, Ilie Bolojan va participa vineri dimineață la Adunarea Generală a Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România care va avea loc la Casa Timiș - sat Chițorani, comuna Bucov, din județul Prahova.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE