Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Bucureștenii vor primi patru buletine de vot pe 24 noiembrie: unul pentru prezidențiale, trei pentru referendum

Bucureștenii vor primi patru buletine de vot pe 24 noiembrie, când pe lângă primul tur al alegerilor prezidențiale va fi organizat în București și un referendum. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a decis formatul buletinului de vot, iar pe 12 noiembrie va hotărî și modelul.

„Mâine dimineață (12 noiembrie - n.r.) voi semna hotărârea prin care va fi aprobat modelul și condițiile tehnice ale buletinului de vot pentru referendum. De aici încolo este sarcina organzatorului acestui referendum, adică Primăria Capitalei, primarul general, să solicite tipărirea, să aprovizioneze cu hârtie, toate etapele care se fac pentru ca cel mai târziu pe 22 noiembrie, buletinele de vot să fie tipărite și să fie distribuite la primarii de sector, pentru ca aceștia, la rândul lor, să le distribuie în ziua de 23 către secțiile de votare din municipiul București.”, a declarat Toni Greblă, președintele AEP.

Patru buletine de vot în București, pe 24 noiembrie

La referendumul local din București, alegătorii vor răspunde la trei întrebări care vizează organizarea administrativă a Capitalei, precum și măsuri pentru combaterea consumului de droguri în școli.

Așadar, bucureștenii vor primi:

  1. BULETINUL DE VOT NR. 1 pentru Referendumul local din data de 24 noiembrie 2024 asupra emiterii autorizațiilor de construire în municipiul București
  2. BULETINUL DE VOT NR. 2 pentru Referendumul local din data de 24 noiembrie 2024 asupra aprobării de către Consiliul General al Municipiului București a repartizării între Primăria Municipiului Bucureşti şi primăriile de sector a impozitelor pe venit şi a taxelor şi impozitelor locale colectate de la bucureşteni
  3. BULETINUL DE VOT NR. 3 pentru Referendumul local din data de 24 noiembrie 2024 asupra finanțării și implementării unui program de educaţie pentru sănătate şi prevenire a consumului de droguri în toate şcolile din Bucureşti

Cele trei întrebări de pe buletinele de vot pentru referendumul din București

  1. ⁠Sunteți de acord ca Primarul General al Municipiului București să emită Autorizațiile de Construire pe întreg teritoriul administrativ al orașului?
  2. Sunteți de acord ca repartizarea între Primăria Municipiului București și Primăriile de Sector a impozitelor pe venit și a taxelor și impozitelor locale colectate de la bucureșteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului București?
  3. Sunteţi de acord ca Primăria Municipiului Bucureşti să finanţeze şi să implementeze un program de educaţie pentru sănătate şi prevenire a consumului de droguri în toate şcolile din Bucureşti?

Bucureștenii vor răspunde cu „DA” sau „NU” la fiecare din cele trei întrebări de pe cele trei buletine de vot pentru referendum.

Ordinea candidaților pe buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale 2024

Pe 10 octombrie, BEC a stabilit, prin tragere la sorți, ordinea candidaților pe buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale 2024, primul tur.

  1. Elena-Valerica Lasconi (USR)
  2. George-Nicolae Simion (AUR)
  3. Ion-Marcel Ciolacu (PSD)
  4. Nicolae-Ionel Ciucă (PNL)
  5. Kelemen Hunor (UDMR)
  6. Mircea-Dan Geoană (independent)
  7. Ana Birchall (independentă)
  8. Alexandra-Beatrice Bertalan Păcuraru (Alternativa pentru Demnitate Națională)
  9. Sebastian-Constantin Popescu (Partidul Noua Românie)
  10. Ludovic Orban (Forța Dreptei)
  11. Călin Georgescu (independent)
  12. Cristian Diaconescu (independent)
  13. Cristian-Vasile Terheș (Partidul Național Conservator Român)
  14. Silviu Predoiu (Partidul Liga Acțiunii Naționale)

Alegătorii vor vota pentru unul din cei 14 candidați la alegerile prezidențiale 2024.

Cine suportă cheltuielile pentru referendumul din București

Cheltuielile pentru organizarea referendumului din București vor fi împărțite între Guvern și Primăria Capitalei. Executivul se va ocupa de partea logistică, adică de tot ce ține de secțiile de vot, de birourile electorale, de plata oamenilor, atribuții pe care oricum le avea pentru alegerile prezidențiale.

De cealaltă parte, Primăria Capitalei trebuie să se ocupe de achitarea costurilor pentru tipărirea buletinelor de vot, transportul lor și confecționarea urnelor de vot.

Calendarul alegerilor din 2024

Alegerile 2024 în România. Pentru prima oară, toate cele patru rânduri de alegeri au picat în același an. Alegerile locale și europarlamentare au avut deja loc, pe data de 9 iunie. Când sunt organizate alegerile parlamentare și alegerile prezidențiale?

Calendar alegeri 2024:

  • 9 iunie 2024 - alegeri locale și alegeri europarlamentare;
  • 24 noiembrie 2024 - alegeri prezidențiale, primul tur
  • 1 decembrie 2024 - alegeri parlamentare;
  • 8 decembrie 2024 -alegeri prezidențiale, al doilea tur.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE