Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

România Educată. Proiect de țară sau eșec național? Președintele Iohannis a promulgat legile educației

Reforma din educație inițiată de președintele Klaus Iohannis ajunge azi la final, cel puțin pe hârtie. Cele două legi născute din proiectul România Educată vor fi promulgate în această seară de președintele Românie.

Adevărata ”Românie educată” se vede în cifre. Doar 42% dintre copiii care au început clasa întâi în 2011 au promovat anul acesta examenul de Bacalaureat. Mai exact, din cei peste 206.000 de elevi care au intrat în clasa I în 2011, doar 87.266 au promovat examenul de bacalaureat în 2023, potrivit datelor Ministerului Educației.

Fotografie principală: Octav Ganea / Inquam Photos

04/07/2023 , 17:09

Președintele a promulgat legile educației

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legile educației. În discursul său, președintele a menționat că ”România Educată” este proiectul său de suflet, și o prioritate a mandatului său.

Discursul președintelui Klaus Iohannis:

”Domnule Președinte al Senatului,

Domnule Președinte al Curții Constituționale,

Doamnă ministru al Educației,

Stimați membri ai Guvernului,

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Dragi membri ai comunității școlare și universitare,

Doamnelor și domnilor,

Mă bucur să marcăm astăzi, împreună, un moment cu un impact major pentru dezvoltarea societății noastre în viitor. <România Educată>, proiectul meu de suflet și o prioritate a mandatelor mele, devine acum realitate prin intrarea în vigoare a noilor legi ale educației, care reglementează învățământul preuniversitar și pe cel superior.

Proiectul <România Educată> este, iată, un angajament îndeplinit!

Am reușit, la nivelul Administrației Prezidențiale, să aducem laolaltă sute de experți educaționali, reprezentanți ai autorităților, elevi, studenți, cadre didactice, antreprenori și parteneri internaționali și să elaborăm soluții coerente pentru îmbunătățirea învățământului românesc.

Mai mult, am reușit ca, în pofida crizelor extrem de complicate din ultimii ani, să continuăm promovarea Proiectului și să obținem, în final, susținerea politică necesară adoptării noii legislații.

Obiectivul ambițios de a realiza o reformă cuprinzătoare a sistemului nostru de învățământ a însemnat un proces extrem de complex, laborios și de o anvergură fără precedent.

De astăzi însă, educația bazată pe valori ajunge, așadar, în centrul interesului public.

Cetățenii cu principii corect conturate încă din școală, cu competențe solide, cu spirit analitic reprezintă coloana vertebrală a unei societăți prospere și evoluate. Avansul rapid al tehnologiei și o piață a muncii în continuă schimbare presupun adaptabilitate, creativitate și gândire critică.

Legile pe care le-am promulgat astăzi pun bazele unei Românii care este conectată la evoluțiile secolului al XXI-lea și care beneficiază din plin de oportunitățile viitorului.

Poate cel mai important aspect, cele două legi ale educației au fost elaborate în urma unui exercițiu puternic orientat spre construirea de consens. Fără discuții așezate, bazate pe argumente, rezultatul ar fi previzibil: cu prima ocazie, s-ar aduce amendamente, s-ar da prorogări și, astfel, măsurile din legi nu ar mai fi puse în practică.

Ne-am propus să evităm această capcană în privința <României Educate>, pentru că această reformă nu este o simplă opțiune, ci un pas obligatoriu dacă vrem să construim o națiune prosperă și puternică.

Doamnelor și domnilor,

Ce prevăd, concret, noile legi ale educației și de ce sunt ele așa importante? În primul rând, își propun să rezolve carențele actualului sistem de învățământ, încurajând creșterea calității actului educațional, acordarea de sprijin și respect cadrelor didactice, sunt promovate investiții, cu prioritizarea zonelor defavorizate, se pune accent pe siguranța elevilor.

Legea învățământului preuniversitar include o serie de programe dedicate combaterii violenței școlare, asigurării accesului la hrană pentru elevii din medii dezavantajate, reducerii abandonului școlar și promovării sportului.

Pachetul legislativ va transforma experiența elevilor, care vor avea trasee educaționale personalizate nevoilor proprii și vor fi susținuți să învețe în cel mai potrivit mod pentru ei, limitând astfel fenomenul analfabetismului funcțional.

În ceea ce-i privește pe profesori, mai multe prevederi ale legii se adresează construirii unui nou model pentru cariera didactică, aceasta devenind o opțiune reală pentru tinerii absolvenți. Performanțele și dedicarea profesorilor vor fi recunoscute prin reduceri ale normei în cazuri bine fundamentate și prime acordate în momentul pensionării.

Cadrele didactice care aleg să predea în comunitățile dezavantajate vor beneficia de prime de instalare, dar și de sprijin după începerea activității la clasă. Toți profesorii, indiferent de nivel, vor avea acces la formarea continuă.

Există multe locuri în țară unde este greu să atragem personal didactic suficient. De aceea, pentru acele zone unde avem nevoie de cadre didactice pregătite să predea mai multe discipline, se introduce licența didactică cu dublă specializare. A fost o vreme când formula aceasta a funcționat foarte bine în sistemul educațional românesc și legile reiau tradiția care s-a dovedit a fi valoroasă.

