Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Compania Apple a închiriat mai multe avioane pentru a transporta 600 de tone de iPhone-uri, adică aproape 1,5 milioane de dispozitive, din India în Statele Unite, după ce și-a crescut producția în fabricile indiene, cu scopul de a evita tarifele anunțate de președintele Donald Trump, au precizat surse citate de agenția Reuters.

Inițiativa oferă o perspectivă asupra strategiei producătorului american de smartphone-uri de a ocoli tarifele impuse de Trump și de a-și face stocuri de iPhone-uri în Statele Unite, una dintre cele mai mari piețe ale sale.

Analiștii au avertizat că prețurile iPhone-urilor din SUA ar putea crește, având în vedere dependența ridicată a Apple de importurile din China, principalul centru de producție a dispozitivelor, care este supus celei mai mari taxe anunțate de Trump, de 125%.

Această cifră depășește cu mult tariful de 26% pentru importurile din India, dar care nu a fost încă aplicat deoarece Donald Trump a cerut o amânare de 90 de zile în această săptămână pentru toate țările, mai puțin China.

Apple „a vrut să evite tariful”, a declarat una dintre sursele citate de Reuters.

Compania a făcut presiuni asupra autorităților aeroportuare indiene pentru a reduce la șase ore timpul necesar pentru a trece vama la aeroportul Chennai din statul Tamil Nadu, de la 30 de ore, a adăugat sursa.

„Coridorul verde” de la aeroportul din centrul de producție indian a fost pus în aplicare după un model pe care Apple îl folosește la unele aeroporturi din China, a spus sursa.

Potrivit Reuters, șase avioane cargo cu o capacitate individuală de 100 de tone au zburat din martie, iar unul dintre ele săptămâna aceasta, chiar în momentul intrării în vigoare a noilor tarife.

De exemplu, un telefonul iPhone 14 și cablul de încărcare cântăresc ambalate aproape 350 de grame, ceea ce înseamnă că transportul de 600 de tone a cuprins aproape 1,5 milioane de iPhone-uri.

Apple și Ministerul Aviației din India nu au răspuns la o solicitării de a face public un punct de vedere, precizează Reuters.

Apple vinde peste 220 de milioane de iPhone-uri pe an în întreaga lume, iar organizația Counterpoint Research estimează că 20% din importurile totale de iPhone în Statele Unite provin acum din India, iar restul din China.

Trump a crescut în mod constant tarifele americane asupra Chinei, pentru a ajunge la 125% până miercuri, de la 54% anterior.

La o rată a tarifelor de 54%, costul de 1.599 de dolari în cazul modelului vârf de gamă iPhone 16 Pro Max în Statele Unite ar fi crescut la 2.300 de dolari, arată proiecțiile instituției financiare Rosenblatt Securities.

Ce preț ar putea avea un Iphone 16 Pro după aplicarea tarifelor lui Trump

O analiză realizată de Wall Street Journal arată că prețul unui Iphone 16 Pro ar ajunge la aproape 850 de dolari, iar aproape 296 de dolari ar reprezenta noul tarif anunțat de președintele Donald Trump.

Totodată, China a mărit taxele vamale de la 84 la 125% pentru importurile americane. Decizia Beijingului vine după ce Statele Unite au crescut tarifele comerciale pentru bunurile chinezești cu până la 145 de procente.

Noul tarif reprezintă o reacție la așa-numita taxă „reciproce” pe care SUA o impune asupra importurilor chineze, deși Beijingul a anunțase că nu va recurge la majorări.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE