ACTUALITATE
1.500 de copii au nevoie anual de operații pe inimă. România duce lipsă de specialiști în chirurgie cardiacă pediatrică
În fiecare an, în România, se nasc peste 1000 de copii cu anomalii cardiace. Cei mai mulți trebuie operați de urgență, alții sunt în așteptare sau trebuie reoperați. În București, singurul spital care poate face astfel de proceduri este Marie Curie.
STUDIU: Falsificarea kilometrajului la mașinile scumpe prinde amploare. 14 din 20 de modele cu odometrul dat înapoi sunt din clasa premium
Falsificarea kilometrajului la mașinile scumpe prinde amploare în România. Un studiu recent al pieței auto arată că 14 din 20 de modele cu odometrul dat înapoi sunt din clasa premium.
Reacția lui Dumitru Grigore, inventatorul aparatului de citit cariera în palme: ”Cu sistemul meu se pot face și prostii. Una dintre ele s-a comis”
Inventatorul aparatului de citit cariera în palme, Dumitru Grigore, a declarat pentru Euronews România că nu este de acord cu protocolul anunțat de Inspectoratul Școlar Cluj și că el nu a fost consultat în legătură cu acest proiect.
#TheCube. „Eu m-am logat pe platformă și m-am trezit în contul altcuiva. I-am văzut datele”. Ce probleme întâmpină românii cu e-Factura
Deși e-Factura ar fi trebuit să le ușureze munca celor care administrează firme, oamenii au descoperit erori peste erori, zone din platformă care nu funcționează și... tăcere, atunci când au cerut ajutor.
Străinii, interesați de istoria comunismului din România
Turiștii străini par tot mai interesați de istoria comunismului din România. Deși e cunoscută teroarea în care au trăit românii sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu, mulți străini spun că, din afara țării, lucrurile nu au părut atât de rele.
Aparat de „citit în palmă” viitorul elevilor. Inspectoratul Școlar Cluj renunță la invenția unui preot în urma controverselor
Inspectoratul școlar județean Cluj a anunțat cu mare entuziasm lansarea unui proiect-pilot, prin care elevilor li se citește în palmă ce carieră ar fi cea mai potrivită pentru ei.
Marcel Ciolacu, despre comasarea alegerilor: Se discută mult, dar nu cred că e o problemă urgentă a românilor
Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat, joi, că se discută mult în ultimul timp despre comasarea alegerilor, dar acest lucru nu este "o problemă urgentă a românilor".
Oferta guvernului pentru fermieri și transportatori: Subvenții pentru motorină și scheme de ajutor
Guvernul a adoptat noi scheme de ajutor pentru fermieri și transportatori, în urma protestelor din ultima perioada. Fermierii vor putea primi câte 100 de euro pentru o vacă, trei porci sau 24 de găini.
Elevii din învățământul privat nu au primit bursele de excelență de la Ministerul Educației. Sumele sunt restante de 5 luni
Elevii din învățământul privat nu au primit nici până astăzi bursele de excelență de la Ministerul Educației. Asta deși oficialii spuneau, la finalul anului trecut, că situația se va rezolva, până la 1 ianuarie.
Protestele din sănătate continuă și după negocieri. Sindicaliștii au primit de la Guvern promisiunea unei creșteri salariale cu 20%
Câteva sute de lei în plus pe lună și multe promisiuni. Cum ar fi că până la jumătatea anului 2024, salariile lor vor fi mai mari cu 20 de procente. Asta au obținut asistentele și infirmierele, după negocierile cu premierul Marcel Ciolacu, la Palatul Victoria.
Bullying-ul, un fenomen care poate distruge vieți. România este pe locul trei în Europa la acest capitol
De câte ori ați auzit că un copil are parte de bullying? De câte ori propriul copil a fost victimă sau agresor? Sau ce măsuri ați luat? Bullying-ul a devenit un fenomen pe care din păcate mulți îl cataloghează drept parte din viață, un mod de a învăța regulile lumii.
Conducătorii doctorali scapă de răspunderea plagiatului. Doctoranzii rămân singurii responsabili pentru tezele lor, potrivit noului Regulament
Conducătorii de doctorat nu mai pot fi trași la răspundere, dacă lucrările pe care le-au supervizat se dovedesc a fi plagiate. Asta reiese din noul Regulament publicat săptămâna aceasta în Monitorul Oficial.
România nu va participa la Eurovision 2024. Motivul invocat de Consiliul de Administrație al TVR: "constrângeri financiare”
România a anunțat că nu va participa la cea de-a 68-a ediție a Concursului Eurovision, conform unui comunicat de presă emis de Televiziunea Română (TVR). Motivația principală invocată în comunicat este reprezentată de "constrângerile financiare" cu care se confruntă instituția.
