Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

De ce ajunge pâinea chiar și de opt ori mai scumpă decât kilogramul de grâu. Drumul de la fabrică la raft

În România, un kilogram de pâine albă poate ajunge să coste la raft chiar și de opt ori prețul unui kilogram de grâu. Brutarii spun că prețul făinii reprezintă doar 30% din costul unei pâini. 

Așa s-ar explica de ce cumpăratorii plătesc mai mult pentru pâine și atunci când prețul cerealelor crește și când scade. Experții din industrie spun că există un principiu simplu de calcul: dacă prețul grâului reprezintă o unitate, cel al făinii este de două unități, iar pâinea ar trebui să valoreze patru.

Cum se calulzează prețul pâinii

Povestea noastră începe cu un kilogram de grâu. Acesta costă, pe piață, între un leu și un leu și 20 de bani, ne spun specialiștii. Din el se pot obține cel mult 700 de grame de făină, asta, bineînțeles, după toate pierderile din procesul tehnologic. Iar în tot acest timp, prețul aproape că se dublează. Și ajungem, apoi, la produsul finit. 

Poate cel mai cunoscut aliment. Pâinea albă simplă. Pentru un pachet de 700 de grame, cumpărat din supermarket, noi am plătit 5,56, adică de mai bine de 5 ori costul pentru un kilogram de materie primă. 

Drumul pâinii, de la fabrică la raft 

De la fermierul care culege grâul și morarul care îl macină, până la brutarul care coace pâinea, camionagiul care o transportă și vânzătorul care o vinde, fiecare mai adaugă câte puțin la preț. Drumul lung al pâinii începe pe câmp. 

Cezar Gheorghe, expert în piața cerealelor: ”Un agricultor, un fermier însămânțează grâul în toamnă. Are costuri, tratamente, are costuri de finanțare, are costuri cu îngrășămintele, are enorm de multe costuri. Portul Constanța indică în jurul valorii de 207, să zicem 208 euro pe tonă. Un agricultor care se află în Moldova are un preț mult mai redus, în jurul valorii, poate, de 850 de lei pe tonă de marfă, hai să spunem 900, în exces, și la fel, cei din vestul țării, care sunt preponderent cel mai departe de portul Constanța nu prea calculează ca să vândă grâul spre portul Constanța, ei se orientează către piețele din Vest, către Italia în mod special, și către unitățile de morărit și panificație din vestul țării.”

După ce fermierul își primește banii pe marfa sa, vine rândul morarului, care o transformă în făină. Bineînțeles, în calcul intră și costurile pentru transportul mărfurilor. Gheorghe Matei este administratorul unei brutării. 

Gheorghe Matei, administratorul unei brutării: ”În momentul de față, prețul făinii ar fi undeva la 1,67-1,68 lei pe kilogram, cu TVA inclus. Din analizele noastre și din prețul de cost, în afară de materia primă, care ar fi făina, plus drojdie, plus alte ingrediente, mai sunt cheltuieli cu forța de muncă, sunt cheltuieli cu energia electrică, cu gaze naturale. Ar mai fi niște cheltuieli indirecte, care înseamnă back office-ul și tot ce înseamnă pentru buna funcționare a activității de producție. Dacă luăm un procent din prețul pâinii, din calculele noastre prețul făinii s-ar duce undeva la până în 30%. Sunt puține șanse să spunem că dacă prețul făinii scade, ar trebui să scadă și prețul pâinii la raft.”

Viorel Marin, Asociaţia Naţională a Industriilor de Morărit şi Panificaţie: ”Există o regulă în industria de morărit și panificație care nu e numai românească, se aplică peste tot unde se face pâine, și în Europa. În general, regula de cost, de preț, pe filiera grâu-făină-pâine. Dacă grâul costă o unitate, kilogramul de făină albă se duce până în maxim două unități, iar kilogramul de pâine albă simplă la patru unități. Din zona industrială, franzela de 300 de grame, pleacă cu 90 bani pe bucată. De aici încolo intervine zona comercială. Fiecare comerciant își aplică ce adaos vrea. Din punctul ăsta de vedere, la poarta brutăriei, la livrare, franzela de 300 de grame pleacă până aproape de un leu.”

În prezent, franzelele clasice, de 300 și 500 de grame, au adaosul comercial plafonat, ceea ce înseamnă că vânzătorii pot adăuga cel mult câteva procente peste prețul la care cumpără pâinea. Conform ultimelor date publicate de Eurostat, în luna decembrie a anului trecut, prețul pâinii a crescut cu 3,2 procente, comparativ cu ultima lună a anului 2022. Creșterea la noi în țară a fost sub media europeană, de 3,9%.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE