Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Meditații și mese calde gratuite pentru copii. România are cei mai mulți copii în risc de sărăcie din Europa

România are cei mai mulți copii în risc de sărăcie din Uniunea Europeană. 41,5% se află în situația aceasta, potrivit datelor Salvați copiii. Situația materială precară are consecințe directe asupra educației lor. Familiile abia se descurcă să le asigure lucrurile de bază și nici nu mai vorbim de costuri cu meditațiile și activitățile extrașcolare.

Părinții pot apela la centre de zi gratuite, unde copiii primesc mese calde și ajutor la teme. Un astfel de centru s-a deschis recent la marginea cartierului Titan din București. A fost visul unui asistent social, care a reușit să adune fonduri de la companii și donatori.

Mihaela Voivozeanu, președinte asociația „Ana și copiii”: Centrul nostru are o capacitate de peste 200 de locuri. Le oferim și două mese gratuite pe zi. Sunt categorii de risc, sunt copii care provin din familii monoparentale, fie că sunt mame singure care au grijă de unul, doi, trei sau mai mulți copii, fie că sunt bunici care au grijă de nepoții lor, pentru că nu mai sunt părinții, sau frații mai mari care au grijă de frații mai mici, au nevoie de ajutor, pentru că nu se descurcă să le pună o farfurie cu mâncare pe masă, nu se descurcă să-i ajute la teme pentru școală.

Costurile lunare se ridică la minimum 1.200 de lei de copil

Mihaela Voivozeanu, președinte asociația „Ana și copiii”: Când vin la noi de la vârste micuțe, reușim să recuperăm materia pierdută. Când vin la vârste mari și ei deja au pierdut foarte mult, în timpul acesta, le găsești mai greu un drum în viață.

Reporter: Deci nivelul socio-economic al familiei afectează direct calitatea educației la care au acces?

Mihaela Voivozeanu, președinte asociația „Ana și copiii”: Din păcate da. Nu toți părinții își permit meditații, nu toți părinții reușesc să-și ajute copiii la teme și, de aici, în clasele primare încep să se piardă.

Cristina Enache, asistent social: Să nu abandoneze școala, acesta este principalul nostru obiectiv.

Denisa este clasa a șaptea este și este unul dintre beneficiari. Îi place matematica și vrea să devină medic veterinar.

Denisa, elevă: Așa înțeleg mai multe și este foarte bine că vin aici la centru și învățăm mai multe.

Mama ei este voluntar la centru.

Maria, mamă: Pe noi, tatăl fetiței ne-a părăsit când avea ea doi ani jumate și practic am rămas eu cu ea și bunicii, atât. Nu prea ne descurcam cu veniturile și am ajuns aici.

Reporter: Ce este cel mai dificil pentru un părinte în creșterea unui copil?

Mamă: Ea vede când vin ambii părinți după copil și ar vrea să vină și tatăl ei după ea, dar dacă tatăl n-a mai căutat-o... nici măcar de ziua ei nu o caută.

Ajutorul cu temele și mesele calde e cel mai important, spun cei mici.

Ana, elevă în clasa a V-a: Când ajungem, ne apucăm de teme, ne mai jucăm, la două și jumătate avem o masă și la 6 mai avem cina.

Reporter: La școală aveți masă caldă?

Ana: Nu.

Reporter: Prima masă caldă pe care o mănânci este aici?

Ana: Da, la două, două jumate.

Reporter: La ce faci teme aici?

Maria, elevă în clasa a VIII-a: Mate, clasa a VIII-a.

Reporter: Deci te pregătești pentru Evaluarea Națională?

Maria, elevă în clasa a VIII-a: Da. M-am obișnuit cu materia, e mai grea ca anul trecut, dar e ok.

Reporter: Și ajută faptul că poți să vii aici la centru să mai faci din teme?

Maria, elevă în clasa a VIII-a: Da. De exemplu, astea nu le-am înțeles la clasă săptămâna trecută și mi le-au explicat zilele trecute la centru iar, ca să pot să le înțeleg, să-mi fac tema.

Voluntarii de la centru spun că vin, fiindcă vor să aducă o schimbare în comunitate

Ioana, voluntar: Toți am fost copii și toți știm câte lucruri se pot întâmpla când suntem mici și avem nevoie de oameni care să ne inspire ca să creștem mari. Așa cum au fost alții pentru mine, așa vreau să fiu și eu pentru ceilalți.

Din păcate, centrele de zi ale statului plus cele private acoperă doar 17% din necesarul copiilor aflați în risc de sărăcie, potrivit ONG-urilor din domeniu.

Christine Demeter, Părinții cer schimbare: E vorba de un cost și un preț pe care noi îl plătim ca societate. E absolut dureros să te gândești că, de fapt, există copii care au noroc, dacă pot să spun așa, și beneficiază de o viață normală, de educație, de tot ceea ce, până la urmă, înseamnă normalitate și cei care, din păcate, nu-și pot permite nici măcar un loc în care să se poată duce și să se bucure de ceva, nu mai vorbesc de învățat.

Nu este, din păcate, o coincidență faptul că procentul copiilor aflați în risc de sărăcie se corelează cu cel al analfabetismului funcțional. La nivel național, este nevoie de mai multă intervenție decât pot face organizațiile non-guvernamentale, spun reprezentanții societății civile.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE