Un iPhone ar putea deveni un lux chiar pentru americani. Jurnaliștii de peste ocean atrag atenția că Statele Unite sunt primele care au de pierdut ca urmare a taxelor vamale impuse de Donald Trump. Care sunt argumentele?
Două variante: 1 - Apple decide să se relocheze în America; 2 - Nu o face
De unde a început totul? Președintele american susține că a implementat noile tarife pentru a salva economia americană, pentru a determina marile companii să revină cu producția în Statele Unite, pentru a crea noi locuri de muncă.
Însă nu este o operațiune atât de simplă, rapidă și în niciun caz nu este lipsită de costuri, costuri care ar urma probabil să fie acoperite tot de americani.
Renumitul iPhone, produs de Apple, pare cel mai facil exemplu. Ar fi două posibile variante, ambele cu pierderi financiare majore. Una: Apple decide să se relocheze în America. Doi: nu o face. Produsul final tot ar ajunge să coste mai mult, indiferent de alegere.
De la 1.100 de dolari, cât e acum un iPhone 16 Pro, la 3500 de dolari
Dacă Apple se mută în Statele Unite, adică încearcă să recreeze întreg lanțul de producție acolo, telefonul inteligent ar putea ajunge să coste de trei ori mai mult.
De la 1.100 de dolari, cât e acum un iPhone 16 Pro, la aproximativ 3.500 de dolari, spun specialiștii contactați de CNN. Din mai multe motive. Apple ar trebui, spun experții, să investească în jur de 30 de miliarde de dolari în următorii trei ani doar pentru a-și muta 10 la sută din lanțul de aprovizionare din Asia în America. Apoi, forța de muncă este mult mai scumpă în SUA. Munca de asamblare, care costă în jur de 30 de dolari în China, este plătită cu aproximativ 300 de dolari în Statele Unite.
Procesorul vine din Taiwan, ecranul din Coreea de Sud, bateria din China
În plus, în cazul în care Apple ar avea fabrici doar în America, tot ar avea nevoie să importe componente din țări vizate de tarifele decise de Donald Trump. Pentru că, la producția unui telefon inteligent, contribuie mai multe state: procesorul vine din Taiwan. Ecranul, din Coreea de Sud. Spațiul de stocare, din Japonia. Bateria, din China, unde de altfel se și asamblează în jur de 90 la sută din iPhone-uri. Și nu este o listă exhaustivă. Pentru a lua toate acestea, compania care ar funcționa strict în SUA s-ar lovi de prețuri mai mari.
Discutăm și despre a doua variantă, în care Apple își menține actualul lanț de aprovizionare și asamblare. Reputata publicație Wall Street Journal scrie că oricum telefonul ar urma să fie mai scump cu aproximativ 54%. Iar analiza nu ia în considerare schimbările de taxe abia decise de Trump, prin care crește până la 125% tarifele vamale pentru China și le stabilește la 10 la sută pentru celelalte țări, pentru 90 de zile.
Cât ar putea ajunge costul final pentru producția unui iPhone
Wall Street Journal scrie că acum stict componentele unui iPhone însumează în jur de 550 de dolari. Dacă adăugăm și asamblarea și testarea, am ajunge la un cost de 580 de dolari. Cu tarifele vamale adunate de jurnaliști la aproximativ 300 de dolari, costul final pentru producția unui telefon inteligent ar ajunge undeva la 850 de dolari.
Prin presa străină se vehiculează și alte variante: scumpirea cu 30 la sută ori 43 la sută. Rămâne de văzut și dacă Apple va hotărî să transfere către consumatorii finali noua povară tarifară.