Probele scrise la Bac 2023 au început luni cu examenul la Limba și literatura română. Elevii care au susținut examenul la Limba română au creat petiții prin care cer ca baremul de corectare pentru primul exercițiu de la subiectul 1 să fie modificat.
Notă transmisă profesorilor corectori
Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație a transmis o notă în care clarifică modul în care va fi punctată cerința de la Bac 2023, care le cerea elevilor să dea un sinonim pentru expresia ”de bună seamă”.
”În evaluarea lucrărilor la proba Ea) - limba și literatura română -, se vor puncta la Subiectul I.A., cerința 1, toate variantele carecte care indică sensul din text al secvenței date. Punctajele pentru formularea răspunsului în enunț și pentru corectitudinea exprimării, respectarea normelor de ortografie și de punctuație se acordă și în cazul în care elevul nu a indicat sensul corect al secvenței date.”, transmite Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, într-o notă publicată pe Facebook.
De ce solicită elevii modificarea baremului?
Elevii motivează că subiectul de la Română a fost greu și că sinonimul cerut pentru exercițiul de la subiectul 1 este foarte interpretabil.
Pentru cerința de la punctul 1 al primului subiect de la examen, elevii trebuiau să indice sensul din textul dat al secvenței ”de bună seamă”.
Exercițiul valorează 6 puncte.
”Vă cerem să luați în considerare și alte variante, precum “de bună voie”, “evident”, “de asemenea”, “totodată” și altele. Aceste cuvinte pot înlocui toate în context locuțiunea “de bună seamă”, se menționează în una dintre petițiile absolvenților de liceu.
Elevii au explicat că este important ca profesorii corectori să accepte și alte variante pentru exercițiul 1 sau să elimine acordarea punctajului pentru acesta, motivând că:
”Acest lucru este important pentru a avea o notă cât mai mare, deoarece toți ne-am stresat cu învățatul și ar fi păcat să pierdem puncte din cauza unui sinonim”.
Până luni, la ora 17, petițiile au strâns aproape 18 mii de semnături.
Potrivit dexoline, luni, până la ora 12:45 cele mai multe căutări au fost pentru construcția ”de bună seamă”.
Barem profil Real
Barem profil Uman
Ce subiecte au fost la Bac 2023, Limba română
La Subiectul I (50 de puncte), textul la prima vedere a fost un fragment din ”Ion Creangă. Viața și opera”, de George Călinescu. La subiectul I, punctul B, elevilor li s-a cerut să argumenteze dacă oamenii ar trebui sau nu să își exprime recunoștința față de școlile care i-au format, scrie edupedu.ro.
La Subiectul al II-lea (10 puncte), elevilor li s-a cerut să comenteze, în minimum 50 de cuvinte, relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice din poezia ”A mele visuri...”, de Alexandru Vlahuță.
La Subiectul al III-lea (30 de puncte) profilul real, cerința a fost ca elevii să realizeze un eseu de 400 de cuvinte în care să prezinte particularitățile unui text narativ studiat, aparținând lui Liviu Rebreanu sau Camil Petrescu.