De cele mai multe ori, în țara noastră, soarta elevilor stă în mâinile dascălilor, nu a Guvernului. A celor care văd viitorul în ochii copiilor. Dar ce faci atunci când mulți dintre elevi abandonează școala? Nu te lași. Acesta este răspunsul educatoarei care a străbătut satul în care locuiește în Călărași și a bătut la porțile copiilor care nu mai veneau la școală. I-a convins pe părinți să îi trimită înapoi și să nu-și abandoneze educația și viitorul.
Aproape jumătate dintre români nu au absolvit opt clase. Puțin peste 40%, mai exact. Este procentul care ne arată că ”România educată” rămâne doar un vis frumos pe hârtie.
Departe de ochii lumii, într-un sat din Călărași, se află un licăr de speranță. Miruna are 23 de ani și este educatoare. Când a observat că unii elevi nu mai vin la școală a luat satul la pas și i-a adus, pe rând, la clasă.
Miruna Șuțu, educatoare: ”Am încercat să mă duc, am încercat să vorbesc cu părinții, le-am explicat cât de importantă este educația în viața unui copil și cât de mult contează să ai un sprijin. Le-am spus că vor avea sprijinul meu indiferent de situațiile care vor fi și atunci au conștientizat și ei într-un final, după foarte multe încercări, după foarte multe activități și după foarte multe întâlniri pe care le-am avut că educația este prioritară.”
Mulți dintre copii sunt crescuți de bunici
Unii dintre ei abandonați, alții cu părinții plecați la muncă în străinătate. Adelin a fost crescut și el de bunici și nu le-a fost ușor.
Ion, bunic: ”Vorbea stâlcit și la trei ani am plecat la logoped. Am făcut naveta în Călărași cu el. Și nu puteam să ne permitem drumul cu el în fiecare zi și stăteam câte două ore pe săptămână cu doamna doctor și luam notițe de acolo cu literele.”
Pentru mulți, ar putea fi conjunctura perfectă pentru a renunța la școală. Este cazul a mii de copii. Dar nu și al lui Adelin. La 10 ani, poate să spună toate capitalele Europei și pasiunile lui includ geografia și istoria. Le-a învățat cu ajutorul bunicului și al internetului.
Reporter: ”Bunicul tău a zis că ești foarte la curent și cu ce se întâmplă acum?”
Adelin: ”Da. Adică Rusia bombardează Ucraina. Laponia, Coreea și SUA testează bombele nucleare în mare. China vrea să cucerească Taiwanul. India și China se luptă într-un fel din cauza regimului, la fel cum România și Ungaria nu se înțeleg pentru Transilvania.”
Deși a avut mult de muncit cu el, educatoarea lui Adelin spune că tot efortul a meritat.
Miruna Șuțu, educatoare: ”Este un copil care o să ofere întotdeauna ceea ce nu oferă alții. El, prin prisma faptului că nu a locuit cu părinții lui, este diferit, dar diferit în sens bun.”
Andreea, elevă: ”Mie îmi place mai mult la doamna, fiindcă ne iubește pe toți și nu face comparații.”
Miruna Șuțu, educatoare: ”Indiferent din ce mediu provin, eu sunt egal cu tine, tu ești egal cu mine. Că poate tu ai o bluză mai frumoasă decât a mea, ți-o apreciez - O ce bluză frumoasă ai! - Dar nu înseamnă că te judec că tu ai o bluză ruptă. Pentru că sunt copii care vin îmbrăcați foarte mult timp cu aceleași haine.”
Educatoarea a observat că mulți dintre copii erau trimiși la muncă
Mâinile lor erau pline de bătături. Pentru multe familii școala nu este o prioritate, ci supraviețuirea.
Andreea Bujor, Director de comunicare World Vision: ”Sunt familii care au foarte mulți copii. Familii care nu își permit să-și trimită copiii la școală, de exemplu iarna, pentru că nu au cu ce să îi încalțe, nu au cu ce să-i îmbrace. Nu au ghete, nu au haine.”
România se află în topul clasamentului european când vine vorba de abandonul școlar. Iar cei mai afectați sunt copiii din mediul rural. Rata abandonului școlar din țara noastră este de aproximativ 15%, pe când media europeană se află la jumătate.
De multe ori, diferența dintre a veni sau nu la școală poate să o facă și o masă caldă.
Andreea Bujor, Director de comunicare World Vision: ”Această masă caldă este de multe ori singura masă caldă pe care o primesc într-o zi. Și este motivul pentru care ajung la școală și pot să facă alte activități care să le schimbe cu adevărat parcursul educațional și viața.”
Principalele cauze ale abandonului școlar sunt sărăcia și lipsa părinților. Când trebuie să ai grijă de fratele mai mic, școala nu mai pare atât de importantă. Dar, în Călărași, copiii vin la educatoare ca la o mamă. O mamă care nu judecă, ci îi învață. O mamă care nu îi ceartă, ci îi iubește. Pentru că, în cele mai multe dintre cazuri, asta le lipsește.