Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Apple intenţionează să lanseze noi versiuni de iPhone, AirPods şi Apple Watch

Grupul informatic american Apple Inc. are de gând să organizeze cel mai important eveniment de lansare de produs din acest an în data de 10 septembrie, când compania va dezvălui cele mai recente versiuni de telefoane, ceasuri şi căşti, informează Bloomberg citând surse din apropierea acestui dosar.

Chiar dacă această dată nu a fost confirmată încă în mod oficial, Apple face pregătiri pentru a organiza evenimentul de lansare în data de 10 septembrie, care cade într-o zi de marţi, au precizat sursele care au dorit să îşi păstreze anonimatul. Evenimentul de dezvăluire a noilor produse va fi urmat, în data de 20 septembrie, de debutul comercializării noilor telefoane, aşa cum a făcut Apple şi în ultimii ani.

Ce îmbunătățiri va avea noul iPhone 16

Potrivit surselor, noul iPhone 16 va avea un ecran mai mare pentru modelul Pro dar, per total, noile telefoane nu vor fi foarte diferite de modelele de anul trecut. În schimb, dispozitivele de tip wearable care vor fi prezentate de Apple în data de 10 septembrie vor veni cu modificări importante. Astfel noile modele de ceasuri Apple Watch Series 10 vor fi mai subţiri şi vor avea ecrane mai mari.

De asemenea, Apple va dezvălui în data de 10 septembrie noi versiuni de căşti AirPods. Pentru prima dată, compania va oferi opţiunea anulare activă a zgomotului pentru modelul AirPods din segmentul mid-level în timp ce modelul AirPods din segment entry-level va fi revizuit pentru prima dată după 2019.

Evenimentul de lansare de luna viitoare este unul foarte important pentru Apple, care în ultimele trimestre s-a confruntat cu vânzări modeste de telefoane smartphones şi dispozitive de tip wearable. Faptul că noile iPhone 16 vor începe să se comercializeze în data de 20 septembrie, înseamnă că Apple va putea să includă o parte din veniturile generate din vânzarea acestor dispozitive în rezultatele pentru trimestrul curent, al patrulea trimestru al exerciţiului fiscal utilizat de Apple, când compania mizează pe faptul că vânzările sale vor creşte cu 5% în ritm anual. Însă cea mai mare a vânzărilor generate de noile dispozitive în trimestrul următor, care coincide cu sezonul sărbătorilor de sfârşit de an. Pentru această perioadă, analiştii prognozează pe faptul că veniturile Apple vor creşte cu 7%, până la 128,4 miliarde de dolari.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE