Zahărul este alimentul care s-a scumpit cel mai mult în acest an. Datele INS arată o creștere de aproape 60 de procente, în luna aprilie, față de aceeași perioadă a anului trecut, iar creșteri similare au fost lună de lună în 2023.
Niciun alt aliment nu s-a mai scumpit atât de mult. Seceta, războiul din Ucraina și costul cu energia sunt principalele motive care au dus la scumpirea acestui produs la nivel mondial. În România producția sfeclei de zahăr a scăzut dramatic așa că am ajuns să depindem foarte mult de importuri. În plus, în România au mai rămas doar două fabrici de zahăr din 33.
Prețul crescut al zahărului a dus la scumpirea, în principal, a produselor de cofetărie, iar acest lucru s-a văzut în perioada sărbătorilor pascale.
Marilena Adam, manager cofetărie: Comenzile bineînțeles că în loc să crească au mai scăzut. Înainte cumpărau un tort de 1 kg și jumătate - două, acum se rezuma la maximum 500-700 de grame.
Zahărul nu se folosește doar în cofetării, ci și în alte produse alimentare, băuturi sau la conservanți, așa că influențează și prețul acestora.
În România, producția este afectată de cantitatea de sfeclă de zahăr recoltată care s-a redus la jumătate în ultimii șapte ani.
Potrivit Ministerului Agriculturii, în 2017, în țara noastră, existau peste 1.400 de cultivatori de sfeclă de zahăr. Numărul lor a scăzut, până la 160, în prezent.
Fără materie primă, multe fabrici de procesare s-au închis.
Dragoș Frumosu, președinte Sindalimenta: 33 de fabrici erau în `90 . Astăzi mai avem două. Nu am știut să ne protejăm industria alimentară.
Fără fabrici proprii, România a ajuns să importe 70% din zahărul consumat anual de populație
Adică aproximativ cinci sute de mii de tone anual. Importurile au urcat de la 200.000 de tone în 2014, la peste 500.000 în 2022.
Cum zahărul a devenit o problemă globală, multe state au luat decizia de a nu mai exporta acest produs.
Laurian Lungu, analist economic: Turcia, Moldova sunt țări din care importam și ele au luat decizia de a interzice importurile. Principala cauză a prețului pe plan global este seceta din anul trecut, iar în Europa sunt și condițiile legate de conflictul din Ucraina. Zahărul are nevoie de gaz pentru a fi produs. Știți ce s-a întâmplat cu prețul gazelor.
Prețul este influențat și de creșterea costurilor cu îngrășămintele, dar și de decizia marilor țări producătoare de sfeclă sau trestie de zahăr, precum India sau Brazilia, de a reduce exporturile.
Dragoș Frumosu, președinte Sindalimenta: Eu cred că lucrurile nu se vor opri aici, ținând cont și de ce se întâmplă în India și de a opri jumătate din cantitatea pe care o exportau, ținând cont și de vremea din Brazilia, iarăși un mare producător de sfeclă. Eu cred că, în continuare, prețul va crește și că vom da mai mulți bani pe zahăr.
Prețul zahărului depășește 60% la nivelul întregii Uniuni Europene. Asta și pentru că suprafața cultivată cu sfeclă de zahăr în toate statele membre a scăzut pentru al cincilea an consecutiv cu aproximativ 2% pe an.