Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Lumea, tot mai aproape de recesiune. Ce este poli-criza, fenomenul care îi ingrijorează pe marii economiști

Ne apropiem de recesiune. Avertismentul vine din partea agenției de rating Fitch, care a anunțat că după o creștere economică peste așteptări în acest an, urmează scăderi la începutul anului viitor. Economiile lumii vor frâna, cel mai probabil, în primele luni din 2023.

Epoca banilor ieftini s-a încheiat Înflația galopantă a determinat statele din întreaga lume să recurgă la politici monetare restrictive. Prima măsură luată de Băncile Centrale a fost creșterea dobânzii de referință, ceea ce face ca accesul la împrumuturi să fie mai dificil, iar consumul să scadă. Această sincronizare a Băncilor Centrale nu a mai fost întâlnită în ultimele 5 decenii.

Iar marii economiști vorbesc despre un fenomen nemaiîntâlnit: poli-criza. Mai exact este vorba despre mai multe crize asociate în același timp. România se încadrează la capitolul “recomandată pentru investiții”, însă riscurile majore sunt legate de războiul din Ucraina, criza din energie și politicile fiscale. Esențial este că țara noastră are cel mai mare deficit de cont curent dintre statele comunitare cu același rating.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE