2025 ar trebui să aducă un număr record de kilometri de autostrăzi și drumuri expres. Ba mai mult, și sute de kilometri de cale ferată modernizată. Sunt șantiere în care se lucrează, alte șantiere unde au fost întârzieri în recepționarea porțiunilor, iar, în total, aproape 280 de kilometri ar trebui să fie gata. Iată care sunt promisiunile oficialilor.
Autoritățile din România promit sute de km de autostrăzi, drumuri expres și cale ferată modernizată, în 2025
Ar trebui să ne așteptăm, dacă ar fi să ne luăm după promisiunile autorităților, la un an în care vom avea parte de foarte mulți kilometri de drumuri expres sau de autostrăzi pe care vom circula: 280 de km.
Pe de altă parte, însă, există și voci ale specialiștilor în Transporturi care nu cred neapărat că acest număr de kilometri ar putea fi îndeplinit, ci ar trebui să avem undeva la cel puțin 150, poate chiar 200 de km inaugurați.
Autostrăzi și drumuri expres promise în 2025
- Autostrada Moldovei A7 Ploieşti-Paşcani-Siret - 218 km, din care:
Ploieşti - Buzău: 42 km
Lotul 2 Mizil - Pietroasele: 28.35 km
Lotul 3 Pietroasele – Municipiul Buzău: 13,9 km
Buzău - Focşani: 3,5 km
Tronsonul 1 (rest de executat) Buzău - Vadu-Paşii (cu pod peste râul Buzău): 3,5 km
Focșani - Bacău: 96 km
Lotul 1 Focșani - Domnești Târg: 35,6 km
Lotul 2 Domnești Târg - Răcăciuni: 38,78 km
Lotul 3 Răcăciuni - Bacău: 21,52 km
Bacău - Pașcani: 77 km
Lotul 1 Săucești - Trifești: 30,3 km
Lotul 2 Trifești - Gherăeşti: 18,99 km
Lotul 3 Mircești - Pașcani: 28,09 km
- Autostrada de centură a Bucureştiului A0 - 29 km
Sectorul Sud
Lotul 3 Bragadiru – Joița: 17,96 km
Sectorul Nord
Lotul 3 Afumați - Pantelimon (rest de executat): 6,60 km
Lotul 4 Pantelimon – Glina: 4,47 km
Autostrada de centură a Bucureştiului A0 este un alt proiect important, unde așteptările sunt la fel de mari, despre care autoritățile susțin că va fi finalizat în 2026. Abia atunci am putea circula pe întreaga suprafață, de 100 de km. Porțiunea între Bragadiru și Joița, care va face legătura cu A1, ar trebui să fie gata în primăvara acestui an.
Alte proiecte importante:
- Autostrada Sibiu-Piteşti: 14,6 km
Secțiunea 5 Curtea de Argeș – Pitești (rest de executat), între Băiculeşti şi Curtea de Argeş: 14,64 km
- DEx12 Craiova – Pitești: 12 km
Tronsonul 4 (rest de executat) Colonești – Oarja – Pitești (legătură A1): 12 km
- DEx6 Brăila – Galați: 10,76 km
- DEx de legătură A3 – DN1, lângă Tureni (Cluj): 5 km
Sursa: CNAIR
Promisiuni pentru calea ferată modernizată, în 2025
Nu mai puțin de 260 de km de cale ferată modernizată ar trebui să fie deschiși anul acesta, doar că aici sunt mai multe semne de întrebare.
Sunt mulți specialiști care susțin că acest număr nu este deloc unul care să fie realist, având în vedere ritmul de lucru la CFR. În 2024 au fost promiși 300 de kilometri de cale ferată, dar au fost realizați puțin peste 70, iar în 2023, zero km de cale ferată recepționată.