Fostul șef al Forțelor Armate ucrainene, în prezent ambasador în Marea Britanie, acuză autoritățile române că i-au cerut să țină sub tăcere dronele rusești căzute pe teritoriul românesc. Generalul Valeri Zalujnîi mai spune că țara noastră s-a plâns chiar că sistemele ucrainene de război electronic au modificat traiectoria dronelor și din această cauză acestea au ajuns pe teritoriul nostru. Ministerul Român al apărării nu comentează spusele oficialului ucrainean.
Declarațiile au fost făcute în timpul unei întâlniri cu un grup de studenți. Generalul ucrainean Valeri Zalujnîi spune că România i-a cerut să nu facă publice informațiile despre intrarea unor drone rusești pe teritoriul ei.
Valeri Zalujnîi, fost șef al Armatei ucrainene: „Țările baltice înțeleg foarte bine că nu există niciun fel de Articol 5 (n.r.: din Tratatul NATO) și niciodată nu va fi, Polonia înțelege acest lucru, când periodic le cad ba rachetele noastre, ba cele rusești. România în general înțelege totul, doar că tace. Și atunci când mă sună îmi spun: «Taci» Eu le spun: «Au căzut două drone Shahed la voi în port, de ce tăceți?». Ei îmi răspund: «Te rugăm să taci». Înțelegeți?”
Valeri Zalujnîi susține că România s-a plâns chiar că sistemele ucrainene de război electronic au modificat traiectoria dronelor și acestea au ajuns pe teritoriul românesc.
Valeri Zalujnîi, fost șef al Armatei ucrainene: „Apoi mă sună și îmi spun: De ce ați pornit sistemele voastre de război electronic? Ele (n.r.: dronele) zboară spre noi”. „Atunci doborâți-le”, le-am răspuns. „Aveți 40 de avioane F-16.”
Reacția Ministerului Apărării
Ministerul Apărării Naționale refuză să comenteze declarațiile fostului șef al Forțelor Armate ale Ucrainei.
„Nu intrăm în dialog cu nimeni prin intermediul presei. Nu comentăm declarații de presă”, se menționează în răspunsul MpAN pentru Euronews.