Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Laptele și cornul, abia din ianuarie. Programul care le aduce copiilor o gustare la școală are mari întârzieri

Programul Laptele și cornul nu a ajuns nici până acum în școli, iar situația pare să fie generalizată în țară. Problema este una birocratică, iar niciunul dintre cele trei ministere responsabile nu a centralizat o situație la zi și își pasează responsabilitatea de la unul, la altul. Între timp, și autoritățile locale dau vina tot pe Guvern.

Programul Laptele și cornul va ajunge în școli, abia din luna ianuarie, în mai multe județe din țară, deși trebuia demarat din septembrie.

Părinți: Nu, nu-l primesc.

Reporter: Și l-au primit anul trecut?

Părinți: Nu, nici anul trecut. Îi pun sandviș. Salam, cașcaval, o gustărică, o prăjiturică. Undeva la 4 milioane lunar.

Părinți: Câteodată da, câteodată nu. Biscuiței, măr. Oricum le dăm de mâncare la școală, dar faptul că primesc și ei acolo un lăptic, un biscuit, ceva, îi ajută. Este un cost să le dai zilnic, au nevoie de mâncare ca să facă față acolo efortului.

Copiii ar trebui să primească săptămânal două porții de fructe, 5 produse de panificație și 5 porții de lapte

Programul este coordonat de către Ministerul Agriculturii și valorează peste 150.000 de euro în acest an școlar. Însă, contractele se fac de către consiliile județene, care țin de ministerul Dezvoltării, iar școlile în care sunt distribuite țin de Ministerul Educației. Nimeni nu are o situație centralizată privind implementarea programului la nivel național, dar întârzierile sunt mai mari decât în anii precedenți.

Andrei Huiban, inspector general adjunct, ISJ Vaslui: Există o hotărâre de consiliu județean care e adoptată în septembrie, care stă la baza acestei proceduri, estimate undeva în ianuarie a se finaliza și cel mai probabil începând din luna ianuarie se vor putea livra laptele și cornul, în școlile din județul Vaslui. Astea sunt situațiile, din păcate și licitațiile astea se organizează în baza unor avize pe care trebuie să le primească consiliul județean de la mai multe instituții, inclusiv de la ANAF. S-au înregistrat întârzieri și în ceea ce privește obținerea acestor avize și ca urmare, iată că ne aflăm în această situație.

Consiliile județene dau vina pe Guvern pentru că a emis prea târziu hotărârea care reglementează programul. În plus, criteriile de licitație s-au publicat cu doar 5 zile înainte să înceapă școala.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE