Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

SGR, la un an de la implementare: 3 miliarde de ambalaje din sticlă, plastic și metal au fost returnate anul acesta

Sistemul de garanție returnare împlinește un an. Până în prezent, românii au returnat 3 miliarde de ambalaje din plastic, sticlă sau metal.

Adică aproximativ 50% din ambalajele care au fost puse pe piață în 2024. Procentul crește în fiecare lună, dar sistemul nu a atins încă ținta pentru anul acesta, de 65%.

Am văzut mai puține deșeuri în natură, pentru că și în zonele în care au fost poate abandonate sticle, a venit altcineva să le adune.

Dar de cealaltă parte am văzut și cozi la aparatele de reciclare, oameni frustrați și întârzieri masive la ridicarea sacilor de la retaileri și restaurante.

Iar până în momentul de față, doar jumătate dintre retailerii din România, adică aproximativ 40 de mii s-au și înscris până la capăt în sistem.

RetuRo: Rezultatele confirmă succesul sistemului

"La 12 luni de la lansarea acestui program naţional, rezultatele confirmă succesul sistemului, cu peste trei miliarde de ambalaje SGR returnate de consumatori până în prezent, revoluţionând gestionarea deşeurilor de ambalaje şi motivând cetăţenii să contribuie la protejarea mediului.

Încă de la lansare, Sistemul de Garanţie-Returnare a înregistrat rezultate în creştere de la o lună la alta. În octombrie a.c., SGR a atins un nou record, cu o rată lunară de colectare de 84%, în creştere faţă de septembrie (80%) şi august (78%). Până în prezent, RetuRO a predat către reciclatori peste 200.000 de tone de ambalaje sortate şi procesate în centrele RetuRO din ţară, stimulând industria reciclării şi susţinând reintegrarea materialelor pentru ambalaje în circuitul economic", se arată în comunicat.

România a fost cea de-a 11-a ţară din Europa care a implementat un sistem de tip SGR, după Norvegia, Danemarca, Germania, Belgia, Islanda, Estonia, Slovacia, Republica Cehă, Letonia şi Lituania.

La ora actuală, Sistemul de Garanţie-Returnare din România este cel mai mare sistem complet integrat la nivel global şi al doilea ca mărime, după cel din Germania.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE