Peste 800 de noi specii marine au fost descoperite în oceanele lumii. La eforturile de identificare ale noilor vietăți au participat mai bine de 400 de instituții din întreaga lume, implicare în cel mai ambițios program de acest fel - Ocean Census.
Oceanul acoperă peste 70% din planeta noastră
Creaturile au fost găsite la adâncimi de la un metru la aproape 5.000 de metri.
Oceanul acoperă peste 70% din planeta noastră, dar oamenii de știință spun că doar aproximativ 10% dintre creaturile marine sunt cunoscute în prezent. Ei consideră că cele mai recente descoperiri demonstrează că doar colaborarea internațională poate aduce la lumină complexitatea vieții oceanice.
Doar aproximativ 10% dintre creaturile marine sunt cunoscute
Dr. Michelle Taylor, Investigator Principal, Ocean Census: Ocean Census și Fundatia Nippon au inițiativa de a descoperi viața marină și vorbim despre cea mai mare inițiativă de acest gen din mediul marin care a existat vreodată. În decursul vremurilor, descoperirea speciilor este un proces obositor, lent, minuțios. Perioada medie de timp dintre o vietate colectată și descrisă într-o publicație academică este de 13 ani. Iar apoi din pricina provocărilor cu care se confruntă mediile marine, pur și simplu nu putem aștepta atât de mult. Deci, accelerarea descoperirii marine, însăși posibilitatea de a spune că un organism nu are un nume propriu, doar să poți spune că este un organism nou, este ceva cu adevărat grozav.
Ocean Census colaborează cu oameni de știință din întreaga lume și sprijină eforturi independente de cercetare pentru a descoperi cât mai multe vietăți marine.
Criza climatică face cu atât mai urgentă nevoia de a descoperi ce se află în adâncuri
Prof. Jon Copley, Universitatea din Southamton: Fiecare specie pe care o găsim face parte din biblioteca ingeniozității naturii. Ea a trebuit să se adapteze condițiilor în care trăiește. Acesta este motivul pentru care biodiversitatea din adâncime contează și de ce ar trebui să continuăm să o protejăm pentru viitor.
Cea mai mare parte a oceanelor nici măcar nu a fost investigată. Iar criza climatică face cu atât mai urgentă nevoia de a descoperi ce se află în adâncuri, spun oameni de știință.
Dr. Dave Ebert, Pacific Shark Research Centre: Chiar și a ști că avem o nouă specie, alături de cele care există deja este important pentru a putea dezvolta măsuri de conservare pentru ea - dacă are nevoie. Nu ştim. Nu am știut că este nevoie de acest lucru, până acum un an.
Inițiativa lansată acum doi ani își propune să identifice cât mai multe creaturi marine înainte să fie prea târziu, iar acestea să dispară pentru totdeauna.