Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

1.500 de copii au nevoie anual de operații pe inimă. România duce lipsă de specialiști în chirurgie cardiacă pediatrică

În fiecare an, în România, se nasc peste 1000 de copii cu anomalii cardiace. Cei mai mulți trebuie operați de urgență, alții sunt în așteptare sau trebuie reoperați. În București, singurul spital care poate face astfel de proceduri este Marie Curie. Mai mult, în toată țara, doar la Timișoara, Târgu Mureș, Iași și Cluj există specialiști în chirurgie cardiacă pediatrică. Astfel, anual, 1.500 de copii ajung să aibă nevoie de aceste operații. 

Mara are 27 de ani și este căsătorită. Ea și soțul ei și-au dorit mult un copil, iar anul trecut, cu câteva zile înainte de Crăciun, s-au născut cele două fetițe ale lor, Sara și Rebeca. Și Mara are o soră geamănă, așa că și ea a avut la rândul ei, gemene. Îngrijorarea nu a întârziat să apară. Rebeca s-a născut cu o malformație la inimă.

 Mara, mama Rebecăi: ”A fost un șoc câteva zile bune, dar apoi ar trebui să ne adunăm cu toții și cu susținerea familiei și să ne gândim că trebuie să se facă bine și asta a fost. A fost șoc la început, dar acum avem credință în Dumnezeu și răbdare că o să se recupereze și aici este pe cele mai bune mâini.”

Pe 23 ianuarie, când micuța Rebeca împlinise o lună, a fost operată pe inimă.

Mara, mama Rebecăi: ”Au fost cele mai dureroase și grele ore, au trecut foarte greu, dar am avut alături familia, părinții, soțul și ne-au rugat atât și am știut că Dumnezeu lucrează prin oameni și o să le dea putere să o facă bine, iar ea să fie puternic acolo pe masa de operație.”

Marie Curie, singurul spital din țară care are secție de cardiochirurgie pediatrică

Marie Curie din București este singurul spital din țară care are secție de cardiochirurgie pediatrică. În celelalte patru spitale din Timișoara, Târgu Mureș, Iași și Cluj există doar compartimente în cadrul secției pentru adulți. Timp de 10 ani, medicului Tammam Youssef, a operat peste 3000 de copii și-a instruit și echipele din Iași și Timișoara, dar și pe cea de la Marie Curie, care acum face intervenții fără a mai fi supravegheată.

Tammam Youssef, medic chirurg cardiovascular: ”Trebuie spațiul adecvat această activitate ca să ajungem să facem vreo 400 de cazuri și 450 de cazuri, să nu mai fie nevoit ca să iasă copiii în străinătate și să operăm pe toți copiii cu malformații congenitale în România în București și nu numai atât și să fie un centru universitar ca să aducem pe alți medici din alte țări în curs de dezvoltare ca să-i învățăm.” 

Medicul nu a lucrat singur. Secția pe care ați văzut-o în imagini a fost construită de Asociația Inima Copiilor. A durat tei ani. Însă, pentru a salva mai multe vieți, este nevoie de mai multe paturi și săli de operație. 

Alex Popa, președintele Asociației Inima Copiilor: ”Secția de terapie intensivă cardiacă se va extinde, iar secția de chirurgie cardiacă va ocupa spațiu unde vor fi tratați între cincisprezece și 25 de pacienți.  E un proiect pentru care avem nevoie de foarte mult ajutor.” 

Dacă doriți să ajutați, puteți trimite SMS cu textul LOVE la 8844 și veți dona lunar două euro pentru extinderea secției de cardiochirurgie. Orice gest contează.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE