Ordinul Ministerului Sănătății privind eliberarea antibioticelor în farmacii pentru situații de urgență produce confuzii. Farmaciștii spun că nu e clar dacă ei sunt cei care decid dacă o situație este sau nu urgență și necesită eliberarea de antibiotice, așa că au cerut retragerea Ordinului. Alexandru Rafila a declarat la Euronews România că ministerul va veni cu reglementări în 60 de zile.
Farmaciștii îi cer lui Alexandru Rafila să retragă Ordinul care permite vânzarea de antibiotice fără rețetă
Farmaciștii: Noi nu știm cum va arăta sistemul de raportare de la farmacie către Ministerul Sănătății
Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a vorbit în direct la Euronews România despre această situație, precizând că au existat discuții în prealabil cu cei care acum nu sunt de acord cu Ordinul de ministru.
Alexandru Rafila, ministrul Sănătății: „Am discutat cu Colegiul Național al Farmaciștilor încă din august. Avem discuții pe marginea acestui Ordin. El a fost în transparență decizională luni de zile, am avut și dezbatere publică asupra lui, așa că am anumite rezerve asupra motivației Colegiului Farmaciștilor. Și până acum se eliberau în condiții de urgență antibiotice. Diferența majoră este că în momentul de față trebuie raportate de către farmacii”.
„În 60 de zile se va reglementa și această situație împreună cu farmaciile, încât raportarea să fie și mai ușoară decât este în momentul de față”.
Ca să ia doza de urgență din farmacie, pacientul va completa o declarație pe propria răspundere. În același timp, rețetele necompensate vor fi reținute în farmacie și apoi raportate într-un sistem centralizat către Ministerul Sănătății. Farmaciile au două săptămâni la dispoziție să-și adapteze sistemele informatice. Doar că farmaciștii spun că au nevoie de mai multe lămuriri.
Ioana Mateescu, farmacist șef: „Noi am crezut că vor exista niște formulare tipizate astfel încât să se poată urmări, într-adevăr, mai bine, așa cum se urmăresc, de exemplu, rețetele compensate. Dar se pare că Ministerul Sănătății a avut doar o intenție de a reglementa și de face un pic de ordine în aceste prescripții și de a avea niște date statistice. Noi nu știm încă exact cum va arăta sistemul de raportare de la farmacie către Ministerul Sănătății”.
În plus, în zonele în care nu există servicii medicale, în lipsa unei rețete oficiale, pacientul ar putea greși dozajul.
Simona Negreș, președintele Colegiului Farmaciștilor din București: „Este o altă problemă. În zonele rurale, care nu au acoperire cu personal medical, pacientul poate să meargă acasă și să-și facă propria schemă, să ia numai două sau să ia 1/zi pentru ca să-i ajungă mai multe zile. De ce? Pentru că nu are unde să meargă și nu are cui să ceară o consultație medicală”.
Inițial, Ordinul ministerului prevedea o doză de urgență fără rețetă pentru 72 de ore. Reprezentanții instituției au revenit și au modificat la 48 de ore, motivând o greșeală de redactare. Românii sunt pe primul loc în UE la consumul de antibiotice, cu aproximativ 26 de doze zilnice la mia de locuitori, conform datelor oficiale.