Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Efectele emoționale ale plecării părinților la muncă în străinătate. Elevii rămași în grija altora, o provocare pentru școala românească

Copiii cu părinți plecați la muncă în străinătate sunt o realitate a fiecărei unități școlare. Și ei devin vizibili tocmai prin comportament, după cum spun profesorii, dar și specialiștii din domeniul educației. Aceștia povestesc că unii elevii comunică mai greu, sunt mai emotivi și au un comportament greu de înțeles de cei din jur.

Situația copiilor ai căror părinți sunt plecați în străinătate este dificilă. Specialiștii spun că mulți dintre aceștia sunt triști, retrași, iar unii pică în extrema depresiei.

Raluca Nechifor, Profesor Școala Gimnazială Alexandru Macedonski, Craiova: Avem un număr mic de copii cu părinți plecați în străinătate. Nu ne-am confruntat cu abandonul școlar, însă cu autoizolarea lor și cu apariția unor tulburări emoționale și comportamentale, da, ne-am întâlnit.

Mirela Zdreală, Director Școala Gimnazială Alecsandru Macedonski, Craiova: Cei mai mulți sau, cel puțin asta a fost percepția mea, poartă cu ei o tristețe, așa. Poartă, nu știu, o nostalgie, nici nu știi cum să o numești. Comunică mai greu. Probabil că simt nevoia să se izoleze că cumva se simt diferiți. Dar sunt și copii care cumva refulează așa într-un comportament nu întotdeauna cel mai potrivit.

Marinela Dumitrescu, Inspector Școlar Dolj: Îl regăsim pe copil izolat, cu tendința aceasta de a se marginaliza, simțind multă durere, tristețe. Uneori se ajunge la situații în care el manifestă efectiv anxietate sau depresie și este necesar să se intervină.

Sprijinul acordat în cazul acestor copii se face diferit, iar uneori unitățile de învățământ au doar câte un consilier școlar și la o mie de copii.

Raluca Nechifor, Profesor Școala Gimnazială Alexandru Macedonski, Craiova: Copilul poate să se simtă aproape de un cadru didactic și atunci i se destăinuie. Sau problema lui poate fi sesizată de diriginte, învățător cadru didactic și atunci solicităm ajutorul consilierului școlar.

Marinela Dumitrescu, Inspector Școlar Dolj: În situații extreme copilul care beneficiază de suport, poate regăsi drumul drept, bun în viață, atât timp cât nu se simte singur, nu se simte abandonat. Simte că celuilalt îi pasă.

Mirela Zdreală, Director Școala Gimnazială Alecsandru Macedonski, Craiova: Școala noastră beneficiază, dar câteodată este insuficient. Deja mi se pare că… Noi suntem o școală cu efective peste 1.000 de elevi. Ori, un singur om la tot felul de situații, că nu vorbim neapărat numai de violență, deja începe să fie insuficient.

Cazul elevului din Constanța, ai cărui părinți muncesc în străinătate adâncește și mai mult această problemă. Băiatul a rămas repetent după ce a luat nota cinci la purtare. El nu a putut participa la toate ședințele de consiliere pentru că era nevoie de acordul ambilor părinți pentru lucrul acesta. Acum rămâne întrebarea: A cui este responsabilitatea când un copil o ia pe un drum greșit — școala, părinții sau a ambelor părți?

Statisticile sunt în continuare îngrijorătoare. Peste 61.000 de copii din peste 50.000 de familii aveau părinții plecați în străinătate în luna martie 2024, conform datelor oficiale ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA).

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE