Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Inflația lovește în veniturile mici. Aproape jumătate dintre familiile din România au cap de familie un pensionar

România este campioană la inflație în spațiul comunitar. Deși, în luna iulie, inflația a scăzut ușor, prețurile la raft au rămas la fel.

Toate cifrele, dar și câteva variante de economisire, au fost prezentate de jurnalistul Gabriel Bălașu la emisiunea „Economia.EU”.

În primul rând trebuie să avem ce să punem deoparte. Pentru că inflația a erodat venituri, în ciuda creșterilor de salarii și pensii. Statistica ne arată că cei care au vârsta între 50 și 64 de de ani sunt persoanele active cu cele cele mai mari dficultăți financiare.

La aceștia se adaugă o parte din cei ajunși la pensie. Mai mult, ponderea cea mai mare în rândul celor aproximativ 7,5 milioane de gospodării o au cele care au cap al familiei un pensionar. Iar peste trei sferturi dintre familiile din România au dificultăți cu cheltuielile curente în fiecare lună.

Importul, una dintre problemele cu care se confruntă România

Consumul nu ajută salariile din România, pentru că importăm foarte mult. Așadar, creștem pensii și salarii pentru a susține economiile din alte state. Și nu este singura problemă. Românii nu stau bine cu alfabetizarea financiară. Jumătate dintre cei care au banii în bănci, îi țin în în conturi curente, în depozite la vedere pentru care nu primesc niciun ban. Adică nu îndepozite la termen pentru care ar încasa dobândă.

Nivelul de educație financiară al românilor continuă să fie scăzut, este concluzia unui studiu de specialitate. Astfel, doar patru din zece persoane chestionate în cadrul sondajului au declarat că înțeleg semnificația termenilor și produselor financiar-bancare. În același timp, peste jumătate dintre participanți au recunoscut că înțeleg noțiunile în mare parte, dar există anumite aspecte dificile. Iar 10% nu pot interpreta majoritatea termenilor.

Și acum ne întoarcem la inflație și efectele ei. Economiștii vorbesc despre inechitatea salarială, despre averea netă a românilor, dar nu spunem nimic și despe cei care se luptă de la o lună la alta cu prețurile.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE