Update: Trenul Coradia Stream, care a intrat în circulație acum două zile, este pe deplin funcțional. Cu toate acestea, din cauza unor mesaje de eroare apărute pe computerul de bord legate de anumite funcții, s-a decis ca trenul să rămână în depou după ce a fost decuplat de la locomotiva de manevră, conform reprezentanților Alstom.
"După finalizarea cu succes a cursei inaugurale, la decuplarea trenului de la locomotiva de manevră au apărut mesaje de eroare cu privire la unele funcţii, pe computerul de bord. Trenul este complet funcţional, dar, dată fiind prioritatea acordată de Alstom siguranţei pasagerilor mai presus de orice, am decis să ţinem trenul în depou, pentru a efectua activităţi suplimentare în vederea confirmării funcţionalităţilor şi siguranţei", au menţionat aceştia, într-o poziţie trimisă AGERPRES.
Știrea inițială: Noul tren electric, primul cumpărat de România în ultimii 34 de ani s-a defectat. Inaugurat cu fast de către politicieni pe traseul București-Brașov, trenul nu a mai putut să plece în această dimineață de la București la Brașov.
O eroarea a computerului de bord a făcut ca pasagerii să aștepte aproape o jumătate de oră următoarea cursă.
”Pe computerul de bord al trenului au apărut niște erori după partida de manevră făcută aseară, când a fost retras în depou. Echipa de la Alstom lucrează la remedierea acestei situații.
Trenul este un vehicul complex cu foarte multe elemente computerizate, vom vedea despre ce e vorba.
Am avut probe făcute în ultimele săptămâni, inclusiv la începutul lunii noiembrie trenul a intrat în probele contractuale pentru a vedea așa numita anduranță, totul a trecut foarte bine, tocmai de aceea a fost scris și certificatul de siguranță. Trenul a fost în probe pentru intrarea de circulație cu călători, a trecut foarte bine.
Călătorii au fost îndrumați către următorul tren, care a plecat 30 de minute mai târziu. Sunt convins că e o problemă care se remediază sau s-a remediat în timp ce vorbim, e o problemă care nu va impacta programul următoarelor trenuri”, a declarat Ștefan Roșeanu, președintele Autorității pentru Reformă Feroviară.
Vă reamintim, trenul Coradia Stream face parte dintr-un lot de 37 de garnituri pe care România le-a cumpărat de la firma franceză Alstom.