CRIZĂ ENERGETICĂ
Klaus Iohannis, despre posibila revenire la piața reglementată a energiei. „Guvernul își va bate capul, coaliția va negocia până când se găsește o soluție fezabilă”
Președintele Klaus Iohannis a cerut Guvernului „mecanisme care fac energia nu doar disponibilă, ci și accesibilă”, în condițiile în care „așa cum funcționează acum piața este destul de complicat și de scump pentru buget”.
Premierul vrea ca păcura să fie înlocuită ca agent termic cât mai repede
Se anunță cea mai grea iarnă din ultimele decenii, în contextul crizei energiei. Premierul Nicolae Ciucă a stat de vorbă într-o videoconferință cu prefecții și le-a cerut reprezentanților Guvernului în teritoriu să ia toate măsurile necesare pentru ca românii să treacă cu bine peste sezonul rece.
Liderii din UE se reunesc la Bruxelles pentru a discuta despre mijloacele de ieşire din criza energetică
Liderii din Uniunea Europeană se reunesc joi şi vineri la Bruxelles pentru un alt summit de două zile, la care atenţia se va concentra pe impactul războiului din Ucraina asupra pieţei energiei din blocul comunitar.
Românii nu știu la ce preț vor plăti gazele în această iarnă
În prag de iarnă, românii nu știu la ce preț vor plăti gazele. Ordonanța privind plafonarea și compensarea costurilor pe piața energiei stă blocată în Parlament. Iar faptul că PSD insistă pentru reglementarea pieței în domeniu a stârnit controverse în Coaliția de guvernare.
Nicolae Ciucă anunță alocarea de bani europeni pentru criza energetică. „Vor fi alocați și pentru susținerea cetățenilor vulnerabili”
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat miercuri că Guvernul va putea folosi bani europeni din fondurile de coeziune pentru a veni în sprijinul cetățenilor și companiilor afectate de criza energetică.
Ursula von der Leyen anunță achiziții comune de energie în UE. „Suntem puternici atunci când acționăm împreună”
Președintele Comisiei Europene a declarat, marți, că războiul declanșat de Rusia în Ucraina a generat o criză energetică fără precedent, motiv pentru care autoritățile europene au decis să recurgă la achiziții comune de energie.
Platforma online prin care îți schimbi furnizorul de energie electrică și gaze naturale, realizată de ANRE
Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei a anunțat, marți, finalizarea platformei online de schimbare a furnizorului de energie electrică și de gaze naturale la nivel național (POSF).
Povestea unui familii care trebuie să aleagă între hrană și încălzire: „Mai avem mobilă veche, o mai spargem”
Creșterea prețurilor și iminența unei ierni cu costuri mult mai mari pentru încălzire sunt motive de îngrijorare pentru toți românii. Pentru cei cu venituri mici și foarte mici, însă, lucrurile sunt și mai complicate.
Marcel Ciolacu vrea prelungirea compensării pentru energie și gaze până în 2025. „Trebuie căutată o soluție de reglementare”
Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, a declarat luni, că și-ar dori ca măsurile prevăzute în ordonanța privind compensarea prețului gazelor și energiei electrice să fie prelungite până în 2025 deoarece „trebuie căutată o soluție de reglementare”.
Mercedes investește în energia eoliană. Măsura aplicată de producătorul de automobile de lux, în plină criză
Constructorul german de automobile Mercedes-Benz Group AG a decis să investească în proiecte de parcuri de centrale eoliene, pentru a-și putea desfășura activitatea fără întrerupere, în contextul în care Europa se confruntă cu o criză energetică.
Ferma solară din spațiu, planul prin care Europa vrea să devină lider în domeniul energiei
Europa ar putea fi alimentată cu energie obținută cu ajutorul unor panouri solare uriașe, plasate în spațiul cosmic. Agenţia Spaţială Europeană (ESA) a elaborat un plan prin care vrea capteze energia Soarelui pentru a putea fi folosită pe Pământ.
Directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei: Iarna 2023-2024 ar putea fi mai dificilă decât cea care urmează
Directorul executiv al Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA), Fatih Birol, a avertizat miercuri că iarna 2023-2024 ar putea fi chiar mai dificilă decât cea care urmează în ceea ce priveşte preţurile la gaze.
Scurgere detectată la oleoductul rusesc care alimentează Europa cu petrol
Operatorul polonez PERN a detectat o scurgere la o conductă din sistemul Druzhba, care transportă petrol din Rusia către Europa, un eveniment care va spori îngrijorările legate de securitatea energetică a Europei după scurgerea de gaze Nord Stream.
Ministrul Turismului: Nu există riscuri pentru sezonul turistic de iarnă, din perspectiva crizei energetice
Țările lumii se apropie de recesiune. Avertismentul vine din partea agenției de rating Fitch, care a anunțat că după o creștere economică peste așteptări în acest an, urmează scăderi la începutul anului viitor.
Iarna economică a Europei. Măsurile luate de miniștrii Energiei din UE
UE se confruntă cu „riscuri fără precedent” de lipsă de gaz în această iarnă, după ce Rusia a oprit majoritatea transporturilor de gaze pe fondul războiului din Ucraina, a declarat Agenția Internațională pentru Energie.
Criza energetică determină scumpirea vacanțelor la munte. Cu cât au majorat hotelierii tarifele
Vacanțele la munte vor fi mai scumpe în următoarea perioadă din cauza facturilor mai mari la utilități și a creșterii prețurilor la materiile prime. Hotelierii majorează tarifele, mai ales că de luna aceasta au dat și drumul la încălzire în camere.
„Băncile de căldură”, refugiul pentru britanicii care nu-și permit să plătească facturile la iarnă. De ce este văzută soluția cu reticență
Facturile la energie din Marea Britanie vor fi cu 97% mai mari în octombrie decât erau înainte de aprilie, după creșteri fără precedent ale plafonului de preț.