Farmaciștii cer anularea vânzării de antibiotice fără rețetă. Rafila, la Euronews: „Și până acum se eliberau. Diferența e că vor trebui raportate"
Ordinul Ministerului Sănătății privind eliberarea antibioticelor în farmacii pentru situații de urgență produce confuzii. Farmaciștii spun că nu e clar dacă ei sunt cei care decid dacă o situație este sau nu o urgență. Ministrul Rafila a declarat la Euronews că va veni cu reglementări în 60 de zile.
Fără controale la granița terestră pentru românii și bulgarii care se duc în Grecia - propunerea unui grup de europarlamentari
Europarlamentarii Dacian Cioloş şi Vlad Gheorghe, dar și oficiali din Bulgaria și Grecia au cerut ridicarea controalelor la frontierele terestre Schengen la intrarea în Grecia pentru români și bulgari, într-o scrisoare oficială trimisă către ministrul Imigrației și Azilului din Grecia.
OMS: Rujeola amenință Europa. În țară, cazurile s-au dublat. Ministrul Rafila, la Euronews: Lipsa vaccinării e de vină
Rujeola amenință Europa și Asia Centrală, avertizează Organizația Mondială a Sănătății. În România, situația e îngrijorătoare. Numărul cazurilor aproape s-a dublat de la declararea epidemiei. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a spus la Euronews România că lipsa vaccinării e cauza principală.
UPDATE. Plafonarea adaosului comercial la alimente, prelungită. Ministrul Agriculturii: Nu e penurie, așa cum s-a zis
Guvernul plănuiește să prelungească plafonarea adaosului comercial pentru alimentele de bază cu încă trei luni. Măsura va fi discutată, joi, în Guvern, dar o decizie va fi luată săptămâna viitoare, într-o ședință extraordinară.
București: capitala trotuarelor pline de gheață. Primăriile se amendează reciproc că nu le-au curățat, iar cetățenii trebuie să meargă cu atenție
Bucureștiul a devenit Capitala trotuarelor pline de gheață. Deși au trecut cinci zile de la ultima ninsoare, bucureștenii trebuie să meargă cu grijă pe străzile necurățate de primării, locatari sau companii. Autoritățile par mai preocupate să se amendeze reciproc, decât să rezolve problema.
De ce ajunge pâinea chiar și de opt ori mai scumpă decât kilogramul de grâu. Drumul de la fabrică la raft
În România, un kilogram de pâine albă poate ajunge să coste la raft chiar și de opt ori prețul unui kilogram de grâu. Brutarii spun că prețul făinii reprezintă doar 30% din costul unei pâini.
Unde ducem medicamentele expirate? Teoretic, la spitale; practic, unele unități nu sunt pregătite să le primească
De la 1 ianuarie, oamenii ar trebui să aibă posibilitatea să aducă medicamentele expirate la spitale, private sau de stat, pentru a fi distruse. Însă, la 3 săptămâni de la începutul anului, majoritatea spitalelor nu au puse la punct toate procedurile pentru ca legea să se aplice.
Unirea Principatelor, sărbătorită în toată țara. Românii au celebrat 165 de ani de la Mica Unire
Românii din toată țara au sărbătorit astăzi 165 de ani de la Unirea Principatelor, realizată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. În Capitală, Mica Unire a fost celebrată prin ceremonii militare și religioase la care au participat președintele și premierul României.
Muncitorii asiatici, criticați de un patron. Antreprenorul, care are un lanț de restaurante, spune că aceștia nu se spală pe mâini
Patronul unui lanț de restaurante din București nu mai vrea să angajeze muncitori asiatici. Cătălin Mahu susține că aceștia sunt, citez: un „dezastru” și că trebuie învățați să se spele pe mâini.
PSD și PNL au început anul cu amânări. Guvernul menține plafonarea pentru energie și gaze, iar legea anti-păcănele este blocată
Coaliția PSD-PNL amână câteva decizii sensibile pentru a doua parte a anului, sau chiar pentru anul următor. De exemplu, unele surse politice susțin că legea anti-păcănele ar putea intra în vigoare tocmai de la 1 iulie, astfel încât partidele să o folosească în campania electorală.
Antibiotice fără rețetă, confuzie în farmacii. Ce se întâmplă dacă pacienții cer tratament, chiar dacă nu au o urgență
Ordinul Ministerului Sănătății privind eliberarea antibioticelor în farmacii pentru situații de urgență produce confuzii. Colegiul Farmaciștilor din București susține că documentul nu precizează clar că farmacistul este cel care decide dacă o situație este de urgență sau nu.
Partidele anti-sistem câștigă teren în România și UE. Partidul AUR a ajuns la 19,5% intenție de vot
Partidele anti-sistem, extremiste, câștigă teren în România și Europa. O arată datele din ultimele sondaje și statistici ale Parlamentului European. Este un fenomen care se conturează înainte de un an electoral important la nivel european.