Am evidențiat doar câteva măsuri, dar lista schimbărilor din învățământul preuniversitar este una lungă.

De la noua admitere la liceu, la modificările aduse Bacalaureatului și la diversitatea de programe de sprijin și de consiliere, aceste transformări ne oferă șansa de a schimba în bine școala românească.

Și învățământul universitar va beneficia de mai multe reforme-cheie. Cele mai importante vizează reducerea abandonului universitar, dar și alinierea educației universitare la standarde internaționale.

În mod crucial, se extinde educația duală la învățământul superior și se pun bazele unor consorții integrate pentru învățământ profesional în regim dual. Este o schimbare deosebit de importantă, în condițiile în care progresul tehnologic va duce la creșterea cererii de absolvenți înalt calificați pe piața muncii.

Tot pentru a pregăti absolvenții pentru o piață competitivă a muncii a fost introdus un program de sprijin pentru științele exacte, care le va permite studenților să acceseze resurse educaționale de peste graniță.

Legea învățământului superior răspunde și nevoii de a garanta că diplomele românești sunt obținute în urma unui parcurs academic corect. Normele de etică și deontologie universitară sunt mai clar stabilite și bine diferențiate de abaterile disciplinare. Vom avea un sistem clar de sancțiuni aplicabile tuturor părților implicate în procesul educațional.

Doamnelor și domnilor,

În încheiere, mulțumesc tuturor celor implicați în realizarea Proiectului <România Educată>. Sunt ferm convins că, prin noile legi pe care le-am promulgat astăzi, avem un cadru solid, pe care putem construi un sistem de învățământ pregătit pentru încercările vremii.

Drumul care ni se așterne în față nu este însă lipsit de provocări. Legile în sine nu vor rezolva problemele acute ale sistemului educațional dacă nu vor fi puse în aplicare.

De aceea, contez pe implicarea și hotărârea dumneavoastră, în special a factorilor de decizie prezenți astăzi aici, pentru a transforma <România Educată> din ideal în realitate. Este responsabilitatea noastră să încurajăm tinerii să-și atingă potențialul și să oferim viitoarelor generații instrumentele de care au nevoie pentru a naviga cu succes într-o lume în perpetuă schimbare.

Rămâne convingerea mea profundă că doar printr-o educație de calitate putem construi o societate care se bazează pe cunoaștere, inovație și progres.

Vă mulțumesc!”

Când a lansat proiectul, după 7 ani cât a durat realizarea lui, Iohannis spunea că ”România Educată vrea să ajute la creionarea, la conceperea unui sistem educațional pentru România secolului XXI. Vrea să ajute pe dascăli să reușească să predea în așa fel încât să fie și ei, și elevii mulțumiți, dar și părinții, dar și angajatorii.”

România, fruntașă la abandon școlar

Ministrul Ligia Deca, fost consilieră a lui Iohannis, cea care a supravegheat timp de 7 ani realizarea proiectului de țară România Educată, spunea că un pilon important din programul de guvernare pe care și l-a asumat este ”combaterea abandonului școlar și a analfabetismului funcțional”.

”Nu e vorba doar de reducerea abandonului, este și vb de a include toți copiii de vârstă școlară în învățământ, în acest sens a fost și extinsă perioada învățământului obligatoriu în acest sens se construiesc atât de multe noi creșe și grădinițe pentru a crește șansele ca acești copii să intre în școală pregătiți. Ne dorim ca prim masurile incluse deja în legile educației să putem sprijini toți copiii din România să urmeze parcursul educațional care li se potrivește și care le respectă identitatea”, spunea Ligia Deca.

Astăzi, România continuă să fie fruntașă la abandonul școlar, cu cel mai mare procent din Uniunea Europeană - 16% dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani au renunțat în 2022 la școală sau formare profesională. De asemenea, peste 40% dintre români nu au absolvit opt clase, arată datele Recensământului de anul trecut.

Cauza acestor probleme este în primul rând finanțarea foarte mică a sistemului de Educație. Anul acesta, când au fost aprobate cele două legi, Ministerul Educației a avut cel mai mic buget din ultimii 10 ani - 2,1% din PIB. 

Salariile profesorilor, mărite abia după greva generală

Tot anul acesta, salarizarea profesorilor a fost scoasă din proiectele legilor educației înainte să fie aprobate de Guvern, ceea ce a dus la o grevă generală și la proteste de amploare în țară. Guvernul Ciucă din care făcea parte Ligia Deca a tergiversat rezolvarea crizei trei săptămâni, oferindu-le în repetate rânduri profesorilor aceeași ofertă lipsită de garanții. Abia când urmau să fie nevoiți să amâne examenele naționale și pentru că greva afecta rotativa guvernamentală, politicienii au luat decizia de a oferi măririle salariale prin ordonanță de urgență.

Problema este că bugetul foarte mic al ministerului Educației nu are cum să acopere aceste măriri. Rămâne de văzut ce bani va primi ministerul la rectificarea bugetară și ce procent din PIB va avea anul viitor, când o mare parte din reformele propuse în legile Deca-Iohannis vor trebui implementate. Momentan, visul României Educate a fost îndeplinit doar pe hârtie.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE