ELEVI
Soluția pentru notele mici la Evaluarea Națională – școala de vară. 40% dintre elevii din mediul rural au luat sub 5 la examenele pentru admiterea la liceu
La școala din Curcani, județul Călărași, doar 35% dintre elevi au luat peste nota 5 la Evaluarea Națională. Rezultatele sub așteptări sunt un eșec pe care directorul școlii și-l asumă. Soluția sa este o școală de vară, unde toți copiii sunt bineveniți, indiferent de clasă.
România are un singur consilier școlar la fiecare 1.000 de elevi. Cum îi ajută specialiștii pe elevi să își descopere domeniul în care vor să lucreze
Pentru mulți tineri, consilierii școlari sunt un real ajutor în descoperirea pasiunilor și a viitorului. Testele care evaluează aptitudinile liceenilor îi ajută pe aceștia să-și aleagă domeniul în care vor să lucreze.
Bac 2023: Elevii cer modificarea baremului la Limba română. Sinonimul pentru secvența ”de bună seamă”, considerat interpretabil
Probele scrise la Bac 2023 au început luni cu examenul la Limba și literatura română. Elevii care au susținut examenul la Limba română au creat petiții prin care cer ca baremul de corectare pentru primul exercițiu de la subiectul 1 să fie modificat.
Subiectele și baremul la Limba română de la Bac 2023. Subiectul III: la alegere între Liviu Rebreanu și Camil Petrescu
Probele scrise la Bac 2023 încep luni cu examenul la Limba și literatura română. Proba va începe la ora 9:00, iar elevii vor avea la dispoziție trei ore pentru rezolvarea subiectelor.
Ghid pentru Bac 2023: la ce oră încep probele, obiectele interzise în sala de examen și alte informații utile
Ministerul Educației a elaborat un ghid pentru elevii care susțin examenul de bacalaureat, menit să răspundă la toate întrebările pe care le au candidații referitor la probele care încep luni.
UPDATE: Subiectele și baremul la Matematică la Evaluarea Națională 2023. Profesor: ”Nu au fost subiecte care trebuiau predate atunci când a fost greva”
Absolvenții de clasa a VIII-a au susținut miercuri proba la Matematică la Evaluarea Națională 2023. Elevii au avut la dispozitie 120 de minute pentru rezolvarea subiectelor.
UPDATE: Subiectele și baremul la Limba română la Evaluarea Națională 2023
Proba la Limba română din cadrul Evaluării Naționale 2023 a avut loc luni. Peste 160 de mii de elevi au fost înscriși la examenul care, anul acesta, va avea o miză mai importantă pentru admiterea la liceu: media de admitere va fi calculată doar în baza rezultatului de la examen.
Sfaturile psihologilor pentru elevi, înainte de Evaluarea Națională. 10% dintre elevii de clasa a 8-a nu s-au înscris la examene
Din cauza schimbărilor dese din învățământ, elevii au nevoie de mai mult sprijin pentru Evaluarea Națională, a explicat, la Euronews, Gina Enache, psiholog și psihoterapeut.
Evaluarea Națională 2023. Reguli pe care trebuie să le respecte elevii care susțin examenele
Evaluarea Națională 2023 pentru absolvenții claselor a 8-a începe săptămâna viitoare, potrivit calendarului inițial aprobat de Ministerul Educației. A fost publicat un ghid cu informații utile privind desfășurarea examenelor.
An școlar plin de provocări pentru elevi. Ce părere au avut elevii despre greva profesorilor
S-a încheiat un an școlar plin de provocări pentru elevi și, în special, pentru cei din ani terminali. I-au pus la grea încercare schimbările din structura anului școlar, dar și greva cadrelor didactice.
Înscrierile la grădiniță 2023: mulți copii, puține locuri. Calendarul înscrierilor și alte informații utile
Mulți copii, dar puține locuri la grădinițele de stat, și anul acesta. Iar dacă aleg grădinițele private, părinții trebuie să plătească sute de euro pentru a-și putea trimite copiii acolo. Părinții își pot înscrie copiii în învățământul preșcolar până pe 30 iunie. I
Greva a fost suspendată, problemele continuă. O parte dintre profesori spun că se simt batjocoriți de guvernanți
Greva din Educație a fost suspendată, toți elevii se vor întoarce marți la ore, dar mulți dintre profesori spun că nemulțumirile lor au rămas în picioare. Este și cazul unor dascăli din comuna Budila, județul Brașov. Ei spun că s-au simțit batjocoriți de guvernanți.
Înscrierile la Evaluarea Națională 2023, prelungite până pe 16 iunie. Datele probelor, neschimbate
Înscrierile pentru Evaluarea Națională 2023 au fost prelungite până pe 16 iunie, a anunțat ministrul Ligia Deca. În ceea ce privește perioada de desfășurare a probelor, nu au fost făcute modificări în calendar.
Directoarea unui liceu din București: Din 80 de profesori, 72 sunt în grevă. Mediile elevilor de clasa a XII-a nu au fost încheiate
Andreia Bodea, directoarea Colegiului "I.L. Caragiale" din București, a spus că sunt opt profesori care se "gândesc serios" să se întoarcă la ore, pentru că simt că nu se va rezolva nimic.
Generația elevilor cu legi schimbate, pandemie și grevă. Legea educației a fost schimbată de peste 100 de ori, în ultimii 12 ani
1 Iunie - Ziua Copilului. O zi pe care o sărbătorim amintindu-ne că în acest moment mai mult de jumătate dintre copiii României vor să plece din țară. Însă, România este mai degrabă țara în care unul din doi copii se află în risc de sărăcie severă.
EXCLUSIV. Ariana Dudună, reprezentantă a elevilor: Suntem dispuși să ne asumăm amânarea examenelor naționale dacă Educația va fi finanțată
Elevii sunt dispuși să-și asume amânarea examenelor naționale dacă acest lucru înseamnă că Educația va fi finanțată în mod adecvat, este declarația făcută de președintele Asociației de Elevi Constanța.
Directoarea unui liceu din București: ”La cum merg lucrurile, e posibil ca examenul de Bacalaureat să se decaleze”
Andreia Bodea, directoarea Colegiului ”I.L. Caragiale” a vorbit în direct la Euronews România despre ce presupune decalarea examenului de Bac, dar și despre cum vede aceasta situația actuală din învățământ.
Canapeaua Euronews. Elevii cu risc de abandon au parte de meditații gratuite
Zi de zi, oameni care nu s-au întâlnit niciodată duc împreună o luptă comună. Fiecare voce contează, dar când vocile sunt puse una lângă cealaltă sunt mai puternice și împreună pot face diferența. Euronews România le dă această șansă.