INFLAȚIE
Trei metode pentru a economisi, începând cu ziua salariului. Cât recomandă experții să investim, la început de drum
Există specialiști care pot ajuta cu sfaturi despre cum putem economisi și investi inteligent pentru zile negre. Sau pentru o viață liniștită la pensie. În primul rând, trebuie să avem ce să punem deoparte. Pentru că inflația a erodat veniturile, în ciuda creșterilor de salarii și pensii.
Banca Centrală Europeană reduce dobânzile. Instituția financiară stimulează astfel ieftinirea creditului în zona euro
Banca Centrală Europeană a redus dobânda de referință cu 0,25 de puncte procentuale, până la nivelul de 3,5 la sută, în încercarea de a susține creșterea economică în zona euro.
Inflația din zona euro a ajuns la 2,6%. Belgia, cea mai mare rată anuală a inflației
Inflația rămâne mai mare în domeniul serviciilor, cu 1,82 puncte procentuale. Urmează alimentele, alcoolul și tutunul, cu 0,45 puncte procentuale, iar apoi bunurile industriale neenergetice (0,19 puncte procentuale) și energia (0,12 puncte procentuale).
Inflația reia creșterea în iulie: 5,4% față de 2023. Serviciile poștale, medicamentele și conservele din fructe, în topul scumpirilor
Inflația a accelerat în luna iulie, la 5,4%, cu jumătate de punct procentual mai mult decât în iunie, pe fondul creșterii accizelor la carburanți, potrivit datelor statistice oficiale.
Deficitul bugetar pe înțelesul tuturor: De ce românii rămân fără bani deși salariile sunt în continuă creștere
Salariile din România sunt în continuă creștere, însă nivelul de trai nu pare să se îmbunătățească. Salariul mediu net a crescut anul trecut cu cel mai mare ritm din ultimii 10 ani, iar veniturile multor români au fost „trase” în sus de majorarea salariului minim.
Salariul mediu net a depășit 1000 de euro pe lună, pentru prima dată în România. Între timp, unii români abia fac față cheltuielilor
Salariul mediu net a trecut de pragul de 1000 de euro pe lună, pentru prima dată în România. În luna martie, a fost de aproape 5.200 de lei, cu peste 300 de lei față de luna februarie, conform Institutului Național de Statistică.
Carnea de vită, în topul scumpirilor din luna aprilie: Banca Mondială propune scumpirea acestui tip de carne și ieftinirea celei de pasăre
Carnea de vită este unul dintre produsele care s-au scumpit cel mai mult în luna aprilie, potrivit datelor de la Insititul Național de Statistică. Iar prețul ar putea crește și mai mult, dacă o recomandare a Băncii Mondiale va fi pusă în aplicare.
Optimizarea fiscală ține glicemia sub control. Retailarii din România modifică rețetele dulciurilor pentru a se încadra la TVA de 9%
Optimizarea fiscală ne ajută să ținem glicemia sub control. E drept, nu acesta a fost scopul măsurii de creștere a TVA de la 9% la 19% pentru produsele cu peste 10 grame de zahăr adăugat la suta de grame de produs.
Inflația scade, dobânzile mai așteaptă. Analist: Probabil că la următoarea ședință BNR vom vedea o scădere ușoară a dobânzii
Când va avea loc, în sfârșit, o ieftinire a creditelor în lei în România? Un răspuns pe care doar cei de la Banca Națională a României îl pot da, mai ales acum, după ce inflația a scăzut pentru a doua lună consecutiv.
Lupta cu inflația, pasată următorului Guvern. În ultimele trei luni, România a avut cea mai mare rată a inflației din UE
România are cea mai mare inflație din Uniunea Europeană, iar premierul și ministrul de Finanțe arată cu degetul către războiul din Ucraina când sunt întrebați cum am ajuns în această situație - mai exact către achizițiile din domeniul Apărării
Inflația din R. Moldova a scăzut cu 30% după diminuarea dependenței de gazul rusesc. Anca Dragu: ”Am văzut reducerea prețurilor”
Guvernatorul Băncii Centrale din Republica Moldova, Anca Dragu, a declarat că această revenire a puterii de cumpărare a venit în principal din întărirea securității și independenței energetice a țării.
Dulciurile din ciocolată se scumpesc. Prețurile la cacao s-au dublat în mai puțin de 3 luni
Prețurile dulciurilor pe bază de ciocolată vor crește din nou. Măsura vine ca urmare a dublării cotaţiilor futures la cacao din ultimele trei luni. Acest lucru îi va trimite pe producătorii de ciocolată să caute materie primă în altă parte, transmite Bloomberg.